USR cere din nou demiterea lui Toni Greblă din funcția de președinte al AEP: „Este un pericol la adresa democrației din România”

 5 comentarii

Parlamentarii USR vor depune un proiect de Hotărâre în Parlament pentru revocarea lui Toni Greblă din funcția de președinte al Autorității Electorale Permanente (AEP), au declarat luni, 9 decembrie, surse din partidul condus de Elena Lasconi pentru Libertatea. Va fi al doilea demers după cel din vară.

UPDATE ora 16.40: USR a confirmat informația printr-un comunicat. „USR solicită conducerii Camerei Deputaților și Senatului convocarea unei ședințe comune a celor două Camere ale Parlamentului pentru revocarea lui Toni Greblă din funcția de președinte al Autorității Electorale Permanente. Este inacceptabil ca acesta să rămână la conducerea AEP și să se mai ocupe de organizarea alegerilor în România, dat fiind modul catastrofal în care și-a exercitat atribuțiile de la preluarea funcției”, se arată în mesaj.

Ionuț Moșteanu, liderul deputaților USR, s-a întrebat „ce încredere pot avea alegătorii într-o instituție care ar trebui să controleze fix finanțarea campaniei electorale, dar care nu se autosesizează pentru cheltuieli 0?”.

„Dar într-un om care, având funcția de președinte al AEP, are legături dubioase cu apropiați ai candidatului extremist ajuns în turul II al prezidențialelor, în timp ce soția sa nu are nicio reținere să facă fățiș campanie acestuia? [...] Ce am văzut la alegerile din iunie și cele de acum arată că Toni Greblă este un pericol la adresa democrației din România. Sper ca PSD și PNL să înțeleagă pericolul și că acesta trebuie demis de urgență”, a adăugat Moșteanu.

Partidul condus de Elena Lasconi a mai acuzat „lipsa unor acțiuni de control concrete din partea AEP”, care „este cu atât mai flagrantă dacă o punem în oglindă cu faptul că Parchetul General s-a autosesizat cu privire la cheltuielile de campanie nedeclarate și alte infracțiuni electorale asociate”.

Știrea inițială: Acesta va fi al doilea demers al USR, după cel din 18 iunie, făcut în urma alegerilor locale și europarlamentare din 9 iunie, demers care a rămas însă blocat la Birourile Permanente Reunite.

Noua cerere vine după ce mai multe ONG-uri au cerut demisia lui Toni Greblă în urma fotografiilor de la o petrecere privată în care șeful AEP era alături de persoane apropiate de AUR şi care acum sunt în anturajul lui Călin Georgescu, persoane „suspectate de simpatii legionare, incompatibile cu democraţia şi statul de drept”. Imaginile au fost făcute în 2022, dar publicate acum câteva zile în presă.

Reprezentanţii ONG-urilor au invocat și un clip video distribuit pe Facebook de soția preşedintelui AEP, Mihaela Greblă, care conținea propagandă electorală pentru Călin Georgescu, „candidat aflat în centrul unor acuzaţii grave formulate de instituţiile statului”, alegeri prezidențiale care în final au fost anulate de CCR.

„A participa la tăierea unui porc acum trei ani de zile, când nu ştiam că o să fie alegeri acum, nu ştiam cine pe cine susţine şi aşa mai departe, nu cred că este un eveniment”, s-a apărat Toni Greblă.

În martie 2023, Parlamentul l-a votat pe Toni Greblă drept noul şef al Autorității Electorale Permanente pentru un mandat de 8 ani. Decizia a fost luată de majoritatea formată atunci din PSD și PNL. Greblă fusese până atunci prefectul Capitalei.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (5)
  • Avatar comentarii

    suparman 09.12.2024, 19:03

    USR nu mai stiu cum sa repare ireparabilul. Scrisoarea catre Trump a lui Lasconi, declaratia ei ca in Romania democratia e calcata in picioare, afirmatia ca Geoana are o ferma de troli care lucreaza pentru el in campania prezindentiala.

