„Ca urmare a operațiunilor militare ale unităților noastre de rachete și de artilerie, inamicul a evacuat în grabă garnizoana cu două bărci cu motor, în timpul nopții, și a părăsit insula”, a transmis ministerul.

Atacul a fost lansat coordonat, de la sol, dar și din aer, iar ucrainenii au vorbit despre „trei ingrediente ale operațiunii de succes: aptitudinile armatei ucrainenele arme moderne și echipamentul primit de la partenerii noștri internaționali.. Insula Șerpilor este liberă de ocupație”.

Autoritățile ruse, citate de agenția TASS, au declarat că retragerea garnizoanei ar fi fost un gest de bunăvoință”, la încheierea sarcinile de pe Insula Șerpilor”.

„I-am făcut KO”

Potrivit Ukrainska Pravda, Andri Iermak, șeful Biroului Prezidențial, a spus că „declarația Ministerului rus al Apărării despre retragerea voluntară a garnizoanei din Insula Șerpilor din Marea Neagră este o minciună. Forțele armate au condus o operațiune minunată și i-au KO”.

După ocuparea Insulei Șerpilor de forțele ruse, ucrainenii au lansat asupra acesteia mai multe atacuri. În ultimul dintre acestea, de luni noapte, zece rachete ucrainene au lovit cu precizie Insula Șerpilor și au distrus sistemul de rachete antiaeriene Panțîr-S1 al rușilor.

La începutul lunii mai, armata ucraineană a distrus bărci rusești și un elicopter pe Insula Șerpilor. La începutul verii, serviciile de informații au raportat că Federația Rusă a desfășurat acolo sisteme de rachete Torah și Panțîr.

Pe 17 iunie, Marina ucraineană a lovit un remorcher rusesc care transporta pe insulă armament și trupe cu o rachetă Harpoon. Pe 22 iunie ucrainenii au continuat să lovească insula cu mai multe rachete.

Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentarii (1)
Avatar comentarii

mihai_1969 01.07.2022, 02:04

Acu normal ar fi sa ne returneze insula asta,daca sunt corecti Sau sunt tot cam ca rusii?

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.