Printre lucrurile care au supărat-o pe Ioana Negru în ultima vreme e vorba unei vecine: „Dracu ista de babă nu mai moare odată? Aşa o zis vecina de mine. Eu mă rog pentru toată lumea, să fie sănătoasă, să ajungă ca mine”.

La începutul lui noiembrie, Ioana a împlinit 100 de ani. I-a trăit pe toţi în satul Odaia Bogdăneşti, din comuna vasluiană Fălciu. De pe dealul de lângă sat, se văd luminile de peste Prut. „Tot în borta ceea ai rămas? N-ai vrut să vii după mine”, i-a aruncat, cu năduf, un fost curtezan, cu mulţi ani în urmă. Erau amândoi căsătoriţi, cu copii, n-o mai pândea s-o fure din drum şi s-o ducă departe, în alt sat, cu căruţa lui. 

„Parcă m-o-nţăpat un purice”

„Acum nu mai merg decât până la magazinul ista din colț. Merg cu cârje, dar trebuie să mai am o cârjă în spate, să nu chic jos. Nu mai am putere”, povesteşte femeia, mirată de slăbiciunea ei recentă.

E măruntă de statură, cu ochi mari, la care s-a operat acum zece ani. Zâmbeşte larg, cu toată faţa şi nu se încruntă deloc. Doar arcuieşte sprâncenele a mirare, ca o fetiţă. 

O supără şi stomacul, nu doar cârja. „Ştiu că am avut gastrită mai de mult. Şi cred că acum am zăpăcit-o cu ceva mâncare. Sau cu rău… C-am avut un băiet şi-o murit acum. În martie, mătinc-o murit. O băut şi-o fumat până o chicat toată carnea de pe el. Şi eu am plâns. Mă înjura, mă bagicurea, multe vorbe rele îmi zicea”.

Urarea de 1 Decembrie a femeii centenare, care vede cum țara sa se topește: „Să trăiţi mai mult ca mine, că nu mi-i ciudă!”

După ce-a murit fiul care locuia cu ea, Ioana a rămas singură. „Singurică”, îşi spune ea. A crescut şase copii, patru băieţi şi două fete. „Nepoţi nu mai ştiu câţi sunt”, răspândiţi prin toată ţara. Una dintre fiice, care locuieşte la Bârlad, a dus-o să se vaccineze anti-COVID. Acum se pregăteşte pentru doza booster. „Nu mi-a fost frică, parcă m-o-nţăpat un purice. Nu mi-o fost rău după aia, nica. M-o durut oleacă aicea, la umăr. Poate-o avut mâna grea. Doar dacă îmi taie gâtul, mi-i frică. Şi de Dumnezău, care vede. Şi pe dumitale, şi pe mine mă vede”. 

Pentru problema cu stomacul, medicul din comună i-a dat reţetă, dar n-a găsit medicamentele la farmacia din Fălciu. Aşa că Ioana s-a rugat de un vecin, „omul ista de la vale, se duce la Bârlad, să-mi caute pastilele”.

Prășește „singurică”, pentru că nu găsește oameni

Copiii o vizitează când şi când. În rest, Ioana se descurcă „singurică”. „Singurică îmi fac de mâncare. Cum o fac, aşa o mănânc. Că-i acră, că-i sărată, că-i chipărată… Da chipărat nu mănânc, sărat nu mănânc. Un ceaun de borş cu carne îmi ajunge o săptămână. Un polonic de borş la o masă, atâta, nu pot mânca mult”.

„Încă prăşeşte în grădină, vara”, intervine nora ei Mariana, venită în vizită de la Iaşi. „Aşa-i. Şi primarele mi-a zis, când m-a chemat la Sfatul Popular, să-mi dea diplomă, că am 100 de ani: Ce-ai făcut azi? Ce-ai muncit? Toată vara te-am văzut prăşind în grădină! E bine că te porţi, doamnă!”, îşi aminteşte sărbătorita.

Urarea de 1 Decembrie a femeii centenare, care vede cum țara sa se topește: „Să trăiţi mai mult ca mine, că nu mi-i ciudă!”
Bătrâna și nora ei

Această laudă din partea „primarelui” o preţuieşte Ioana mai mult chiar decât diploma de la Primărie, pe care a înrămat-o şi a aşezat-o la căpătâiul patului din camera cea bună. „A zis că e bine că m-am purtat! Eu prăşeam două rânduri, dar după aia veneam în casă, mă culcam, mai beam oleacă de apă. Dacă nu găsesc oameni… Odată, am prăşit cinci rânduri, dar două zile n-am mai făcut nimica. Uite aicea, mâna asta e vânătă, nu mai puteam s-o ţin aşa, mă durea”.

Urarea de 1 Decembrie a femeii centenare, care vede cum țara sa se topește: „Să trăiţi mai mult ca mine, că nu mi-i ciudă!”
Diploma primită de Ioana de la Primărie

Pe palma ei şi pe încheietură se văd încă urmele albastre lăsate de efort. 