    • Avatar comentarii

      ferrante 09.12.2024, 19:47

      M-ai făcut să citesc a 2-a oară articolul. N-am găsit nimic despre scrisori către Trump, ferme de troli sau declarația lui Lasconi. E numai despre Tony Greblă, șeful AEP care timp de o lună n-a văzut 0 lei cheltuieli la CG, deși toți candidații i-au raportat săptămânal cheltuielile de campanie. Să fie nu numai demis, dar să i se impute și banii cheltuiți aiurea cu alegerile astea eșuate.

    • Avatar comentarii

      Realist2023 09.12.2024, 20:15

      "Scrisoarea catre Trump" era o replica adresata in special electoratului romanesc, ca d-aia era publica ! Ideea ca CCR a incalcat legea existenta "inventand" din mers este impartasita de juristi de top, cum e de pilda fostul presedinte al CSM, Horatiu Dumbrava (si multi altii !). Ca unii candidati aveau "ferme" de troli, s-a dovedit in campanie !! ALTCEVA mai substantial nu ai ?? Lasconi, cu limitele ei, este un om integru, cu o cariera profesionala transparenta si meritorie, fara sustinere din surse obscure "statale si non-statale" (vezi securistul neo-legionar G.). Ar fi fost un presedinte bun, atent la doleantele cetatenilor, bun comunicator si i-ar fi intepat vartos pe guvernanti daca nu-si faceau treaba.

  • Avatar comentarii

    suparman 09.12.2024, 20:21

    Aritcolul este despre USR care- din nou-cere ca sa se afle in treaba. Nu va mai spala nici apele Dunarii de asocierea cu PSD pentru ciolan, darmite o cerere de demitere.

  • Avatar comentarii

    Basarab1948 09.12.2024, 20:48

    Se pare ca USR are o parere diferita despre ce inseamna „democrație”!Pentru ei abuzul la Lege și disprețuirea votului popular- este„apararea democrației”!A cui„democrație”?!

  • Avatar comentarii

    musatm000 09.12.2024, 20:53

    Problema nu este numai cu Toni Grebla ci cu foarte multi sefi din Justitie si nu numai care sunt plantati ca sa faca jocurile celor din PSD. Greu se vor lasa de hotii cei din PSD ,ei au fost scoliti de Iliescu si Nastase ,ei au "partidul cel mai mare" care nu a obtinut nici un sfert de voturi dupa zeci de milioane investite in campania de la toate televiziunile. Romanii s-au saturat de ranjet si minciuni,de Grebla si de cumetrii politice !

  • Avatar comentarii

    HOPAHPO 09.12.2024, 20:59

    Vina o poarta Ciolacu care permite ca un sef de AEP sa ocupe un scaun care ii este perea mare pentru el . Minciuna si dispretul aratat ziaristilor care l au intrebat de legatuta lui cu Georgescu , la care a raspuns" sa intrebe porcul " nu are loc in AEP . Daca este senil , sa stea acasa . Ca destul a supt din doua parti .

