„Credeţi-mă că sunt şocată, nu-mi imaginam că o să se întâmple aşa ceva în România de azi.” a declarat Ana Ceană, care a povestit că joi seara, în jurul orei 20,00, a fost anunţată prin telefon că se rup afişele PSD de pe toţi stâlpii de lumină. S-a deplasat la faţa locului şi acolo a început calvarul: „Era unul cu o găleată de aracet şi alţii doi care rupeau afişele PSD+PC şi le puneau pe cele ale PD-L. Le-am spus că nu e bine să rupă afişul meu şi să îl pună pe al lor”, a spus femeia. Imediat, a coborât dintr-o maşină un tânăr, a venit la ea, i-a adresat injurii şi i-a dat mai mulţi pumni până a căzut la pământ.
Primarul comunei doljene Melineşti a mai susţinut că tinerii din Fărcaş au fost plătiţi de către Şerban Nicolae, fiul unui magistrat din Craiova, ca să lipească afişe în noaptea respectivă. ‘Îl cheamă Şerban Nicolae şi e fiul unui magistrat, pe care poliţia l-a identificat. S-a exprimat că nu mă pot pune cu el, că face legea în Dolj. Iar cei trei mi-au spus personal, în aceeaşi seară, că ei nu sunt vinovaţi că au acţionat aşa, pentru că au fost plătiţi ca să lipească afişe’, a mai spus primarul comunei Melineşti.
De cealaltă parte, Marian Jean Marinescu, coordonatorul campaniei electorale a PD-L Dolj, susţine că totul s-a întâmplat invers: „Au bătut un tânăr de-al nostru. Eu vă spun povestea pe care mi-a spus-o el şi pe care o ştiu şi din ceea ce s-a declarat la poliţie. Erau într-o staţie de autobuz şi lipeau afişe. A venit o maşină, în care erau, cică, un poliţist comunitar, primăriţa şi cei doi copii – băiat şi fată – şi s-au repezit la el şi l-au luat la bătaie.”