Jihadul Global, însuflețit De Victoria Talibanilor Din Afganistan în Urma Retragerii SUA, Avertizează Experții

Când un nou președinte american se instalează la Casa Albă, liderii celorlalte țări se întrec pentru a fi primii care să îl felicite.

Când talibanii au preluat puterea la Kabul, a existat o grabă similară pentru o discuție cu Abdul Ghani Baradar, unul dintre purtătorii de cuvânt ai liderilor mișcării insurgente.

Câștigătorul a fost Ismail Haniyeh, liderul Hamas, gruparea islamistă care controlează Fâșia Gaza. Haniyeh l-a felicitat pe Baradar pentru victoria împotriva „ocupației americane”, care ar putea fi, a spus el, „un preludiu pentru declinul tuturor forțelor de ocupație, în special a ocupației israeliene a Palestinei”.

Baradar a întors complimentele, urând Hamas succes pentru o victorie „ca rezultat al rezistenței”.

Dincolo de felicitările pe cale diplomatică, victoria talibanilor a fost întâmpinată cu manifestări de bucurie în mai multe colțuri ale lumii.

În provincia Idlib din Siria, controlată de Hayat Tahrir al-Sham, o grupare care are legături cu al-Qaida, luptătorii au organizat o paradă.

Trei zile de sărbătoare au fost anunțate în zonele din Somalia controlate de al-Shabab, o altă grupare afiliată cu al-Qaida.

Iar pe rețelele sociale, jihadiștii din întreaga lume au distribuit imagini și clipuri care salutau victoria talibanilor.

Recomandări

INTERVIU. „Nicolae Ciucă? Eu nu cred că putem vorbi de o persoană autonomă care răspunde la acest nume”

„Dacă oamenii ăștia o pot face, atunci și noi putem”

America și aliații săi au invadat Afganistanul pe 7 octombrie 2001. Osama bin Laden, organizatorul atacurilor de la 11 septembrie, trăia acolo, sub protecția talibanilor, care ofereau totodată spațiu pentru taberele de instrucție ale al-Qaida.

SUA au cerut talibanilor să îl predea pe bin Laden, aceștia au refuzat. În doar câteva zile, forțele antitalibane i-au alungat pe aceștia din Kabul, cu ajutorul forței copleșitoare americane.

Din acel moment, America nu a mai fost ținta unui atac terorist de o astfel de dimensiune. În plus, al-Qaida a ajuns o umbră a rețelei care era înainte.

Bin Laden este mort, ucis în Pakistan. Teama de un sfârșit similar, adus de vreo dronă sau de forțele speciale americane, i-a forțat pe succesorii săi să trăiască ascunși.

Ayman al-Zawahiri, egipteanul care a devenit liderul al-Qaida după moartea lui bin Laden, nu a mai fost văzut de aproape un an – pentru că se ascunde sau poate pentru că a murit.

Jihadul global, însuflețit de victoria talibanilor din Afganistan în urma retragerii SUA, avertizează experții — Ayman al-Zawahiri, alături de bin Laden, într-o imagine de arhivă FOTO: EPA

Recomandări

„O să fac o crimă în patru ore”. Autoritățile au ignorat semnele radicalizării adolescentului german care a ucis o pensionară la Mediaș. INVESTIGAȚIE LIBERTATEA-DER SPIEGEL

Deși afiliații au sărbătorit victoria talibanilor, organizația centrală a al-Qaida nu a spus încă nimic.

Dar jihadismul violent pe care l-a inventat nu a fost învins. Afiliații al-Qaida și alte grupări jihadiste activează în conflicte, nu doar în Pakistan și Orientul Mijlociu, dar și în Sahel, în Africa, în Indonezia, Malaysia, Thailanda și Filipine.

Nu toți se văd parte a unei lupte globale, mulți sunt concentrați pe inamicii de lângă ei, mai degrabă, decât pe America sau pe aliații ei occidentali.

Dar conflictul cu acești inamici apropiați provoacă suferință, distruge vieți și forțează oamenii să își părăsească locuințele. Generează instabilitate.

Ablitatea acestor grupări de a organiza atacuri precum cel de la 11 septembrie a fost limitată de eforturile Occidentului, care a mobilizat serviciile secrete pentru a avea informații mai bune, a organizat atacuri cu drone sau a pus presiune pe finanțele teroriștilor.

Dar doctrina jihadistă continuă să inspire atacuri ale teroriștilor solitari în America sau Europa.

