Potrivit șefei UPU din cadrul Spitalului, Diana Cimpoeşu, bărbatul a avut convulsii.

Inițial, bărbatul a fost dus la UPU de la Spitalul de Neurochirurgie, de unde a fost dirijat către UPU de la Spitalul Sfântul Spiridon.

Când a ajuns în această unitate medicală, bărbatul avea o temperatură corporală de 42,7 grade Celsius, era în comă, instabil hemodinamic și avea funcţiile renale afectate.

Medicii de la Urgențe l-au echilibrat hemodinamic şi hidroelectrolitic, intubat, ventilat mecanic şi răcit.

Meteorologii au prelugit până la 1 august avertizările de caniculă care vizează aproape întreg teritoriul țării. În același timp, au fost extinse zonele aflate sub cod portocaliu de furtuni. Vijeliile puternice vor afecta nordul, estul și centrul țării până joi, 29 iulie, la ora 23:00.

Citeşte şi:

„Îți moare mama, rămâi orfan, îți moare soțul, rămâi văduvă. Când îți moare copilul, ce rămâi?”. Ce fac autoritățile pentru a preveni accidentele rutiere

David Popovici, locul 7 în finala la 100 de metri liber. Cursa, încheiată cu un nou record olimpic

Furtună violentă în București și în Ilfov. Două persoane rănite, după ce o antenă GSM a căzut peste casele lor

Ce spune despre România un japonez care s-a mutat din 2007 aici. A remarcat un mare defect la români
PARTENERI - GSP.RO
Ce spune despre România un japonez care s-a mutat din 2007 aici. A remarcat un mare defect la români
Carmen Tănase rupe tăcerea despre motivul pentru care refuză testarea și vaccinarea anti-Covid-19: „Niște minciuni care...
Playtech.ro
Carmen Tănase rupe tăcerea despre motivul pentru care refuză testarea și vaccinarea anti-Covid-19: „Niște minciuni care...
Un tată sfâșiat de durere l-ar fi obligat pe pedofilul care i-a abuzat fetița să-și sape singur groapa, apoi l-ar fi ucis, în Rusia
Observatornews.ro
Un tată sfâșiat de durere l-ar fi obligat pe pedofilul care i-a abuzat fetița să-și sape singur groapa, apoi l-ar fi ucis, în Rusia
Horoscop 22 septembrie 2021. Gemenii încep o nouă etapă pentru sfera sentimentală, una luminoasă și frumoasă
HOROSCOP
Horoscop 22 septembrie 2021. Gemenii încep o nouă etapă pentru sfera sentimentală, una luminoasă și frumoasă
Președintele care s-a autoproclamat „cel mai cool dictator din lume” și a adoptat bitcoin ca monedă oficială
Știrileprotv.ro
Președintele care s-a autoproclamat „cel mai cool dictator din lume” și a adoptat bitcoin ca monedă oficială
Inventatorul vaccinului anti-COVID a murit în condiţii misterioase! Descoperire despre vaccin
Telekomsport
Inventatorul vaccinului anti-COVID a murit în condiţii misterioase! Descoperire despre vaccin
Ce trebuie să știi despre programul Act for Good
PUBLICITATE
Ce trebuie să știi despre programul Act for Good