„În timpul săpăturilor s-a spart o rețea de fontă. Traseul conductei nu apărea nicăieri pe planuri. În momentul de față se lucrează la remedierea avariei”, a declarat luni directorul firmei de construcții Global Industrial, Octav Hercuț, pentru publicația locală Bihoreanul.

Conducta avariată, o rețea veche din fontă, a fost ruptă chiar la cot, iar coloana de apă s-a ridicat la peste trei metri înainte ca alimentarea să fie oprită.

Echipele Companiei de Apă Oradea (CAO) au intervenit pentru conectarea zonei afectate la o altă rețea din apropierea Gării CFR.

„În momentul de față, am finalizat amenajarea provizoratului și lucrăm la spălarea conductelor. În cel mult două ore vom relua alimentarea cu apă a consumatorilor afectați de avarie”, a declarat Cristian Popa, directorul tehnic al CAO, în jurul orei 14.00.

Incidentul a avut loc pe șantierul viitorului pasaj subteran construit la intersecția străzilor Republicii, Louis Pasteur, General Magheru și Brașovului. Acesta va fi realizat de asocierea condusă de firma Global Industrial, în baza unui contract în valoare de 69 de milioane de lei, fără TVA.

Reprezentanții Companiei de Apă Oradea au declarat pentru publicația Bihoreanul că alimentarea cu apă a zonei afectate de avarie a fost reluată luni în jurul orei 14:30, în urma finalizării operațiunii de spălare a conductelor.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.