Cătălin Predoi a intrat în vizorul lui Traian Băsescu. Preşedintele îi sfătuieşte pe democrat liberali să nu facă greşeala şi să-l susţină pe fostul ministru al Justiţiei la la alegerile prezidenţiale. Băsescu nu are încredere în Predoiu despre care spune că se înţelege cu toată lumea.
„Nu vreau să-i fac anticampanie, dar este un om în care eu nu am încredere, i-am văzut flexibilitatea: când era în guvernul liberal s-a putut înţelege cu un Hrebenciuc, când s-a terminat guvernarea s-a înţeles şi cu mine, când i-a spus Ponta: ‘ai putea rămâne în Guvern’, a fost de acord, problema a fost că nu a fost de acord Antonescu. Deci, este mult prea flexibil şi împăciuitor. România mai are nevoie, cel puţin încă un mandat, de un preşedinte care să nu facă compromisuri”, a declarat pentru B1TV Traian Băsescu.
Preşedintele nu ar dori ca „partidul său de suflet” să „greşească” în privinţa candidatului la alegerile prezidenţiale.
„Este partidul meu de suflet şi nu l-aş bârfi. Nu le recomand să greşească cu un candidat care să se înţeleagă cu toată lumea, că nu toată lumea e bună. Eu nu spun că PDL este nefrecventabil. Este partidul meu de suflet, partidul cu care am ieşit de două ori primar general, de două ori preşedintele României, oricum rămân în istoria lui”, a susţinut şeful statului.
De asemenea, Băsescu a declarat că la finalul mandatului va merge către Partidul Mişcarea Populară.