Patru gloanţe reale au fost trase cu mitraliera sâmbătă seară, 28 ianuarie, la frontiera cu Coreea de Nord, în provincia Gangwon, au spus ofiţeri din cadrul armatei pentru agenția Yonhap. Gloanţele au rămas la sudul frontierei şi nu au provocat nicio pagubă și nicio victimă.

Coreea de Sud a informat imediat Coreea de Nord că aceste focuri de armă au fost neintenţionate.

„Niciun semn particular din Nord nu a fost detectat, iar o anchetă este în curs pentru a determina circumstanţele exacte ale incidentului”, a spus un oficial militar sub protecţia anonimatului.

Cele două Corei se află tehnic în război, după armistiţiul din 1953, şi sunt despărțite printr-o Zonă Demilitarizată (DMZ) de patru kilometri lăţime şi 250 de kilometri lungime. DMZ este unul dintre cele mai fortificate locuri din lume, înţesată de câmpuri de mine antipersonal şi sârmă ghimpată.

Ultimul schimb de focuri între cele două tabere a avut loc în mai 2020, când cel puţin patru gloanţe nord-coreene au atins un post de gardă sud-coreean, în partea centrală a DMZ, antrenând o ripostă a Seulului.

Militarii Phenianului au mai tras și într-un transfug, în 2017, însă atunci Sudul nu a replicat.

Foto cu caracter ilustrativ: EPA

După un divorț dureros, a părăsit România împreună cu cei doi copii. Au trecut 7 ani de atunci, s-a recăsătorit, acum se bucură de o viaţă de lux
GSP.RO

Urmărește-ne pe Google News
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cum se înţelege Scărlătescu cu SOCRII lui! Doina Teodoru rupe tăcerea despre relaţia dintre ei
Playtech.ro
Cum se înţelege Scărlătescu cu SOCRII lui! Doina Teodoru rupe tăcerea despre relaţia dintre ei
S-a aflat! Ce pensie are Miron Cozma. Mulți pensionari din România nu îndrăznesc să viseze la această sumă
Viva.ro

Satul din România care atrage oameni inclusiv din Londra. Preţul caselor a crescut de patru ori în ultimii ani
Observatornews.ro
Satul din România care atrage oameni inclusiv din Londra. Preţul caselor a crescut de patru ori în ultimii ani
Povestea fetei din Galați care s-a sinucis după ce a fost victima metodei Loverboy. A fost dusă să se prostitueze în Germania
Știrileprotv.ro
Povestea fetei din Galați care s-a sinucis după ce a fost victima metodei Loverboy. A fost dusă să se prostitueze în Germania
Descoperirea șocantă făcută de o familie care s-a mutat în chirie: ”Era dezgustător și eram disperați”
FANATIK.RO

FOTO | Ce făcea acest tânăr într-o parcare. Trecătorii au fost şocaţi când au văzut ce face şi cine este
Orangesport.ro
FOTO | Ce făcea acest tânăr într-o parcare. Trecătorii au fost şocaţi când au văzut ce face şi cine este
Adevărul din spatele divorțului dintre Deea și Dinu Maxer. Apropiații cuplului dau detalii din spatele ușilor închise
Unica.ro

Horoscop 30 martie 2023. Leii ar fi bine să se concentreze asupra persoanei lor, ca să nu ajungă să își consume energia cu observații gratuite
HOROSCOP

Colecția de denim. Ce jeanși sunt potriviți pentru silueta ta
PUBLICITATE