Concertul lui ‘Pavarotti din Carpati’ sustinut la Iasi a insemnat o seara de emotii coplesitoare pentru familia Busuioc. Georgeta, mama lui Costel, si sora ei, fratele Iulian Vasile Busuioc si sotia sa, surorile Mihaela si Maura, dintre care cea mai mica – eleva in clasa a XI-a – nu si-a cunoscut fratele decat de la televizor, au reusit sa ajunga la spectacol. Mai mult, Ion, unul dintre fratii lui Busuioc, a primit invoire de la penitenciarul din Iasi pentru acest moment special.


La inceput au fost tematori, s-au asezat in centrul stadionului, departe de ochii lui Costel. ‘Mi-e frica sa nu se supere pe mine ca am venit’, ne-a spus Georgeta Busuioc.

Mureau de nerabdare sa il vada pe Costel pe scena, asa ca abia au fost atenti la recitalul lui Julio Iglesias. Cand ‘Pavarotti din Carpati’ si-a facut aparitia, mama lui Costel a inceput sa tremure de emotie si nu s-a mai putut abtine: ‘Uite-l pe baietul meu pe scena’. Vocea lui Costel a adus lacrimi in ochii rudelor lui. La final l-au aplaudat indelung cu totii, iar cand Julio Iglesias l-a imbratisat pe Costel, toti membrii familiei Busuioc au fost coplesiti. Surpriza cea mare a venit dupa concert, cand unul dintre organizatori i-a anuntat ca Busuioc a aflat ca sunt pe stadion si ca vrea sa ii vada.


Au discutat intr-un cort, mai bine de o ora

Au mers cu totii intr-un cort din spatele scenei, unde au stat peste o ora. S-au imbratisat, iar Costel a inceput sa le vorbeasca. ‘Ioane, sa ai grija sa nu mai faci prostii!’, i s-a adresat Busuioc fratelui sau, condamnat la 8 ani de inchisoare. ‘Ai o voce la fel de frumoasa ca mine si ai putea si tu sa ajungi mare’, a continuat el. Busuioc le-a mai spus apoi ca se bucura sa ii vada, iar motivul pentru care nu le-a oferit bilete la concert e acela ca el a fost doar invitat si a cantat numai o melodie. Costel i-a dojenit totusi si i-a rugat sa evite sa mai discute cu presa, pentru ca i-ar putea afecta anumite clauze din contractul pe care el il are cu Sony. Dupa mai bine de o ora, membrii familiei Busuioc au iesit din cort. Erau tacuti, epuizati dupa un sir de surprize. ‘Nu am cuvinte sa spun cat de bucuros sunt! L-am urmarit, din celula, la televizor pana acum. Imi pare rau ca trebuie sa ma vada puscarias si imi pare rau ca am ajuns asa’, a spus Ion Busuioc.


Spectacolul de la Constanta, amanat

Concertul lui Julio Iglesias si Costel Busuioc, programat azi la Constanta, a fost amanat la o data care nu a fost inca facuta publica. Organizatorii au anuntat ieri ca echipamentul de scena a fost deteriorat din cauza ploii torentiale de la Iasi si ca vor incerca reprogramarea spectacolului in functie de agenda artistului. Spectatorii care vor sa renunte la bilete, le pot returna la punctele de vanzare la care le-au achizitionat, urmand a-si primi banii inapoi.


Sursa foto: Ziarul Buna Ziua Iasi


Filmul cu mama lui Costel Busuioc in timp ce plange la concertul fiului ei 


 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.