Iar lupta împotriva jihadismului este folosită drept argument – sau pretext – pentru tot felul de încălcări ale drepturilor omului, spre exemplu în China, unde uigurii sunt victimele unei opresiuni constante din partea autorităților.

Recomandări

INTERVIU Atac dur și la Euroins, și la ASF. „Euroins și-a devoalat metodele, involuntar, chiar în conferința de presă pe care apoi au șters-o. Iar cei din ASF ori au fost fraieri, ori au fost înțeleși cu Euroins”

Pe măsură ce ideologia jihadistă s-a extins, țările occidentale s-au văzut nevoite să trimită trupe și bani în tot mai multe locuri. Lupta antiteroristă a devenit o adevărată industrie. În 2020, America avea 7.000 de militari activi detașați în aproximativ 10 țări africane, plus misiuni de instruire în alte 40 de țări, islamismul militant fiind principala preocupare.

Reîntoarcerea la putere a talibanilor este cel mai „de succes” moment pentru jihadiști din 2014, când Statul Islamic a reușit să creeze un califat temporar în vestul Irakului și estul Siriei. Acel moment a inspirat atacuri teroriste în Europa și Indonezia. Actuala victorie este, într-un fel, mai mare decât aceea, scrie The Economist. Pentru prima dată de la înfrângerea URSS în Afganistan, în 1989, islamiștii au reușit să preia o țară din mâinile unei superputeri.

„Toată lumea spune că dacă oamenii ăștia o pot face, atunci și noi putem”, observă David Kilcullen, fost militar și expert antiterorism la UNSW Canberra, academia militară australiană.

„Sunt uimiți și impresionați de ce au reușit talibanii”, spune și Mina Al-Lami, care monitorizează, pentru BBC, rețelele sociale folosite de grupările islamiste.

Ce înseamnă acest lucru la nivel practic va depinde de felul în care lucrurile vor decurge în Afganistan, dar și de felul în care țările vizate de jihadiști vor răspunde.

Afganistan, un loc de început pentru jihadismul global

Islamismul militant nu a început cu talibanii sau cu al-Qaida. Originile sale intelectuale merg mult înapoi în anii 50-60, când radicalii din Egipt au început să dezvolte o nouă ideologie care respingea socialismul și capitalismul, dar și regimurile seculare.

Sayyid Qutb, un lider al Frăției Musulmane, a devenit teoreticianul mișcării. În SUA, unde a fost nevoit să fugă pentru a scăpa de poliția secretă egipteană, a fost radicalizat de dezgustul pe care l-a simțit față de morala americanilor.

Convingerea sa că musulmanii erau brutalizați de regimuri opresive în propriile țări, regimuri care aspirau spre materialismul acestei lumi occidentale, a fost cea care i-a animat apoi lupta.

Qutb a fost executat în cele din urmă de autoritățile egiptene în 1966. Frăția Musulmană continuă să existe în diferite țări, de multe ori în subteran, fiind interzisă.

Dar în Afganistanul sovietic ocupat în 1980, ideile sale au luat o nouă formă, depășind rezistența în fața unor regimuri distincte, pentru a se transforma într-o luptă globală, cunoscută uneori drept jihadism salafit.

Numele derivă din susținerea unei întoarceri la tradițiile „strămoșilor”, la ceea ce aderenții consideră a fi „adevăratul Islam”.

Invazia URSS în 1979 a convins sute de luptători din toate țările musulmane să se îndrepte spre Afganistan pentru a se alătura mujahedinilor. Bin Laden, un tânăr saudit care moștenise averea tatălui său, și care a studiat cu fratele mai mic al lui Qutb, Mohammed, a fost unul dintre aceștia. Altul a fost Aden Hashi Farah Aero, unul dintre fondatorii grupării teroriste al-Shabab din Somalia. Tot acolo au ajuns Abdelmalek Droukdel, unul dintre fondatorii al-Qaidei în Magrebul Islamic, o grupare care luptă în Niger și Mali, dar și Abu Musab al-Zarqawi, fondatorul grupării teroriste din Irak care s-a tranformat ulterior în ISIS.

În Afganistan, toți au văzut începutul unui jihad global.

Credința și originea comune, dar și faptul că împărtășesc aceleași metode barbare, nu înseamnă automat ca jihadiștii reprezintă un front comun.

Luptătorii din Irak care au fondat ISIS au făcut asta pentru că al-Qaida era prea moale.

