Mihail Saakaşvili, închis din octombrie 2021, susţine că a fost otrăvit în închisoare.

Fostul lider georgian este închis de mai bine de un an, condamnat pentru „abuz de putere”, acuzaţie pe care o consideră politică.

Săptămâna trecută, Saakaşvili i-a acuzat pe medicii numiţi de autorităţile georgiene că au refuzat să îl trateze în mod corespunzător şi a denunţat intenţia de a fi ucis.

Într-o procedură coordonată, capitalele celor 27 de membre ale UE au transmis luni un avertisment Ministerului de Justiţie al Georgiei, a indicat ambasadorul Uniunii Europene la Tbilisi, Pawel Herczynski.

„Suntem foarte îngrijoraţi de informaţiile privind deteriorarea stării sale de sănătate”, a declarat Herczynski reporterilor.

Mikhail Saakaşvili, 55 de ani, a condus Georgia din 2004 până în 2013, după care a plecat în exil timp de opt ani, petrecând mult timp în Ucraina, ţară a cărei naţionalitate a obţinut-o şi în care a avut responsabilităţi politice.

Întors clandestin în Georgia înaintea alegerilor locale de la începutul lunii octombrie 2021, a fost arestat imediat pentru a executa o pedeapsă de şase ani de închisoare pentru abuz de putere”, pronunţat în lipsă în 2018.

Parlamentul European, Ucraina şi Republica Moldova au cerut eliberarea sa.

Primul român eliminat din Registrul Agresorilor Sexuali, un profesor condamnat pentru corupere sexuală de minori. Ce au spus judecătorii
Recomandări
Primul român eliminat din Registrul Agresorilor Sexuali, un profesor condamnat pentru corupere sexuală de minori. Ce au spus judecătorii

Mihail Saakaşvili se află în spital de anul trecut, după ce a intrat în greva foamei timp de 50 de zile pentru a protesta împotriva detenţiei sale. El acuză că a fost otrăvit cu metale grele şi susţine că suferă de anorexie şi caşexie (o stare de slăbiciune profunda a organismului, legată de o denutriţie severă, n.r.).

Potrivit mai multor medici, el cântărea 115 kilograme înainte de arestare, slăbind peste 50 de kilograme în detenţie.

Autorităţile georgiene susţin că fostul preşedinte primeşte toată îngrijirea de care are nevoie.

Anul trecut, UE a amânat cererea de aderare a Georgiei, argumentând că ţara trebuie să îmbunătăţească situaţia democraţiei.

Șocul trăit de un gălățean în Italia, când s-a întors la locuință. Era 2 noaptea: "Ea s-a întors zâmbind. Eu m-am speriat, m-am jenat"
GSP.RO
Șocul trăit de un gălățean în Italia, când s-a întors la locuință. Era 2 noaptea: "Ea s-a întors zâmbind. Eu m-am speriat, m-am jenat"
Urmărește-ne pe Google News
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Bărbatul în braţele căruia Lavinia Pîrva a fost surprinsă în weekend! Imaginea pe care nu credeai că o să o vezi
Playtech.ro
Bărbatul în braţele căruia Lavinia Pîrva a fost surprinsă în weekend! Imaginea pe care nu credeai că o să o vezi
Viorel și Vulpița s-au despărțit. Ce mesaj a postat Viorel și ce se întâmplă cu cei doi copii: 'Eu sunt cu...'
Viva.ro
Viorel și Vulpița s-au despărțit. Ce mesaj a postat Viorel și ce se întâmplă cu cei doi copii: 'Eu sunt cu...'
Ce salariu are un casier la Lidl, Kaufland, Profi, Pepco, Mega Image şi alte mari magazine din România
Observatornews.ro
Ce salariu are un casier la Lidl, Kaufland, Profi, Pepco, Mega Image şi alte mari magazine din România
Aparatul care consumă cea mai multă energie. Mulți îl folosesc zilnic, dar nu realizează că le încarcă factura la curent
Știrileprotv.ro
Aparatul care consumă cea mai multă energie. Mulți îl folosesc zilnic, dar nu realizează că le încarcă factura la curent
Cum poți să-ți îndrepți părul ondulat cu o mască simplă. Soluția japoneză care îți ușurează viața
FANATIK.RO
Cum poți să-ți îndrepți părul ondulat cu o mască simplă. Soluția japoneză care îți ușurează viața
OFICIAL | Maghiarii se ţin de ”glume”? UEFA nu a autorizat afişarea simbolurilor ”Ungariei Mari”. Anunţul FRF
Orangesport.ro
OFICIAL | Maghiarii se ţin de ”glume”? UEFA nu a autorizat afişarea simbolurilor ”Ungariei Mari”. Anunţul FRF
'Am ajuns să mă gândesc la momentul sinuciderii'. Andreea Marin a dezvăluit cum a aflat că suferă de boala secolului
Unica.ro
'Am ajuns să mă gândesc la momentul sinuciderii'. Andreea Marin a dezvăluit cum a aflat că suferă de boala secolului
Horoscop 22 martie 2023. Berbecilor le-ar sta bine în postura omului calm și cumsecade, în orice situație, care înțelege ce este important
HOROSCOP
Horoscop 22 martie 2023. Berbecilor le-ar sta bine în postura omului calm și cumsecade, în orice situație, care înțelege ce este important
La ce semne trebuie să fii atentă, ca să afli dacă ai endometrioză
PUBLICITATE
La ce semne trebuie să fii atentă, ca să afli dacă ai endometrioză