Nora celor doi, Nicoleta (40 de ani), din comuna Şaru Dornei-Suceava, a sesizat Poliția despre faptul că, în dimineaţa aceleiaşi zile, socrul său – Petru Burțilă (71 de ani) – a omorât-o pe soacra sa- Ioana Burțilă (69 de ani)- la stâna unde se aflau toţi trei, situată în comuna Şaru Dornei, loc numit ”Tăieturi”.
Imediat, polițiștii s-au deplasat la faţa locului şi au constatat că cele sesizate se confirmă, femeia prezentând o plagă profundă în zona gâtului provocată de un topor, iar la circa 10 metri de stână a fost găsit şi bărbatul acesteia spânzurat de un copac. Din cercetările efectuate de polițiști și procurori criminaliști, a rezultat că în timp ce Nicoleta mulgea oile, a auzit-o strigând pe soacra sa, moment în care l-a observat pe Petru Burțilă cum o lovea cu toporul. Ea a fugit către postul de poliţie, iar între timp socrul său s-a spânzurat.
 
Cercetările au fost preluate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ”omor calificat”. 
 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.