Filiala afgană a ISIS se află într-un conflict violent cu talibanii în estul țării de ani. Este una dintre puținele grupări islamiste care nu și-a exprimat bucuria după căderea Kabulului. De fapt, ISIS-K i-a atacat pe talibani, pe care i-a numit „lacheii americanilor”.

Animozitatea este reciprocă. Singura execuție pe care talibanii au admis-o este cea a lui Abu Omar Khorasani, liderul ISIS în Asia de Sud.

Dar ISIS este o excepție. Kilcullen, expertul antiterorism australian, nu este singurul care consideră că talibanii ar putea permite din nou țării să devină o bază pentru alți jihadiști.

Într-un acord cu SUA, negociat la Doha în 2020, talibanii au promis să se dezică de al-Qaida. Dar nu au făcut asta. Potrivit unei estimări a ONU, în țară ar exista în jur de 400-600 de luptători al-Qaida, mulți adăpostiți chiar de talibani.

Sirajuddin Haqqani, unul dintre liderii talibani, conduce o grupare brutală semiautonomă, cunoscută drept rețeaua Haqqani, care, printre altele, reprezenta conexiunea talibanilor cu al-Zawahiri, liderul al-Qaida.

Membrii rețelei Haqqani se află printre talibanii care au asigurat controlul Kabulului, după preluarea puterii, acum câteva săptămâni.

Aceste conexiuni nu înseamnă neapărat că al-Qaida va putea să își reia netulburată operațiunile. Talibanii nu vor dori probabil să permită organizarea de atacuri asupra Americii sau Europei, cu siguranță nu foarte curând.

„Deocamdată, al-Qaida este în așteptare, în urma instrucțiunilor primite de la talibanii afgani”, explică Asfandyar Mir, un expert de la Universitatea Stanford.

Cu ochii pe Pakistan

Dar schimbarea regimului afgan ar putea totuși să alimenteze jihadul împotriva unor ținte mai apropiate.

Una dintre posibilele ținte este Pakistanul. Tehreek-e-Taliban Pakistan (TTP), o grupare jihadistă locală, a purtat o luptă violentă acolo din 2007 până în 2014, când a fost împinsă în Afganistan.

După ce s-a regrupat, TTP, care are mulți membri afiliați al_Qaida, a reluat recent activitățile, cu 120 de atacuri în Pakistan și 26 doar luna trecută. Întoarcerea talibanilor la Kabul a însuflețit TTP, care probabil este și mai bine înarmată acum.

Guvernul pakistanez i-a susținut de multă vreme pe talibani în mai multe moduri. Iar slăbirea influenței Indiei în Afganistan, este cu siguranță salutată la Islamabad.

Militanții pe care îi susține în Kașmirul disputat cu India ar putea fi și ei ajutați de luptătorii afgani. Pe 23 august, președintele partidului premierului pakistanez a declarat la televiziune că „talibanii sunt cu noi și vor veni să elibereze Kașmirul pentru noi”.

TTP reprezintă o problemă, firește, dar Pakistanul consideră că talibanii pot fi controlați, prin presiuni economice și diplomatice. Afganistanul depinde de Pakistan pentru multe din bunurile importate.

Apoi, un flux direct de materiale și soldați din Afganistan către conflictele de dincolo de sudul Asiei pare mai puțin probabil. Afiliații al-Qaida din Africa și Orientul Mijlociu au fost fondați de oameni care au luptat în Afganistan, dar nu mai au aceleași legături cu țara. Iar călătoriile spre și dinspre Afganistan nu mai sunt așa de simple, explică Aaron Zelin, un expert de la Washington Institute.

Un pas în spate, în lupta cu militanții islamiști din Africa

Chiar dacă nu va duce la o susținere directă a talibanilor pentru jihadism, retragerea Americii din Afganistan va reprezenta o gură de oxigen pentru organizațiile teroriste.

Asta ar putea fi în mod special valabil pentru conflictele unde străinii susțin regimurile considerate indezirabile de către jihadiști.

Continuă să lupți și, în cele din urmă, străinii vor ceda și vor pleca, chiar dacă este nevoie de decenii – așa sună lecția.

Ar putea avea dreptate. În iunie, Emmanuel Macron a anunțat că forțele franceze din Sahel, regiunea sahariană a Africii, nu vor rămâne acolo „etern”.

Forțele au ajuns în regiune în 2013, după ce jihadiștii au preluat controlul jumătății de nord a statului Mali. Cei peste 5.000 de militari francezi au fost angajați de atunci, în mod constant, într-un conflict cu islamiștii.

