„AUR este creația sistemului și asigurarea de viață a PSD”, acuză Fritz, care susține că partidul lui Simion trebuie să îl facă pe Grindeanu premier

 1 comentariu
Dominic Fritz îmbrăcat într-un sacou negru și o cămașă albă, vorbind în fața unui pupitru cu sigla USR pe care se află mai multe microfoane, cu mâinile larg deschise

Președintele USR, Dominic Fritz, susține că „AUR este creația sistemului” care îl va ajuta pe președintele PSD, Sorin Grindeanu, să devină premier.

„AUR nu a fost niciodată un partid anti-sistem. Este un partid la ordin. Acesta e momentul adevărului. AUR este creația sistemului, fabricat să capteze și să controleze furia oamenilor împotriva PSD-ului. Furia reală, îndreptățită, împotriva partidului care a domnit peste România și a furat-o sistematic de speranțe și prosperitate după Revoluție”, a scris Fritz pe Facebook, luni, 29 iunie.

„Cine a votat în Parlament împotriva eliminării pensiilor speciale? AUR! Cine a vrut să o dea jos pe Diana Buzoianu care strica afacerile PSD? Tot AUR! Cine a semnat moțiunea împotriva reformelor alături de PSD? Exact. Acum AUR primește misiunea să salveze chiar PSD-ul. Acum AUR trebuie să-l facă pe Sorin Grindeanu premier. Sorin Grindeanu care a dat OUG 13 și a scos în stradă sute de mii de oameni, inclusiv votanți AUR”, a adăugat președintele USR.

„AUR nu s-a luptat niciodată cu PSD. AUR este doar asigurarea de viață a PSD”, crede Fritz, deși, din cauza partidului lui George Simion, Guvernul Veștea, format majoritar din miniștri PSD, a picat la votul din Parlament.

Reamintim că OUG 13/2017, adoptată de Guvernul condus pe atunci de Sorin Grindeanu în noaptea de 31 ianuarie spre 1 februarie 2017, modifica prevederi din Codul penal și Codul de procedură penală. Pe scurt, unii politicieni puteau scăpa de acuzațiile de corupție, inclusiv Liviu Dragnea, pe atunci președinte PSD. Actul normativ a declanșat cele mai ample proteste din România după 1989, iar sub presiunea străzii, pe 5 februarie 2017, Guvernul Grindeanu a anulat OUG 13.

Sunt aproape două luni de când Ilie Bolojan este premier demis și România nu are un guvern „plin”

România este în criză politică din 20 aprilie, când PSD i-a retras sprijinul politic premierului PNL Ilie Bolojan, iar pe 23 aprilie, miniștrii partidului condus de Sorin Grindeanu și-au depus demisiile.

Pe 5 mai, moțiunea de cenzură depusă de PSD și AUR a trecut de Parlament și Guvernul Bolojan a căzut după 11 luni de la învestire. Au fost 281 de voturi pentru, adică exact numărul de voturi cu care a fost demis și premierul Florin Cîțu în octombrie 2021. În aceeași zi, dar după câteva ore, PNL a anunțat că trece în opoziție. Seara, președintele Nicușor Dan a declarat: „Vom avea un nou Guvern într-un termen rezonabil”.

Consultările formale de la Palatul Cotroceni cu PSD, PNL, USR, UDMR și AUR pentru desemnarea unui premier care să formeze un Guvern au început abia pe 18 mai și s-au finalizat pe 4 iunie, când Nicușor Dan l-a nominalizat premier pe Eugen Tomac. Potrivit Constituției, el avea la dispoziție 10 zile ca să vină în Parlament cu programul de guvernare și lista miniștrilor pentru votul de încredere. Numai că PNL și USR au anunțat că nu sprijină Guvernul Tomac, iar PSD se pregătea să facă același lucru.

Variantele Eugen Tomac și Adrian Veștea au căzut. PSD l-a propus premier pe Sorin Grindeanu, PNL, USR și UDMR pe Siegfried Mureșan

Duminică dimineață, 14 iunie, președintele Nicușor Dan a anunțat că Tomac și-a depus mandatul și a propus a doua variantă de premier, pe Adrian Veștea, pe atunci prim-vicepreședinte PNL. Numai că Veștea nu a informat partidul condus de Bolojan că a discutat separat cu președintele României, pentru că șeful statului i-a cerut discreție. Nici Nicușor Dan nu a informat conducerea liberalilor de această mutare.

