Incidentul s-a petrecut chiar la Institutul de Medicină Legală, unde bărbatul turmentat fusese adus pentru recoltare de probe biologice. El a fost încătuşat şi riscă acum să ajungă în spatele gratiilor. Azi noapte, bărbatul conducea haotic pe o stradă din cartierul Ferentari, când a atras atenţia agenţilor de la circulaţie. După o urmărire de câţiva kilometri, poliţiştii au reuşit să-l oprească, însă, pentru că refuza să sufle în aparatul etilotest, a fost dus la IML. Acolo, şoferul ameţit de băutură a devenit violent cu poliţiştii şi i-a lovit cu pumnii. Momentul a fost surprins de camerele video de la IML, iar acum el ar putea ajunge după gratii pentru ultraj.
La rândul său, omul spune că nu a pus pic de alcool în gură şi că agenţii l-ar fi bruscat ei primii.
Numai că antecedentele îl contrazic. Bărbatul este recidivist, fiind cercetat în alte două dosare penale pentru băutură.
 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.