Tragedia s-a petrecut într-o locuinţă familială din Koenigs Wusterhausen, la sud de Berlin. Poliţia a descoperit sâmbătă cadavrele a doi adulţi, ambii în vârstă de 40 de ani, şi a trei copii, de 4, 8 şi 10 ani. Toate victimele au fost împușcate, iar în casă a fost găsită o armă de foc. Potrivit unei informaţii, niciunul dintre adulţi nu deţinea permis de portarmă.

Mai mulți martori au văzut trupurile fără suflare în casă și au alertat autoritățile. Atunci, poliţia a descins la locuinţă.

Într-un bilet de adio lăsat de bărbat și descoperit de poliţişti, tatăl a scris că falsificase certificatul de vaccinare pentru soţia sa.

Angajatorul femeii și-a dat seama însă că certificatul era fals, iar cei doi părinţi s-au temut că vor fi arestaţi şi că îşi vor pierde copiii, a explicat procurorul Gernot Bantleon.

Tragedia a avut loc într-o perioadă în care Germania înăspreşte restricţiile pentru a încerca să țină sub control al patrulea val al epidemiei de COVID.

Începând de luna trecută, angajaţilor li se cere să prezinte un certificat verde prin care să dovedească faptul că s-au vaccinat, au trecut prin boală sau au fost testaţi negativ recent la coronavirus.

De asemenea, la începutul lunii decembrie, cancelarul german în funcție, Angela Merkel, a anunțat joi că vaccinarea împotriva coronavirusului ar putea deveni obligatorie în Germania începând din februarie 2022.

Citeşte şi:

Atenţionare de călătorie de la MAE: E cod portocaliu de ploaie şi ninsoare în Bulgaria

OMS: Dificultățile apărute din cauza pandemiei au dus la o creștere cu aproape 70.000 a deceselor cauzate de malarie în 2020

SURSE: Program prelungit pentru magazine și fără carantină de noapte de Revelion. Măsurile de relaxare discutate de Guvernul Ciucă pentru sărbători

Urmărește-ne pe Google News
Bancul care îl scoate din sărite pe Putin. O vedetă din Rusia a îndrăznit să-l posteze pe net: „De ce nu reușește ....”
PARTENERI - GSP.RO
Bancul care îl scoate din sărite pe Putin. O vedetă din Rusia a îndrăznit să-l posteze pe net: „De ce nu reușește ....”
BOMBĂ! Octavian Jurma, reacție explozivă după ce fiul său s-a infectat cu Covid-19. HALUCINANT ce a zis!
Playtech.ro
BOMBĂ! Octavian Jurma, reacție explozivă după ce fiul său s-a infectat cu Covid-19. HALUCINANT ce a zis!
"Băietul matale e mort". Reacţia mamei tânărului din Vaslui, găsit îngheţat în şanţ după un pariu mortal la beţie
Observatornews.ro
"Băietul matale e mort". Reacţia mamei tânărului din Vaslui, găsit îngheţat în şanţ după un pariu mortal la beţie
Horoscop 26 ianuarie 2022. Taurii au prins aripi și le e greu să se oprească acum și să privească aceste întreruperi ca pe o pauză
HOROSCOP
Horoscop 26 ianuarie 2022. Taurii au prins aripi și le e greu să se oprească acum și să privească aceste întreruperi ca pe o pauză
Ce s-a întâmplat în Rusia după ce Putin a trimis armata la granița cu Ucraina. Probleme uriașe
Știrileprotv.ro
Ce s-a întâmplat în Rusia după ce Putin a trimis armata la granița cu Ucraina. Probleme uriașe
Surpriză. Vedeta prinsă pe un site de adulţi. Ce tarif avea. A fost imediat concediată
Telekomsport
Surpriză. Vedeta prinsă pe un site de adulţi. Ce tarif avea. A fost imediat concediată
Beneficiile unui abonament de sănătate pentru tine și familia ta
PUBLICITATE
Beneficiile unui abonament de sănătate pentru tine și familia ta