După 8 zile, pe 22 iunie, Adrian Veștea a mers în Parlament cu programul de guvernare și lista miniștrilor, dar a picat la vot cu 189 de voturi favorabile, pentru că avea nevoie de 233.

O zi mai târziu, pe 23 iunie, președintele Nicușor Dan a început consultările cu partidele pentru a găsi un premier acceptat de toți. După câteva zile, PSD a venit cu varianta Sorin Grindeanu, președintele partidului, iar PNL, USR și UDMR l-au propus pe Siegfried Mureșan, cu toate că Ilie Bolojan afirmase că PNL este dispus să voteze un guvern minoritar PSD.

Pe 26 iunie, șeful statului a chemat din nou partidele la discuții, dar nu s-a ajuns la niciun rezultat.

Nicușor Dan l-a acuzat pe Ilie Bolojan că blochează formarea unui nou Guvern prin răzgândiri repetate. Cum s-a apărat PNL

În acest context, Nicușor Dan a lăsat de înțeles că premierul demis Ilie Bolojan se opune formării unui Guvern „plin” promițând ceva, dar schimbându-și repetat punctul de vedere.

Mai întâi, pe 25 iunie, Nicușor Dan a fost întrebat de jurnaliști dacă Bolojan l-a mințit referitor la susținerea Guvernului Tomac. Iar președintele României nu a negat, răspunzând diplomatic: „Nu o să vă răspund la această întrebare, dar o să vă spun că în momentul în care I-am desemnat pe Eugen Tomac, am avut așteptarea rezonabilă că o să fie o majoritate pentru această nominalizare, că altfel nu aș fi făcut-o”.

Dar pe 26 iunie șeful statului l-a acuzat indirect pe Bolojan de minciună după ce premierul demis a spus că PNL va sustine inclusiv un Guvern minoritar PSD, însă acest lucru nu s-a dovedit în negocierile de la Cotroceni.

„Am revenit la blocajul politic pe care marți îl credeam depășit. În baza pozițiilor partidelor de la consultări, a existat o singură formulă care părea că va întruni sprijinul unei majorități parlamentare: guvern minoritar PSD. Marți, PNL s-a angajat să voteze un guvern minoritar PSD, cu anumite condiționări față de programul de guvernare. De marți până azi, PNL și-a schimbat poziția”, a transmis Nicușor Dan pe rețelele de socializare.

Replica nu a venit de la Ilie Bolojan în calitate de președinte al PNL, ci de la Siegfried Mureșan: „Partidul Național Liberal nu îl va susține - și nici nu a spus vreodată că îl va susține - pe Sorin Grindeanu ca prim-ministru, cu autonomie totală și fără nicio asumare concretă privind obiectivele guvernării, așa cum a anunțat că își dorește în momentul în care a fost propus de PSD".

Apoi a venit si Alexandru Muraru, vicepresedinte al PNL, cu un punct de vedere: „Dacă dvs preferați să protejați PSD, nu faceți decât să vă prăbușiți și mai tare în încrederea publică. Ca președinte, trebuie să spuneți ca PSD a demolat guvernul pro-european, a nesocotit protocolul de guvernare, angajamentele externe, programul de reforme și mai ales respectul față de români. Iar dvs nu ați făcut decât să cauționați aceste fapte”.

În acest context, deși a fost demis prin moțiune de cenzură pe 5 mai, Ilie Bolojan ar putea rămâne premier până în toamnă, după debutul noii sesiuni parlamentare, care începe pe 1 septembrie. Președintele PNL conduce Guvernul din iunie 2025.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (1)
  • Avatar comentarii

    Prepurgel 29.06.2026, 17:29

    Toate partidele sunt„creația Sistemului”?Normal, ca doar nu se inființeaza in deșert!Numai ca unele au venit cu„firman”de la„bruxelles”-ca acest usr-care astfel se considera autorizat sa dea directive!Ca inaintașii lor- Komintern-iștii „obsedantului deceniu” al anilor 50!„Proclama”ei ca AUR e„asigurarea de viața a PSD”?!Când dimpotriva, oricine(de buna credința),constata ca votanții AUR provin din„bazinul electoral”al PSD-care in ritmul asta, e amenințat cu dispariția!

