Polițiștii și procurorii DIICOT au făcut 27 de percheziții în județul Bihor, într-un dosar privind un grup infracțional organizat, trafic de persoane și complicitate la trafic de persoane, au transmis cele două instituții marți, 30 iunie, într-un comunicat comun.
Cuprins:
„Începând cu anul 2020, un suspect, în vârstă de 55 de ani, în calitate de lider, împreună cu alți trei suspecți, a constituit, pe criterii familiale, o grupare de criminalitate organizată, structurată, la care au aderat și pe care au sprijinit-o alți șapte membri, în scopul obținerii de foloase patrimoniale din activitatea de exploatare a unor persoane vulnerabile”, a transmis DIICOT. Surse judiciare au precizat pentru Libertatea că bărbatul este Viorel Pașca. Libertatea încercat să-l contacteze de mai multe ori, dar acesta nu a răspuns.
Sub pretextul oferirii de servicii sociale, medicale și de îngrijire, disimulate printr-o asociație umanitară, gruparea a înșelat donatori și instituții, obținând bani din donații, sponsorizări și diverse beneficii sociale ale victimelor, inclusiv pensii, indemnizații de handicap și ajutoare de înmormântare, spun anchetatorii.
Asociaţia umanitară se numeşte Dumbrava DPG Dumnezeu Poartă de Grijă, al cărei lider este Viorel Paşca, au precizat sursele Libertatea.
„Din actele de urmărire penală a reieșit că, în intervalul cuprins între 2020 și luna iunie 2026, liderul grupului infracțional organizat, cu sprijinul membrilor, ar fi recrutat, primit și adăpostit sute de persoane aflate în stare de vădită vulnerabilitate, persoane cu dizabilități psihice, care nu se puteau apăra și nu își puteau exprima voința și pe care le-ar fi menținut într-o stare de dependență și aservire”, a transmis și IGPR.
Potrivit anchetatorilor, victimele au fost ținute într-o stare de dependență și lipsă de autonomie, fără îngrijire medicală, deși sufereau de afecțiuni psihice și alte probleme de sănătate. Mai mult, nu au fost supravegheate corespunzător, iar tratamentele fie nu au fost administrate, fie au fost aplicate incorect sau întrerupt. În plus, îngrijirea s-a făcut de către personal necalificat și insuficient, ceea ce a dus la neasigurarea condițiilor minime pentru protejarea sănătății, demnității și integrității lor, scrie în comunicat.
În aceste condiții, unele victime au murit. Potrivit surselor Libertatea, au fost găsiți 401 morți îngropați pe un teren aflat lângă un cimitir greco-catolic.
„Investigațiile efectuate au arătat că, persoanele vătămate, care au decedat în spațiile deținute de către grupul infracțional organizat au fost înhumate pe un teren situat în proximitatea cimitirului greco-catolic, sumele acordate ca ajutor de înmormântare fiind încasate de către grupare.”„Persoanele vătămate, care au decedat în spațiile deținute de către grupul infracțional organizat au fost înhumate pe un teren situat în proximitatea cimitirului greco-catolic, sumele acordate ca ajutor de înmormântare fiind încasate de către grupare”, a precizat DIICOT.
Prejudiciul total estimat depășește 13 milioane de lei, adică aproximativ 2,5 milioane de euro.