Incidentele au avut loc pe 29 iunie, iar Mogoșu a fost reținut pentru violență, tulburarea ordinii publice și ultraj contra bunelor moravuri.

Ce a făcut TikTokerul Mogoșu în cafeneaua din Constanța

Judecătoria Constanța a decis pe 21 august menținerea arestului preventiv pentru încă 30 de zile, considerând măsura „legală și temeinică”. Mogoșu a contestat decizia, dar fără succes.

Pe 29 iunie, în jurul orei 18.00, influencerul Vasile Mogoșu a intrat în cafeneaua Filicori din City Mall Constanța. După ce a comandat o cafea și o apă, Stoica Vasile-Iulian, pe numele lui real, a refuzat să plătească și a devenit agresiv.

Angajata a insistat să-i dea banii pe comanda făcută, moment în care Mogoșu a bruscat-o. Ulterior, acesta s-a enervat și a început să distrugă bunurile din local.

TikTokerul Mogoșu din Constanța, arestat preventiv și pus la plata a 600 de lei

În aceeași zi, Mogoșu a comis un act de indecență publică într-un parc din Constanța, expunându-și organele genitale.

După reținerea inițială de 24 de ore, Mogoșu a fost arestat preventiv. Pe 26 august, instanța a respins contestația sa și l-a obligat să plătească 600 de lei cheltuieli judiciare.

Mogoșu a fost trimis în judecată pentru loviri sau alte violențe, tulburarea ordinii și liniștii publice și ultraj contra bunelor moravuri. Cazul său a atras atenția celor din Constanța datorită popularității sale pe TikTok.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.