O țară care rămâne fără oameni

Coincidența face ca de acest 1 Decembrie, pe când Ioana Negru mărturisea că muncește „singurică” pământul, că nu mai sunt oameni buni de muncă, cel mai important cercetător al demografiei din România a publicat un articol cutremurător.

Profesorul Vasile Ghețău a explicat cum 2020 și 2021 au fost anii în care România s-a depopulat cu o viteză de aproximativ 140.000 de oameni pe an. Enorm, la o populație de 19 milioane de oameni.

„Pentru a întregi profunzimea dezastrului demografic voi adăuga că numărul decedaților a fost de două ori mai mare decât numărul născuților în 1.240 localități, de 3 ori mai mare în 574, de 4 ori în 232, de 5 ori în 112, de 6 ori în 69 și de 7 ori și mai mult în 98 de localități. Ce viitor poate avea populația acestor peste 2.300 de localități?”, scrie Vasile Ghețău. Într-una dintre aceste localități trăiește Ioana Negru. 

O amintire cu răsărită şi păpuşoi

Prima dată când Ioana şi-a bătătorit mâinile muncind pământul avea 13 ani şi jumătate. „M-o luat tata la culeş păpuşoi toamna. Şi eu culegeam şi pe unde găseam răsărită, o frecam şi-o puneam în buzunări. Şi-am umplut două buzunări cu sămânţe. Eu ce făceam? Luam din buzunări trei-patru sămânţe, mâncam, după aceea, iar mai luam. Da tata se uită la mine: ‘tu-ţi biserica mă-tii, de asta te-am luat? Să mănânci răsărită? Mi-o scos toată sămânţa din buzunar, o dat-o jos. Da am mai luat vreo sămânţă din pălărie? Treceam pe lângă ele şi mă uitam cu jale la dânsele”.

Urarea de 1 Decembrie a femeii centenare, care vede cum țara sa se topește: „Să trăiţi mai mult ca mine, că nu mi-i ciudă!”
Mâinile Ioanei, harta a 87 de ani de muncă a pământului

Familia Ioanei avea tot şase copii. „Munceam pământurile boiereşti, cu părinţii şi fraţii mei. Trebuia mâncare, că eram opt cu toţii. Mă duceam cu tata şi culegeam două zile păpuşoi. Apoi încărcam căruţa şi o duceam colo, pe deal, unde sunt grănicerii, era un medean, un loc unde descărcau oamenii păpuşoiul. Şi am descărcat-o şi tata: Hai, să mergem! Zic: Tată, da ai luat banii? Eheeei, zice el, de când i-am băut! Dumnezău să-l ierte!”. 

„Mama are o mulţime de poveşti”, spune fiul Ioanei, intrând în casă din curte. „O mulţime de poveşti, a văzut mai multe decât noi toţi la un loc”. 

În poveştile ei, Ioana n-are niciun cuvânt rău despre nimeni. Îşi aminteşte toate vorbele tari care i-au fost spuse şi le repetă, făcând-o pe nora ei să tresară: „Mamă, nu mai vorbi aşa, că te înregistrează!”.

„M-am dus după băietul cu trei hectare”

La 21 de ani, Ioana s-a măritat. Era în 1942. „M-o cerut băieţi buni şi nu m-am dus. M-am dus după băietul ista care avea trei hectare de pământ. Eu aveam un hectar de pământ şi-am zis că dacă avem patru hectare, nu mai muncesc pe pământurile boiereşti. Nu mai dăm dijmă. Muncesc de pe pământul meu. Şi-aşa am făcut. Nu era urât, dar era hambiţos, el căuta dreptate. Dar dreptate nu-i făcea nimeni nica”. 

Au venit cei şase copii. Războiul. Foametea. Colectivizarea. „Am trăit cam greu cu dânsul. Greu de tot. Muncea, într-adevăr. Făcea treabă bună. Dar încetul, încetul tare. Bea, dar cu socoteală, aşa. Dar mai rău era când era treaz. Când se-mbăta, se culca. Am avut viaţă cu el ca câinele cu mâţa”, spune Ioana, iar nora şi fiul izbucnesc în râs. 

„Da, da, când o fost seceta mare şi s-o dus cu trenul după păpuşoi, cu alţi oameni din sat, la Bucureşti, la întoarcere, el o stat cu una, o pupa, o ţinea pe chicior şi-o drăgănea. Era un vagon de vite. Nu era bec să s-aprindă. Oamenii ceia fumau, aprindeau ţigările şi, când aprindeau, se uitau la ei ce fac acolo. Când s-o dat jos, îi luaseră alţii sacul cu grăunţe. Zic: Ce-ai păţit, mă? Mi-o luat sacul cu păpuşoi. Mi-o şi zis cum l-o pierdut. O zis că doar o sărutat-o”.

„Cine dă de mâncare la pui oare?”

Ce-şi aminteşte Ioana bine, dintr-un secol de viaţă, e c-a muncit. A muncit pentru 2 lei pe zi, cât era plătită ziua la C.A.P., apoi pentru mai mulţi lei pe zi, când „s-au mai adunat oamenii, s-o mărit C.A.P.-ul”. 

