Potrivit primelor informaţii, două femei şi-au pierdut viaţa, iar un bărbat a fost transportat la spital. Ministrul Economiei, Ion Ariton, este aşteptat să ajungă la uzina de armament, anunţă Realitatea TV.

UPDATE ora 13.23 Bărbatul rănit grav în urma exploziei de la Uzina Mecanică de la Sadu are arsuri pe 40% din suprafaţa corpului, el urmând să fie adus la Bucureşti cu un elicopter SMURD, a declarat, pentru Mediafax, subsecretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, Raed Arafat.

„Tehnologia veche de mai bine de 30 de ani expune muncitorii la riscuri. De asemenea, la Uzina Mecanică Sadu sunt grave probleme de disciplină”, a spus Teodor Atanasiu, fost ministru al Apărării, la Realitatea TV.

Acesta nu este singurul incident petrecut la Sadu. În luna noiembrie 2010, o femeie a fost rănită la Uzina de Armamanent Sadu, în urma producerii unui incendiu. Cu două săptămâni înainte de acest eveniment, o angajată a Uzinei de Armament a fost grav rănită, după ce capsele pe care le încărca în secţia de pirotehnie i-au explodat în faţă. Femeia a ajuns la Spitalul Militar din Capitală cu răni grave la ambii ochii şi cu arsuri de gradul doi si trei pe corp.

Uzina Mecanică Sadu este situată în oraşul Bumbeşti Jiu, din judeţul Gorj, în apropierea drumului european E70 Târgu Jiu – Petroşani. Uzina Mecanică Sadu produce muniţie de infanterie, armament de infanterie şi componente pentru acesta şi elemente pirotehnice de iniţiere.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.