ALTE ȘTIRI
Fotografie cu caracter ilustrativ
14:33
Rusia și-a trimis sabotorii în România. Cum a dejucat SRI o acțiune care viza baze militare folosite de aliații NATO
Lumea folosește AI pentru a finaliza direct o achiziție. Foto: magnific.com
Analiză
14:30
Inteligența artificială le spune adolescenților români ce să cumpere. Cifrele din cel mai nou raport sunt alarmante
MONDEN
Pamela Anderson
13:10
Pamela Anderson, dezvăluire despre diagnosticul care i-a schimbat viața: „Mai aveam aproximativ 10 ani de trăit”
Concurenții de la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
13:50
Alin Alexuc Ciurariu a dat de înțeles cine a câștigat Asia Express 2026: „Cred că m-ar teroriza”. Ce a spus colegul lui Gabi Torje despre Mirela Vaida
POLITIC
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
ExclusivInterviu
7 sept.
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
Cristian Deliorga este unul dintre cei patru judecători ai CCR puși de PSD
7 sept.
Judecător CCR, politicieni și afaceriști cu probleme penale, zbor de lux la Mykonos: cine sunt cei 13 care au zburat cu avionul privat Embraer Legacy 600
Ultimele știri
15:41
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
15:40
Theo Rose, mărturisire neașteptată. Ce i-a rănit mândria: „Mi-a spus că nu prea am vocabular ”
15:36
5 Știri Imobiliare.ro Finance - Sectorul construcțiilor accelerează în România, în timp ce piața creditării trece prin transformări: Ce trebuie să știi
15:17
Agențiile de turism deja lansează oferte pentru vara anului 2027. Printre cele mai populare destinații: Albania, Grecia și Spania
TRENDING
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
Exclusiv
07:00
Trenurile Coradia Stream cumpărate de CFR de la Alstom cu două miliarde de lei circulă fără asigurare pe șinele din România. Epopeea unui contract de modernizare cu iz de dosar penal
7 sept.
Mesaje de Sfânta Maria 2026. Urări și felicitări de Sf. Maria inspirate pentru sărbătoriți
7 sept.
Cine e Luca Niculescu, presupusul premier-surpriză al lui Nicușor Dan. Președintele României ar urma să ia decizia săptămâna aceasta
Saci cu cartofi şi ceapă într-o piaţă
15:07
Pregătirea cămării pentru iarnă: 5 pași pentru a păstra legumele proaspete mai mult timp
Două perechi de chiloți, una descompusa și murdară și una intacta, albă, așezate pe iarba verde, o lopată între ele
14:16
1.000 de oameni au îngropat peste 2.000 de perechi de chiloți în pământ. Ce au descoperit după două luni
Miss Vienna 2024, Lucia Sisic, la evenimentul Miss și Mister Vienna, în rochie strălucitoare argintie, cu coroană pe cap, multă lume se vede în spate
12:58
Miss Austria 2024 a murit la doar 22 de ani. Lucia Sisic suferise 7 operații pe cord de-a lungul vieții
Osteoporoza la barbati Foto Envato
11:42
Semnul banal care arată că pierzi masă osoasă. Prof. dr. Diana Păun avertizează:„Nu apare doar la femei.”
Un bărbat în vârstă, văzut din spate, merge cu ajutorul unui cadru cu roți pe un drum rural, însoțit îndeaproape de o femeie. Cei doi se plimbă unul lângă altul, printre vegetație și copaci.
11:39
O femeie a primit 40.000 de euro moștenire de la bătrânul pe care l-a îngrijit, dar viața ei s-a transformat într-un iad: „Mă simt vinovată”
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Maica Domnului
14:09
Cum arăta Sfânta Maria, Maica Domnului
Cele două reactoare ale Centralei Nucleare de la Cernavodă
13:40
Centrala Nucleară de la Cernavodă rămâne închisă: debitul scăzut al Dunării amână repornirea cel puțin 10 zile
Arhiva foto
Exclusiv
13:00
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
Arhiva foto
12:01
Președintele Tribunalului Constanța, Marius Cătălin Croitoru, verificat de Inspecția Judiciară după deplasarea cu avion privat la Mykonos
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!