44 de ani a muncit la „colectivă”. N-a mai contat că aveau patru hectare de pământ până în 1990, când Ioana ajunsese la 69 de ani. 

„Mi-am ţinut copiii grămadă. Era greu, mamă, că nu erau bani, la început”, oftează femeia, mângâind din priviri fotografiile înrămate.

Urarea de 1 Decembrie a femeii centenare, care vede cum țara sa se topește: „Să trăiţi mai mult ca mine, că nu mi-i ciudă!”

Din 1999, Ioana e văduvă. „Nu-mi pare rău că am rămas aici, nu-mi pare rău, că aşa o vrut Dumnezău. Să munceşti cât poţi, c-atunci îi bună viaţa. Eu când ies afară şi văd toate câte mi le-am făcut, îmi creşte inima. E muncit de mine. Am căutat oameni, nu găseam, veneam şi mă-ntindeam oleacă pe pat. Dau drumul oleacă la televizor. Măi, cine-a să vie să-mi prăşească? Cine dă mâncare la pui oare? Şi mă sculam şi ieşeam”.

„Mă gândesc la Dumnezău”

Cât mai poate, Ioana munceşte încă. Iar seara, „mă gândesc la Dumnezău, numai la Dânsul, la nimenea altcineva, că răul, slavă Domnului…”. Lumea de azi i se pare „tare ascunsă, nu mai ştii cu cine vorgheşti”. 

De rugat, se roagă pentru toţi, inclusiv pentru vecina care-i numără zilele. „Parcă mă ţine cineva? Mă hrăneşte cineva?”. 

Gospodăria e în ordine, decide fiul de la Iaşi, după o grijulie inspectare. Grădina e pregătită de iarnă. Găinile s-au urcat în coteţ, poarta se încuie. Becurile de pe veranda căsuţei bătrâneşti funcţionează. 

„Nu e nici un secret. Nu bea, nu fumează mama. Munceşte, se odihneşte, mănâncă bine”, spune nora, ajutând-o pe Ioana să treacă pragul dintre verandă şi dormitor. „Sper să ajung şi eu la anii ei”. „Să ajungeţi toţi la anii mei şi mai mulţi, că nu mi-i ciudă! Aşa mă rog”.

Chiar dacă la Primărie îi spune tot Sfatul Popular, Ioana s-a dus la vot de câte ori au fost alegeri. Şi chiar dacă nu-i prea înţelege pe oamenii de azi, care se plâng din diverse pricini, deşi ea consideră că „trăieşte foarte ghine”, Ioana se bucură că a prins aceste vremuri. „Îi grea viaţa, dar îi frumoasă. Se duc acum peste tot tinerii, în străinătate. Lasă să se ducă, să vadă, să se plimbe, îi ghine”.

Ea stă cu Dumnezău, cu un câine galben şi cu găinile care trebuie hrănite zi de zi de zi. Şi cu rândurile de păpuşoi care trebuie duse la capăt, primăvara, vara şi toamna.

img0667Icon photoVEZI  GALERIA  FOTOPOZA 1 / 18
Urmărește-ne pe Google News
Eliminare la Survivor România. Cine a primit cele mai multe voturi pentru a pleca acasă: „Mă așteptam, sunt considerată veriga slabă”
PARTENERI - GSP.RO
Eliminare la Survivor România. Cine a primit cele mai multe voturi pentru a pleca acasă: „Mă așteptam, sunt considerată veriga slabă”
BOMBĂ! Vestea uriașă dată de șeful Pfizer. Milioane de români trebuie să afle ce pățesc
Playtech.ro
BOMBĂ! Vestea uriașă dată de șeful Pfizer. Milioane de români trebuie să afle ce pățesc
Ce făcea de fapt în Capitală polițistul care a ucis-o pe Raisa. Poliția a făcut public la 5 zile de la tragedie
Observatornews.ro
Ce făcea de fapt în Capitală polițistul care a ucis-o pe Raisa. Poliția a făcut public la 5 zile de la tragedie
Horoscop 18 ianuarie 2022. Fecioarele vor alege de bunăvoie să privească spre viitor, neîncrezătoare, dar pline de speranță
HOROSCOP
Horoscop 18 ianuarie 2022. Fecioarele vor alege de bunăvoie să privească spre viitor, neîncrezătoare, dar pline de speranță
Marian Godină sare în apărarea polițistului care a omorât-o pe Raisa: Verificatul victimei cu piciorul e explicabil
Știrileprotv.ro
Marian Godină sare în apărarea polițistului care a omorât-o pe Raisa: Verificatul victimei cu piciorul e explicabil
ŞOC | Scene incredibile într-un club de noapte. Bătută şi violată de o vedetă aflată în stare de ebrietate
Telekomsport
ŞOC | Scene incredibile într-un club de noapte. Bătută şi violată de o vedetă aflată în stare de ebrietate
Cum te ajută un abonament medical să ai grijă de sănătatea ta și a celor dragi
PUBLICITATE
Cum te ajută un abonament medical să ai grijă de sănătatea ta și a celor dragi