Vacanță cu nervii întinși la maximum: haos, cozi peste tot și alcool pe pârtie în Poiana Brașov

 2 comentarii
Reportaj

Poiana Brașov s-a transformat, în ultimele zile ale anului, dintr-o destinație de relaxare într-un adevărat test de răbdare pentru mii de turiști. Zăpada puțină, cozile interminabile, prețurile ridicate și traficul sufocant au conturat tabloul unui weekend aglomerat, în care distracția s-a mutat mai mult în restaurante și pe pârtia de săniuș, iar drumul spre casă a fost, pentru mulți, la fel de obositor ca vacanța în sine.

Mai sunt câteva zile din 2025, iar lumea profită la maximum de zilele libere. Cei mai mulți au ales stațiunile de pe Valea Prahovei, dar și Poiana Brașov.

Stațiunea a fost, în acest weekend, mai degrabă o probă de răbdare decât o destinație de relaxare. Mii de turiști au urcat la munte, atrași de fulgii mari de zăpadă căzuți peste Brașov.

Restaurantele au devenit neîncăpătoare în Poiana Brașov

Deși în weekend a nins, vântul puternic a spulberat mare parte din zăpadă, iar stratul acumulat nu este suficient pentru deschiderea pârtiilor de schi.

În consecință, schiorii au rămas cu echipamentele în portbagaj, iar Poiana a fost ocupată mai ales de plimbăreți și familii cu copii.

Cei care aveau planuri de coborâre s-au „închis” în restaurantele de la baza pârtiei.

Mii de turiști au luat cu asalt stațiunile montane, inclusiv Poiana Brașov. Foto: Andrei Crăițoiu

Ciorba de burtă sau supa cu tăiței, alături de pastrama de berbecuț cu mămăligă, au fost la mare căutare. La fel și fructele de mare ori papanașii „grași”, cu dulceață de mure și afine.

Comenzile au curs pe bandă rulantă, majoritatea restaurantelor fiind pline ochi cu turiști în această perioadă de sărbători.

Cât costă să te dai cu sania pe pârtiile din Poiana Brașov

Singura zonă cu adevărat animată a fost pârtia de săniuș, unde s-a instalat rapid haosul.

Cozi interminabile, sănii care se ciocnesc, copii, părinți și turiști fără experiență încercând să-și facă loc într-un spațiu insuficient pentru mulțimea adunată. Strigăte, râsete, dar și nervi întinși la maximum! Un adevărat balamuc.

Mii de turiști au luat cu asalt stațiunile montane, inclusiv Poiana Brașov. Foto: Andrei Crăițoiu

Săniuțele s-au închiriat cu 30 de lei pe zi, iar pentru a avea acces pe pârtia amenajată special pentru săniuțe se mai plăteau între 20 și 65 de lei, în funcție de facilitățile alese.

„Am venit cu sania noastră din Baia Mare și am mai plătit încă 50 de lei pentru cel mic, pentru două ore de acces în zona special amenajată. Noi stăm la un vin fiert, pe muzică bună. Ne bucurăm de zăpadă și de zilele libere”, spune unul dintre turiști.

Facem apel la responsabilitate, prudență și bun-simț. Folosiți doar zonele special amenajate, adaptați viteza la condițiile din teren și la nivelul de experiență, păstrați distanța față de ceilalți și supravegheați copiii. Un singur moment de neatenție sau de entuziasm exagerat poate avea consecințe serioase. Salvatorii montani sunt permanent la datorie, însă prevenția rămâne cea mai sigură cale pentru ca bucuria iernii să nu se transforme într-o tragedieSebastian Marinescu, director Salvamont Brașov:

Pe pârtie se vând vodcă și tequila

Cum multe dintre restaurante sunt pline în această perioadă, cei care au terase au dat și ei lovitura. Pentru un espresso, americano sau ceai, turiștii trebuie să plătească zece lei, iar pentru un cappuccino, cu cinci lei mai mult.

Interesant este faptul că pe pârtie este permisă vânzarea și consumul de băuturi alcoolice. Berea costă 15 sau 20 de lei, iar pentru 40 ml de vodcă, whisky, rom sau tequila, turiștii trebuie să achite suma de 15 lei.

