„Astăzi a ieșit un troleibuz de la depoul Vatra Luminoasă. Era în Primăria Capitalei la ora 5 dimineață. A fost sunat de liderii de sindicat și a trebuit să se întoarcă în depou. Prin fața primăriei a trecut acel troleibuz pe care l-am identificat în aplicația InfoSTB și avea pe panoul de afișaj „Se retrage la depoul Vatra Luminoasă”. Știm presiunile, sunt înregistrări, dovezi”, a declarat directorul STB, în conferința susținută de dimineață.

Într-un comunicat publicat pe pagina de Facebook a societății, STB a transmis că în ciuda grevei au existat „salariați fideli companiei, preocupați de bunăstarea călătorilor din zona metropolitană, care au decis să respecte legea și să-și îndeplinească sarcinile de lucru”.

„Astfel, în această dimineață, au ieșit în traseu câteva mașini din Depoul Vatra Luminoasă, pe linia 85, conform programului de transport”, subliniază societatea.

Ea face apel la liderii de sindicat să vină la dialog „pentru a nu afecta bunul mers al activității de transport public și implicit, călătorii”.

Angajații Societății de Transport București au intrat joi dimineață în grevă, la o zi după un protest în urma căruia au spus că negocierile s-au încheiat fără niciun rezultat.

Cinci reprezentanți ai elevilor explică pentru Libertatea de ce susțin greva profesorilor și critică guvernanții: „Se folosesc de noi și de contextul examenelor ca să oprească protestul”
Recomandări
Cinci reprezentanți ai elevilor explică pentru Libertatea de ce susțin greva profesorilor și critică guvernanții: „Se folosesc de noi și de contextul examenelor ca să oprească protestul”

Astfel, joi dimineață, transportul public din București este paralizat, singurul mijloc de transport în comun care funcționează fiind metroul.

Angajații STB acuză că principalele lor revendicări salariale nu au fost soluționate și cer demisia directorului Adrian Criț. „Nu se circulă până directorul își va da demisia. Am făcut adrese la primărie, prefectură, STB, nimeni nu ne-a răspuns”, au declarat sindicaliștii pentru Libertatea.

În replică, directorul STB, Adrian Criț, a anunțat că greva ilegală și că va depune plângere penală împotriva liderilor de sindicat pe care îi acuză că manipulează angajații și urmăresc doar interesele personale.


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Camilla, la mâna lui Kate şi a lui William! Detalii incredibile din Familia Regală, nimeni nu o va mai putea scăpa
Playtech.ro
Camilla, la mâna lui Kate şi a lui William! Detalii incredibile din Familia Regală, nimeni nu o va mai putea scăpa
De ce a lipsit Sorin Bontea de la nunta Ginei Pistol. Chiar el a spus acum adevărul: 'Nu am...'
Viva.ro
De ce a lipsit Sorin Bontea de la nunta Ginei Pistol. Chiar el a spus acum adevărul: 'Nu am...'
Ce a descoperit dr. Suto la CT: M-am bucurat, pentru că această boală...
PUBLICITATE
Ce a descoperit dr. Suto la CT: M-am bucurat, pentru că această boală...
Ce studii are, de fapt, Gina Pistol. Puțină lume s-ar fi așteptat la un asemenea domeniu
FANATIK.RO
Ce studii are, de fapt, Gina Pistol. Puțină lume s-ar fi așteptat la un asemenea domeniu
Universitățile încep să verifice dacă studenții folosesc AI pentru lucrări. Ce pățesc cei care nu respectă regulile
Știrileprotv.ro
Universitățile încep să verifice dacă studenții folosesc AI pentru lucrări. Ce pățesc cei care nu respectă regulile
A plătit cu 10.000 de euro mai puțin decât prețul real pe un BMW de lux în Norvegia. La vamă, românul a aflat că era de fapt furat
Observatornews.ro
A plătit cu 10.000 de euro mai puțin decât prețul real pe un BMW de lux în Norvegia. La vamă, românul a aflat că era de fapt furat
Felul în care Sepsi foloseşte limba maghiară public a provocat valuri: "Am o problemă că e prima limbă / Tu nu ai ţine cu echipa românească din Szeged?"
Orangesport.ro
Felul în care Sepsi foloseşte limba maghiară public a provocat valuri: "Am o problemă că e prima limbă / Tu nu ai ţine cu echipa românească din Szeged?"
Horoscopul lunii iunie 2023. Gemenii și Leii, favoriții astrelor. Probleme pe toate planurile pentru Pești
Unica.ro
Horoscopul lunii iunie 2023. Gemenii și Leii, favoriții astrelor. Probleme pe toate planurile pentru Pești
Horoscop 30 mai 2023. Peștii au idei noi și interesante despre cum să-și facă viața mai frumoasă și acestea sunt o sursă de bucurie
HOROSCOP
Horoscop 30 mai 2023. Peștii au idei noi și interesante despre cum să-și facă viața mai frumoasă și acestea sunt o sursă de bucurie