ALTE ȘTIRI
Vânt, lapovită și ninsoare (1)
11:35
ANM anunță ploi, lapoviță, ninsori și vânt de până la 90 km/h. Zonele în care vine frigul de duminică
Arhiva foto
11:00
Cristian Mungiu vrea să-ți testeze empatia, nu să-ți valideze opiniile, scrie The New York Times. Presa franceză spune că „Fjord” e reacționar
MONDEN
Radu Valcan si Armina la Insula Iubirii
11:24
„Insula Iubirii” 10 octombrie 2026. Ies la iveală detalii șocante despre unii concurenți. Iubita lui Marcel vrea să plece acasă
Delia si Andra
10:30
Care sunt cei mai bine plătiți artiști din România. Impresarul vedetelor dezvăluie onorariile lui Smiley, Andra, Delia și Ștefan Bănică Jr.
POLITIC
Sorin Grindeanu și Ilie Bolojan
10:52
Sorin Grindeanu, replică lui Ilie Bolojan: „Lipsurile cu care se confruntă românii nu dispar pentru că alegeți să le tratați cu ironie”
Cătălin Predoiu
9 oct.
Cătălin Predoiu, atac la liderii politici din România: „Trebuie să treacă dincolo de stereotipul PNRR și gestiunea de costuri”
Ultimele știri
12:30
„Sutien de lux cu prețul de peste 1.000 de lei” la ANM: Diana Buzoianu denunță cumpărături de peste 300.000 de lei pe parfumuri, haine și accesorii
12:30
Un șofer acuzat că a forțat un polițist să frâneze, pretinde că a fost confundat. A primit 1.600 de lei amendă, dar instanța din Oradea a anulat-o
12:01
Antrenorii de la „Vocea României” 2026 și-au mărit echipele. Cine a urcat pe scenă în ediția de aseară
11:57
Bucureștiul trece de la 29 la 15 grade într-o singură zi. ANM anunță când încep ploile care vor cădea aproape fără oprire
TRENDING
08:36
Pensii indexate prudent și ordine în finanțele publice: ce a scris Luca Niculescu, la primele ore ale dimineții, pe Facebook
07:59
Benzina și motorina s-au ieftinit iar sâmbătă, 10 octombrie 2026. Cât costă un litru de carburant în București, Iași, Cluj-Napoca, Timișoara și Constanța
8 oct.
Cine transmite Marele Premiu de Formula 1 din Singapore 2026 la TV. La ce oră încep cursa, calificările și sprintul de la Marina Bay
9 oct.
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026. Luna Nouă în Balanță
O femeie practică tehnici de respirație și meditație acasă
Exclusiv
11:49
Cum îți gestionezi stresul zilnic: tehnici de mindfulness pentru 10 minute pe zi
Turku, Marea Baltică
11:49
Salariu de 2.000 de euro pentru o săptămână de muncă, dar angajatul trebuie să aibă un nas fin. Locul de muncă inedit din insulele Mării Baltice
Câtă apă se pune la orez
11:09
Câtă apă se pune la orez pentru a ieși pufos de fiecare dată
fost profesor universitar de 100 de ani, din nou student, se uită la cărțile de pe un raft
08:02
Un fost profesor universitar de 100 de ani s-a înscris din nou la facultate: „Sunt de două ori mai în vârstă decât profesorii de acolo”
O femeie care aranjează cărțile pe un raft
06:00
Cum să-ți organizezi casa cu regula de 80/20: „Mai mult spațiu, mai puțin stres”
Ce condimente se pun la murături
9 oct.
Ce condimente se pun la murături
Cum menții masa musculară după 40 de ani
16 sept.
Cum îți menții masa musculară după 40 de ani. Ghid simplu de alimentație și antrenament
Murături asortate la borcan
9 oct.
Cum se fac murăturile asortate pentru iarnă? Rețetă simplă și gustoasă
Trecutul încă vorbește de pe zidurile fostei Uzine Tractorul
Reportaj
10:00
Brașov 2026: „Trăiască în veci prietenia româno-sovietică”, sloganul scris mare pe clădirea Uzinei Tractorul, pe care nimeni nu l-a șters de peste 70 de ani
Dumitru Stelea (1)
09:31
Un sibian de 57 de ani a plecat de acasă cu o bicicletă de la Decathlon și un cort. În 100 de zile a parcurs 13.080 de kilometri și a trecut prin 24 de țări
Avion F-18
08:45
Mesaje RO-Alert, emise în Tulcea după ce două ținte aeriene au fost detectate în apropierea graniței cu România. Două avioane F-18 au fost ridicate pentru monitorizare
Poliția a declanșat mecanismul „Alertă răpire copil”. Poză cu o fată minoră și datele ei de identificare
9 oct.
Fata de 12 ani urcată cu forța într-o mașină în Teleorman a fost găsită, iar alerta de răpire a fost ridicată
Nicușor Dan, președintele României
9 oct.
Votați ce vreți, dar dup-aia anticipate. Asta trebuie să spună Dan
Luca Niculescu. Sursa foto: Dumitru Angelescu
Analiză
9 oct.
Luca Niculescu, reformatorul sau doar încă un premier desemnat?
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...