Mii de turiști au luat cu asalt stațiunile montane, inclusiv Poiana Brașov. Foto: Andrei Crăițoiu

Nu lipsesc tarabele cu cozonac secuiesc, langoși, porumb copt sau fiert, prețurile pornind de la 20 de lei. La fel stau lucrurile și în cazul apei plate ori minerale, precum și al băuturilor răcoritoare.

Parcări pline, drumuri aglomerate, poliție lipsă

Dincolo de distracție, problemele au început cu mult înainte de a ajunge pe pârtie. Parcările din Poiană au fost pline încă de dimineață.

Cu greu se mai găsea un loc de parcare, acesta fiind și motivul pentru care autoritățile locale au îndemnat turiștii să folosească autobuzele din Brașov, care îi lasă la baza pârtiilor din Poiana Brașov.

Mii de turiști au luat cu asalt stațiunile montane, inclusiv Poiana Brașov. Foto: Andrei Crăițoiu

Iar după momentele speciale și pozele numai bune de pus în ramă, drumul spre casă a fost unul infernal pentru cei care s-au încumetat să plece duminică după-amiază.

De la Predeal până în Bușteni s-a mers bară la bară, chiar și două ore, iar poliția a lipsit cu desăvârșire. De la Sinaia, drumul a curs ca uns spre București.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (2)
  • Avatar comentarii

    proprietarypoet 29.12.2025, 22:40

    Nu, da' cat de prost trebuie sa fii sa-ti faci vacanta acolo? E mai bine si sa stai acasa.

  • Avatar comentarii

    FlorinMuresan 30.12.2025, 09:12

    Pai daca tot tot mergeti acolo. Cine va pune? De parca nu stiti cum e. Ia nu va mai duceti, sa vedeti cum or sa se schimbe lucrurile! Dar la noi turismul se face dupa cum e si turistul, care accepta si plateste pentru toate prostiile doar ca sa povesteasca de vacanta lui in Poiana Brasov. Asa va trebuie daca aveti bani de dat aiurea.

