Nora Frey, 74 de ani, moderatoarea matinalului de la postul public de radio Ö3, și-a reamintit cum fost suspendată, în anii '80, pe o perioadă de o lună, din cauza unui comentariu nepotrivit făcut în direct despre prezervative, a relatat Heute.
Incidentul a avut loc în timpul emisiunii matinale „Ö3 Wecker”, una dintre cele mai ascultate din Austria. Nora Frey, pe atunci moderatoare a emisiunii, a făcut un comentariu controversat în timpul ce prezenta o știre despre prezervative colorate.
Ea a spus: „Dar atenție, domnilor: negrul subțiază!”. Comentariul a fost considerat nepotrivit de către conducerea postului.
Frey a explicat, totul, acum, pe Facebook: „Șeful meu de atunci era Dieter Dorner, care era, de fapt, foarte drăguț și foarte credincios. S-a supărat și am fost scoasă din program timp de o lună. Nu mi s-a mai permis să moderez. Am fost pedepsită”.
Pentru Frey, mamă singură cu un fiu, suspendarea a însemnat și pierderi financiare semnificative: „Așa erau lucrurile pe atunci, dacă ceva nu convenea cuiva. După perioada de pedeapsă, mi s-a permis să revin. Colegii mei m-au considerat foarte cool, de altfel".
Frey a continuat să lucreze pentru ORF până în 2001, moderând și alte emisiuni precum „Ö3 Freizeichen” și „Radio Holiday”.
În 2017, s-a întors pentru scurt timp la microfonul Ö3 cu ocazia aniversării a 50 de ani a postului. În prezent, ea lucrează ca trainer media și predă la Academia Militară Theresiană din Wiener Neustadt.
Nora Frey este „o pionieră a radioului, prima din Austria care a dezvoltat cu succes un format radio în care ascultătorii pot suna”, a notat, anul trecut, oe1.orf.at.