Cei doi, în vârstă de 29 și respectiv 47 de ani, au fost opriți la punctul de trecere Moghilev-Podolsk în timp ce încercau să iasă din Ucraina.

Deși au susținut că sunt uniți de o iubire sinceră, în ciuda diferenței semnificative de vârstă, autoritățile au constatat rapid că povestea nu se susține.

„Povestea s-a destrămat rapid: cuplul s-a încurcat în detalii și a evitat să răspundă la întrebări simple, iar adevărul a ieșit repede la iveală: femeia era de fapt fosta soacră a bărbatului, iar căsătoria fusese încheiată doar pentru a eluda restricțiile privind ieșirea din țară impuse bărbaților aflați la vârsta mobilizării”, a transmis Poliția ucraineană de frontieră.

Grănicerii au întocmit un proces-verbal, iar cazul a fost transmis poliției pentru continuarea cercetărilor.

Bărbatul este vizat pentru tentativă de trecere ilegală a frontierei (art. 332 Cod penal ucrainean) și eschivare de la serviciul militar pe timp de mobilizare (art. 336), infracțiuni care pot atrage pedepse cu închisoarea între 3 și 5 ani.

Totodată, autoritățile au reamintit un caz recent din Kiev, unde un bărbat a fost prins în timp ce furniza documente false celor care voiau să evite mobilizarea sau să părăsească ilegal teritoriul Ucrainei.

Acesta cerea 12.000 de dolari pentru serviciile sale de găsire a „copiilor” sau a „unei rude grav bolnave”.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.