ALTE ȘTIRI
Debitul Dunării la intrarea în România, în zona Baziaș, va rămâne sub media multianuală în următoarele trei luni, iar regimul hidrologic al râurilor interioare va fi sub normal
3 oct.
Dunărea și râurile României, sub mediile normale în această toamnă. Debitele ar putea coborî sub 30% în unele zone
În curtea unei hale industriale, un pompier echipant cu aparat de respirat stă în genunchi pe o platformă betonată și direcționează un jet de apă spre un incendiu violent, sutești, valcea, 3 octombrie 2026
3 oct.
Incendiu la o hală plină de vopseluri și diluanți din Sutești, județul Vâlcea. Autoritățile au trimis mesaj RO-Alert din cauza fumului dens
MONDEN
Anamaria Ferentz
3 oct.
Anamaria Ferentz, mărturisiri dureroase la două luni după eutanasierea câinelui: „Învăț să trăiesc cu golul imens pe care l-a lăsat”
Romanita Iovan
3 oct.
Romanița Iovan a împlinit 62 de ani. Decizia luată de ziua ei și a fiului său: „Fără scuze, cu răbdare și disciplină”
POLITIC
Nicușor Dan și Ilie Bolojan, ambii îmbrăcați în costume elegante, ieșind împreună dintr-o încăpere printr-o ușă masivă din lemn sculptat.
3 oct.
Nicușor Dan și Ilie Bolojan reacționează după decizia S&P privind ratingul României: „Economia noastră dă semnale de stabilitate”, dar avertizează în privința risipei și blocajului politic
Nicușor Dan și Giorgia Meloni, front comun pentru agricultură și coeziune în bugetul UE. Foto: Profimedia
2 oct.
Nicușor Dan și Giorgia Meloni, front comun pentru agricultură și coeziune în bugetul UE. Scrisoare semnată de 17 lideri europeni care se opun tăierilor - Surse
Ultimele știri
07:00
Loto 6/49 din 4 octombrie 2026. Report de peste 2 milioane de euro la 6/49, categoria I
Analiză
07:00
Serviciile secrete din România de după 1990. „Doi și-un sfert”, serviciul secret al MAI, folosit ca poliție politică împotriva lui Corneliu Coposu și a opozanților noului regim
06:45
Cum să hrănești găinile toamna pentru ouă mai multe
06:30
Bărbat bolnav, cu două transplanturi de ficat și diabet, chemat la instrucție, în Polonia: „Așa umflă armata statisticile”
TRENDING
3 oct.
O lună octombrie mai caldă decât de obicei ar putea prevesti o iarnă grea pentru Europa: ce arată prognozele meteorologilor
Reportaj
3 oct.
Misterul blocului care a fost construit pentru ceva ce Bucureștiul nu mai văzuse niciodată
3 oct.
Cel mai mare rezervor de apă potabilă din Europa a secat: „Cel mai scăzut nivel din ultimii 135 de ani. Situație dramatică”
2 oct.
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026. Venus va intra într-o retrogradare lungă
Peisajul și clădirile de la Ästad Vingård, Suedia
3 oct.
Hotelul suedez din mijlocul naturii care are propria podgorie, un restaurant cu stea Michelin și o saună subacvatică
horoscopul zilei de astăzi 17 septembrie 2026 pentru zodia ta - dragoste, bani sau sanatate
3 oct.
Horoscop 4 octombrie 2026. Peștii sunt sincer preocupați de resursele de orice fel, de buna lor administrare și de economii
Pyongyang, Coreea de Nord – octombrie 2019 O mașină veche albastră circulând pe o stradă din Pyongyang, cu steagul Coreei de Nord
3 oct.
Confesiunile unui jurnalist care a vizitat Coreea de Nord: de la karaoke cu „Barbie Girl” alături de supraveghetorii regimului, la prânzuri cu pizza
Cu venirea sezonului rece, supele, tocănițele și mâncărurile preparate în cantități mari revin în meniurile multor familii.
3 oct.
Regula de 2 ore care trebuie respectată atunci când pui mâncarea proaspăt gătită în frigider
pop-up cu tema „Gilmore Girls” al restaurantului Luke's Diner, pe 5 octombrie 2016, în Beverly Hills, California
3 oct.
„Set-Jetting”, marea tendință din turism care schimbă vacanțele de iarnă. Cum poți păși în orășelul din „Gilmore Girls” într-o vacanță
Solniță cu sare și orez
22 sept.
De ce să pui orez în recipientul cu sare
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Skyr - iaurt tradițional islandez
15 sept.
Ce este skyr și cum se obține - proprietăți și beneficii pentru sănătate
Protestatarul Cezar Avrămuță, cunoscut ca “Stegarul Dac”, într-un copac din curtea Arestului Central al Capitalei. Fotografie de arhivă: Hepta
3 oct.
Stegarul Dac, arestat preventiv pentru 30 de zile. Este acuzat că a lovit un jandarm care asigură paza la Arestul Central, unde este închis Călin Georgescu
Legea femicidului, intrată în vigoare în aprilie 2026, rămâne neaplicabilă în totalitate din cauza lipsei metodologiei necesare.
3 oct.
Legea femicidului, fără metodologie după cinci luni. România a înregistrat deja 30 de cazuri de la începutul anului
Imaginea îl prezintă pe Dănuț Buhăescu, îmbrăcat într-o bluză neagră, stând la biroul său încadrat de drapelul României și cel al Uniunii Europene.
3 oct.
Dănuţ Buhăescu, primarul PSD din Uricani, a murit. Se afla la cel de-al șaselea mandat
Anvelope de iarnă
3 oct.
Când trebuie să echipăm mașina cu anvelope de iarnă: Ce spune Codul Rutier despre data fixă și ce amenzi riscă șoferii
Sorin Grindeanu și Ciprian Șerban în Parlament FOTO Eli Driu
Analiză
3 oct.
5 luni de batjocură la adresa imaginii României și împotriva intereselor poporului român
Nicusor Dan
Analiză
2 oct.
Extremismul economic se bate cu extremismul politic, ăsta e adevărul
oameni-romani-strada-guvernul-romaniei
2 oct.
„Vox populi, vox Dei”
grafic-crestere-online-economie-inteligenta-artificiala
2 oct.
Creșterea economică în era inteligenței artificiale