Un autobuz în care se aflau 35 de oameni a explodat, în noaptea de joi spre vineri, în orașul Voronej, din centrul Rusiei. În urma incidentului, cel puțin două persoane și-au pierdut viața și alte 17 au fost rănite, au anunţat autorităţile locale, conform EFE şi AFP, citate de Agerpres.
Explozia a avut loc în timp ce vehiculul se afla într-o staţie de autobuz din apropierea unui centru comercial.
Momentul a fost surprins de mai mulți trecători și de camerele de supraveghere și a ajuns viral pe rețelele sociale. Potrivit filmărilor, suflul deflagrației a rupt plafonul și a spart toate geamurile autobuzului.
Cauza incidentului nu este clară.
Iniţial, o explozie de gaz a fost considerată una dintre posibilele cauze, însă compania care operează autobuzul a declarat că vehiculele sale sunt echipate cu motoare diesel.
Potrivit unei surse din cadrul companiei, ultima revizie la care a fost supus autobuzul a fost făcută pe 6 august.
Comitetul rus de anchetă a deschis un dosar penal pentru a clarifica cum s-a produs incidentul. Viceguvernatorul regiunii, Serghei Sokolov, a declarat pentru agenţia Interfax că până în prezent, nu există niciun indiciu că ar putea fi vorba de un atac terorist.