Medicul a început astfel a doua şedinţă de instilaţie. ”În momentul în care a început să introducă nitratul pe uretră, de durere m-am tras deodată pentru că a început să mă ardă ca un acid sulfuric. M-am tras, iar medicul m-a stropit peste tot, pe burtă, în zona inghinală, pe fese. Pielea s-a înnegrit pe loc. Medicul a început să tremure, dar mi-a zis că nu e nimic, că aşa a reacţionat corpul meu. Eu simţeam că am un fier încins în foc în zona respectivă”, subliniază tânărul.

Cu toate că pacientul suferise o arsură chimică, dermatologul a încercat să-l liniştească recomandându-i nişte spălături cu vitamine. A doua zi de dimineaţa, Andrei nu mai putea urina deloc. ”Simţeam usturimi puternice şi nu mai puteam să urinez pentru că mi se «topise» uretra. Nu puteam merge, nu puteam sta întins pentru că eram carne vie, ars peste tot”, spune Andrei. Ieşeanul a solicitat ulterior ajutor medicilor urgentişti şi apoi a mers la Institutul de Medicină Legală pentru examene prin care să-i poată trage la răspundere pe cei vinovaţi.

Andrei a avut nevoie de peste 100 de zile de îngrijiri medicale şi tratament continuu. A fost urmărit îndeaproape de medici urologi, de chirurgi plasticieni, ieşeni şi bucureşteni. Tânărul a urinat un timp cu ajutorul unei sonde care a fost cusută la propriu de corpul său pentru că pielea era arsă şi tubul nu putea fi lipit.

„Prin noi înșine”, etapa pe bani. Membrii și simpatizanții PNL au contribuit cu 10,51 de milioane de lei la partid, statul a dat 74,91 de milioane de lei
Recomandări
„Prin noi înșine”, etapa pe bani. Membrii și simpatizanții PNL au contribuit cu 10,51 de milioane de lei la partid, statul a dat 74,91 de milioane de lei

”După un an de terapie, medicul urolog m-a îndrumat la un prieten chirurg de la Bucureşti care mi-a făcut o uretroplastie, o intervenţie de reconstrucţie a uretrei. Acesta mi-a prelevat mucoasă bucala şi a reconstruit ţesutul uretral. S-a disecat longitudinal penisul, respectiv uretra, s-a refăcut ţesutul şi s-a cusut cu mii de copci în interior”, precizează tânărul.

Andrei nu mai are o viaţă normală din decembrie 2011 de când i-a fost ars chimic penisul. Tânărul suferă de disfuncţie erectilă şi aproape lunar ajunge la Spitalul „Parhon” pentru introducerea unor tuburi pe uretră pentru a o dilata, astfel încât pacientul să poată urina. Mai mult, inclusiv viaţa profesională i-a fost afectată, în urma unor teste de medicina muncii, arătându-i-se că, faţă de colegii săi, are o capacitate de adaptare redusă cu 10 procente.
Dosarul aflat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Iaşi se află încă în fază de urmărire penală, după aproape patru ani de la deschiderea acestuia.
 
 

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Fabrica uriașă din România care a fost cumpărată de străini. Făcea un produs adorat de oameni
FANATIK.RO
Fabrica uriașă din România care a fost cumpărată de străini. Făcea un produs adorat de oameni
Salman Khan explică de ce nu a luat-o de soție pe Iulia Vântur, după 12 ani de relație: "Este doar..."
Viva.ro
Salman Khan explică de ce nu a luat-o de soție pe Iulia Vântur, după 12 ani de relație: "Este doar..."
Sora lui Mircea Badea: „Nu mai e de trăit în Italia”. Naty Badea și anunțul care a surprins pe toată lumea. Ea și fiica ei locuiesc acolo de 3 ani
Libertateapentrufemei.ro
Sora lui Mircea Badea: „Nu mai e de trăit în Italia”. Naty Badea și anunțul care a surprins pe toată lumea. Ea și fiica ei locuiesc acolo de 3 ani
Meciul dintre Nadal și un puști de 16 ani a intrat în istorie. Cine a câștigat
GSP.RO
Meciul dintre Nadal și un puști de 16 ani a intrat în istorie. Cine a câștigat
Cât de des trebuie să oprești, de fapt, routerul WiFi. Prea puțini români știu secretul pentru un internet mai rapid
FANATIK.RO
Cât de des trebuie să oprești, de fapt, routerul WiFi. Prea puțini români știu secretul pentru un internet mai rapid
Cum a întâmpinat-o Ion Iliescu pe prima procuroare care cercetează Mineriada din 1990. Riscă închisoare pe viață
Știrileprotv.ro
Cum a întâmpinat-o Ion Iliescu pe prima procuroare care cercetează Mineriada din 1990. Riscă închisoare pe viață
Imagini din casa în care locuiesc Mircea Badea și Carmen Brumă, alături de fiul lor / Foto
Unica.ro
Imagini din casa în care locuiesc Mircea Badea și Carmen Brumă, alături de fiul lor / Foto
"Cei mai mari fotbalişti ai României? Nici Dobrin, nici Hagi". Victor Piţurcă i-a numit pe cei mai tari: "Fantastici! Fiecare de la 50 de milioane în sus"
Orangesport.ro
"Cei mai mari fotbalişti ai României? Nici Dobrin, nici Hagi". Victor Piţurcă i-a numit pe cei mai tari: "Fantastici! Fiecare de la 50 de milioane în sus"
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur. "Stăm şi aşteptăm. Situaţia s-a agravat"
Observatornews.ro
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur. "Stăm şi aşteptăm. Situaţia s-a agravat"
Horoscop 26 aprilie 2024. Racii trebuie să se ocupe de ei, de partea emoțională, ca să poată evita reacțiile excesive care nu aduc nimic bun
HOROSCOP
Horoscop 26 aprilie 2024. Racii trebuie să se ocupe de ei, de partea emoțională, ca să poată evita reacțiile excesive care nu aduc nimic bun

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI