„Salutări din Thailanda”, a scris în acea carte poştală Oualid Sekkaki, potrivit cotidianului flamand Het Laatste Nieuws.

Alături de alţi deţinuţi, acest belgian de origine marocană, în vârstă de 26 de ani, a evadat pe 19 decembrie din închisoarea din oraşul Turnhout.

El este singurul care se mai află încă în libertate. Trei dintre colegii lui au fost arestaţi în Belgia la câteva ore după evadare, iar cel de-al patrulea a fost capturat la începutul lunii ianuarie în Olanda.

Alături de cartea poştală, ce a fost primită marţi, Oualid Sekkaki a trimis şi ecusonul de deţinut, ce conţine numele şi prenumele său, care îi permiteau să se identifice în faţa supraveghetorilor din închisoarea Turnhout, potrivit mai multor surse concordante.

Fără a evoca ţara din care a fost expediată cartea poştală, o purtătoare de cuvânt a Administraţiei penitenciarelor din Belgia a confirmat primirea unei corespondenţe conţinând acel ecuson de identificare.

„Ieri, conducerea noastră locală a primit o corespondenţă trimisă de domnul Sekkaki. Conţinea un mesaj pentru directori şi ecusonul său”, a dezvăluit purtătoarea de cuvânt, Kathleen Van De Vijver.

Oualid Sekkaki ispăşea o pedeapsă pentru participarea la un schimb de focuri, ce a avut loc în Belgia în vara anului 2015, potrivit postului public flamand VRT. El este vizat de acum de un mandat internaţional de arestare.

EXCLUSIV. Un an de regim taliban: „Dacă suntem prea aranjate sau ieșim neînsoțite de un bărbat suntem biciuite pe stradă”
Recomandări
EXCLUSIV. Un an de regim taliban: „Dacă suntem prea aranjate sau ieșim neînsoțite de un bărbat suntem biciuite pe stradă”

Autorul acestei corespondenţe inedite este fratele lui Ashraf Sekkaki, supranumit de presa locală „regele evadărilor”, după ce a reuşit să evadeze în 2009 din închisoarea din Bruges, la bordul unui elicopter.

Foto: Plajă în Thailanda/ EPA

Urmărește-ne pe Google News
Dezvăluiri despre Dan Șucu, nimeni nu se aștepta. Ce a spus o persoană importantă din fotbal despre afacerist
GSP.RO
Dezvăluiri despre Dan Șucu, nimeni nu se aștepta. Ce a spus o persoană importantă din fotbal despre afacerist
ȘOC! Putin, la fel ca Stalin! Legea HALUCINANTĂ pe care a semnat-o: toți rușii sunt ULUIȚI
Playtech.ro
ȘOC! Putin, la fel ca Stalin! Legea HALUCINANTĂ pe care a semnat-o: toți rușii sunt ULUIȚI
PODCASTURILE OBSERVATOR. Prințesa Urbană dezvăluie de ce a plecat cu familia din România şi s-a mutat în Olanda
Observatornews.ro
PODCASTURILE OBSERVATOR. Prințesa Urbană dezvăluie de ce a plecat cu familia din România şi s-a mutat în Olanda
Horoscop 16 august 2022. Vărsătorii pot face un exercițiu util încercând să înțeleagă și părerile celor din anturajul apropiat, care îi contrazic
HOROSCOP
Horoscop 16 august 2022. Vărsătorii pot face un exercițiu util încercând să înțeleagă și părerile celor din anturajul apropiat, care îi contrazic
Rusia a făcut anunțul la care nu se aștepta nimeni. Ce se întâmplă la centrala nucleară Zaporojie
Știrileprotv.ro
Rusia a făcut anunțul la care nu se aștepta nimeni. Ce se întâmplă la centrala nucleară Zaporojie
3 universităţi uriaşe din SUA, oferte pentru David Popovici. Cum a reacţionat sportivul român
Orangesport.ro
3 universităţi uriaşe din SUA, oferte pentru David Popovici. Cum a reacţionat sportivul român
Criteriile pentru a primi un credit țin cont de vârstă, venit, vechime în muncă, rate curente și multe altele. Află toți factorii luați în calcul!
PUBLICITATE
Criteriile pentru a primi un credit țin cont de vârstă, venit, vechime în muncă, rate curente și multe altele. Află toți factorii luați în calcul!
Pssst!!! Ai auzit de Remixshop? Au zilnic reduceri de până la 90%
PUBLICITATE
Pssst!!! Ai auzit de Remixshop? Au zilnic reduceri de până la 90%
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.