Trăieşte în cavoul soţiei

Până la vârsta de 63 de ani, Țicu Crivăţ, un bărbat din comuna Moşoaia, judeţul Argeş, nici n-a cucerit Everestul, nici n-a obţinut premiul Nobel. E un anonim care poartă însă în suflet o iubire, dar şi o durere mai mare decât toate bogăţiile lumii.

În memoria soţiei sale, care a murit acum trei ani, singura femeie pe care a cunoscut-o, el a transformat cavoul unde odihneşte aceasta într-un adevărat templu. Şi, practic, într- o casă pentru sine, el petrecându-şi aproape toată ziua în preajma mormântului. O casă ce l-a costat până acum 50.000 de lei. Şi-n care îşi va dormi el însuşi somnul de veci, alături de unica lui dragoste.

«Îi era teamă că o s-o acopere pământul»

“Nimic nu ne lipsea şi nu mă lăsa să fac ceva prin casă. Am trăit mai bine ca-n burta mamei cu ea”, adaugă Țicu, fost brutar de meserie. De la moartea ei, în mai 2006, s-a luptat să n-o lase să putrezească în pământ.

“Îi era teamă că o s-o acopere pământul. Nu suporta ideea. Dar abia după un an am reuşit să înalţ cavoul ăsta”. Înăuntru e un amestec incredibil de obiecte, de culori, de la căni, farfurii, tacâmuri, sticle de vin – “le ţin să dau de pomană când e cazul” – până la icoane, ceşcuţe de cafea, flori artificiale, lumânări şi fotografii cu Viorica.

Au fost căsătoriţi timp de 40 de ani

E o mână de om ce se mişcă aproape fantomatic în jurul cavoului unde îşi doarme somnul de veci Viorica, femeia care i-a fost soţie peste 40 de ani. Neras, îmbrăcat în salopetă şi cu fes pe cap, pare un muncitor venit să meşterească ceva prin cimitir. De fapt, Țicu Crivăţ e un bărbat care a iubit.

“Aveam doar 16 ani când am întâlnit- o. Ea, 20. Dar ne-am îndrăgostit şi am jurat pe-o carte mică de rugăciuni să nu ne despărţim niciodată. Păi, cum pot eu s-o las tocmai acum, când nu mai e?”, spune bărbatul şi fiecare vorbă ce-i reaminteşte de femeia iubită atrage după sine lacrimi.

Vrea să picteze sfinţi pe pereţi

Sicriul e în dreapta, dincolo de un geam termopan. În stânga va odihni el, când îi va veni sorocul. “Mai mult pe aici stau, de dimineaţă până seara. Dar nu dorm aici, cum spun unii, ca- re-mi sunt duşmani. Am şi toate avizele necesare: Şi cel de construcţie, Şi cel sanitar”.

A instalat un sistem de alarmă Şi-o cameră de supraveghere ce completează cele trei încuietori ale uşii cavoului. “Totul m-a costat cam 50.000 de lei, până acum. Am vorbit cu pictorul de la biserică să picteze interiorul. Vreau sfinţi, mulţi sfinţi. O să mă mai coste vreo 6.000 de lei, dar ce contează? Uneori vorbesc cu ea, o întreb dacă vrea cafea. Şi mai plâng, că, uite, m-a lăsat singur Şi fără rost”, adaugă Țicu, copleşit de gânduri. Când plec, începe să plouă peste Moşoaia. Iar stropii au, parcă, gust de lacrimi. Lacrimile de iubire Şi de dor îndurerat ale lui Țicu Crivăţ.

fotografii: Ninel Fluşter

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE