Cuprins:
Căutări reluate după o noapte de pauză
Bărbatul, care a trecut granița în România prin Munții Maramureșului, a fost descoperit în viață în noaptea de luni spre marți. Informația a fost confirmată de directorul Serviciul Public Județean Salvamont Maramureș, Dan Benga, citat de News.ro.
Operațiunea de salvare a început inițial în noaptea de duminică spre luni, dar a fost suspendată din cauza ninsorii abundente și a vizibilității foarte reduse. Intervenția a fost reluată luni, cu o echipă mixtă formată din salvamontiști și polițiști de frontieră.
Găsit pe Valea Vaserului, într-o zonă greu accesibilă
Tânărul ucrainean a fost localizat pe Valea Vaserului, în Munții Maramureșului, o zonă mai puțin frecventată de refugiați. După ce a fost găsit, salvatorii au decis să nu încerce coborârea imediată, din cauza condițiilor extreme.
Temperaturile au coborât sub minus 20 de grade Celsius, iar stratul de zăpadă depășea un metru, ceea ce făcea deplasarea extrem de dificilă și periculoasă.
„Au făcut un foc și vor rămâne peste noapte”
Dan Benga a explicat decizia echipei de intervenție.
„Echipa de prim răspuns a Salvamont Maramureș a reușit să îl salveze pe ucraineanul de 31 de ani. E în viață. S-au adăpostit la o stână, au făcut un foc și vor rămâne peste noapte pentru că temperaturile sunt extrem de coborâte, sub minus 20 de grade Celsius, iar zăpada este mai mare de un metru, ceea ce face coborârea foarte dificilă”, a declarat acesta.
Directorul Salvamont Maramureș a precizat că se va încerca evacuarea în această dimineață, doar în cazul în care condițiile meteo ar fi permis intervenția unui elicopter: „Încercăm, mâine-dimineață, evacuarea cu elicopterul dacă vom avea fereastră meteo, măcar o oră, două. Ulterior, colegii noștri vor coborî”, a mai spus Dan Benga.
Ucraineanul a cerut ajutor la 112, din munte. Cum a început operațiunea de salvare
Alarma a fost primită târziu în noapte, iar salvatorii au fost anunțați că este vorba despre un tânăr ucrainean care a trecut frontiera, era singur, înghețat și într-o stare fizică precară. O echipă de prim răspuns a încercat să ajungă la el cu snowmobilele, însă misiunea a fost suspendată la ora 4.30 din cauza ninsorii abundente și a copacilor doborâți. Până la coordonatele aproximative mai erau de parcurs aproximativ șapte kilometri, prin zăpadă de peste un metru.
Sprijinul aerian a fost imposibil, în ciuda demersurilor făcute la nivelul Departamentului pentru Situații de Urgență. Singura variantă rămasă era accesul pedestru, pe schiuri de tură, cu evacuare pe targă și echipamente medicale complete, o operațiune estimată să dureze zeci de ore, au transmis salvatorii, pe Facebook.
Tânărul ucrainean a cerut ajutor prin 112, iar intervenția a fost îngreunată de frigul extrem, zăpada mare și lipsa personalului, o parte dintre salvamontiști fiind implicați în activitatea de pe domeniile schiabile din județul Maramureș.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_4f0a73eb06bd547b9d854aade489a6f2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_6a4fc89880274d90e67cc3dc08a7360f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_758cc4993a59ecaa11478fbff285343f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_44503c97087e9c3098ea94d26226a224.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_63211bcd8917790cbb089739b235ebe6.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_61024c232ec2893ab4b49830b31189a4.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_f3c48e14fe52985bb67a0b4643c0cc0d.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_851a875f597b7070a7772bda4769fd9e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_20a91378d2f65b45e5a3a90cadd252e7.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_a036e4c87d9a3abe039fe410782064d5.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_cf90baa3203aa01838b9e8ee7e96f6e3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_e42791dc3a418e98a37044827efde931.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_d9fd0b3dfb8acf1c3508da4fde0f018d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_1748c36333a7e5ed1d1daaab66640f31.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_8ad14579fc6bc8dab4014f7e83aa7295.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_52d1c8b3886948279c9703108f5f1d73.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_7e7b1e305f4788c8a64d8ff9d835e346.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_02fd73abfdc5ea6d2de5c36435afa41e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_7c32836511af18c90d7e417ac81b96e4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/288_b2d659961a8f1c376afbf12ac45641a8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_301a9cfc77da5cf1a39954eb761cc8d4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_7b380f7998ad48b942c439236f026917.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_382bedda3455fd7e1eca7ce08cebaad7.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_2a1780c62d5add020d4836db8420120e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/01/actiune-salvamont-maramures-salvare-tanar-ucrainean-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_92ff07699002a0548576dea05fbb6861.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_e3d97464b2cedd1bbf93fc4dd53b6e71.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/02/robert-negoita-test-rapid-pentru-cocaina.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/02/vloggeri-romani-arestati-rusia.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/287_5c0d0f9b703c44a49c5ccebc7d93ce39.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/287_5d550fb07fe835f98f20eb458b0f49c2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/02/catalin-zmarandescu-si-sotia-luiza.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/02/andreea-ibacka-la-sala.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_54614258466e725f8b6f42f6d86d2202.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_677dfbad362a4c71e26bbf743723f924.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_8cf0f6cfc7207baf86c5d8d57d3f46d4.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_16ca29bc7afe0d86f0b04b6cfab4168d.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/02/de-ce-a-venit-din-concediu-judecatorul-ccr-gheorghe-stan-ca-sa-aprobe-trimiterea-legii-pensiilor-speciale-la-cjue-ceruta-de-lia-savonea-e1770816423423.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/02/curtea-de-apel-bucuresti-decide-in-privinta-numirii-judecatorilor-dacian-dragos-si-mihai-busuioc-la-ccr-e1770759513806.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/02/persoana-curata-tigaie-fonta.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/01/carcovia-vara-1.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/02/router-wi-fi-internet.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/02/roman-romano-maghiarul-andras-visky-gulag-romanesc-cartea-lunii-germania.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/01/plante-geam-apartament.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2017/02/sf_haralambie11.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/02/de-ce-intra-hainele-la-apa.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/01/cortina-d-ampezzo-curiozitati-muntii-dolomiti-italia.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/02/jamon-si-prosciutto.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/02/rosii-taraba-cutii.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/02/tone-portocale-pesticide-egipt-vandute-ca-provenienta-grecia-in-romania-perchezitii-e1770884327142.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/02/femeie-amenda-in-mana-parcare.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/02/doina-lemny-04-foto-herve-veronese-centre-pompidou-copy-scaled.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/02/plevna-2026-02-10-at-10-21-33-3-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/02/benjamin-netanyahu-dreapta-primit-de-donald-trump-stanga-pe-29-septembrie-2025-la-casa-alba--imagine-cu-caracter-ilustrativ-foto-hepta-scaled-e1770497977551.jpg)
:quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/02/protest-actori-tnb--foto-captura-video-vlad-chirea.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/12/razvan-cuc-adus-la-instanta-foto-inquam-scaled-e1765879525631.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.