America este și ea parte a luptei cu jihadiștii din Africa. A construit o uriașă bază militară în Agadez, în Niger. A trimis 800 de militari în special în Somalia, unde aceștia au derulat raiduri împotriva al-Shabab și a coordonat cel puțin 200 de atacuri cu dronă.

În decembrie anul trecut, Donald Trump a anunțat retragerea celor mai multe trupe americane din Somalia. Atacurile cu drone au fost și ele sistate, deși în luna iulie au fost reluate.

Finanțarea europeană pentru trupele africane din Somalia a fost sistată și ea.

Etiopia, care a ocupat porțiuni ale Somaliei din 2009, își retrage militarii pentru că are propriul conflict civil în Tigray.

Franța a început un proces prin care va reduce la jumătate numărul de militari din Sahel, concentrându-se mai mult pe asasinarea teroriștilor decât pe protejarea orașelor.

„Ca africani, ne confruntăm cu ziua judecății, într-un moment în care unii simt că Occidentul își pierde dorința de a lupta”, a scris Muhammadu Buhari, președintele Nigeriei, în Financial Times, pe 15 august.

Retragerea Vestului nu este una de pe o poziție de succes. Ce s-a întâmplat în Kabul se poate repeta în Mogadishu. Al-Shabab a folosit tactici asemănătoare cu cele ale talibanilor de ceva vreme, spune Samira Gaid, directorul Institutului Hiraal, un think-tank din Mogadishu.

Ei încearcă să submineze guvernul și forțele teroriste cu atacuri teroriste, în vreme ce organizează un guvern din umbră, inclusiv în zonele controlate de autoritățile centrale, pentru a-și plăti luptătorii.

Asemenea talibanilor, ei prosperă deoarece oferă localnicilor o promisiune de securitate, pe care statul aproape eșuat somalez nu mai poate asigura. Violența lor nu este populară, dar eficiența lor este admirată, spune Hussein Sheikh Ali, un expert care lucrează tot pentru Hiraal.

Prin contrast, guvernul somalez, recunoscut internațional, este considerat unul dintre cele mai corupte din lume.

În Sahel, peste 700 de oameni au fost uciși de al-Qaida și ISIS doar anul acesta. Ultimul atac, într-un sat din Mali de lângă granița cu Niger, a avut loc pe 8 august și a ucis 51 de oameni.

Asta contrazice cel puțin parțial opinia lui Marc Conruyt, generalul francez care a condus trupele din Sahel până în iulie, cum că forțele locale sunt capabile să confrunte grupările teroriste.

Dificultatea guvernării

Cum militanții tind să recruteze luptători din minoritățile din nordul statului Mali, tuaregi sau etnici fulani, bărbații din aceste grupuri sunt deseori victimele discriminării militarilor din sudul țării, unde militantismul islamic nu este așa de puternic.

Rezultatul este alimentarea conflictului. „Oameni pe care îi cunosc și-au văzut părinții, frații sau fiii uciși, așa că s-au alăturat militanților”, spune Corinne Dufka, cercetător pentru Human Rights Watch.

Problema este că răspunsul Occidentului la terorismul islamic s-a concentrat de prea multe ori pe instruirea forțelor locale, spune Michael Keating, fost diplomat britanic care a lucrat în Somalia și Afganistan și acum este director al Institutului European pentru Pace, un think-tank.

O soluție mai bună, spune el, ar fi crearea unui spațiu politic pentru construirea unor instituții funcționale.

În Somalia, unde trupele britanice și turcești instruiesc forțele de securitate locale, determinarea acestora de a lupta nu ține doar de abilitățile tehnice. Ce contează este și construirea unor instituții locale pentru care să merite această luptă. Același lucru este valabil în Sahel.

Dar ce se întâmplă dacă islamiștii înving? Puțini islamiști militanți au guvernat ceva mai mult decât sate sau districte rurale. Dacă vor să se extindă, au nevoie de susținerea locală.

Când ISIS a preluat controlul asupra orașului Mosul, au fost inițial bine primiți de localnicii sunniți, care i-au considerat o alternativă dezirabilă la violența și corupția forțelor de securitate șiite.

Guvernele susținute de America sau Europa tind să fie corupte, deoarece oficialii lor folosesc în scopuri proprii banii trimiși de la distanță de Occident.

Noii lideri au oferit servicii pe care guvernul nu le oferise, cum ar fi facturi la electricitate și colectarea gunoiului. Iar venirea lor a însemnat și o reducere a violențelor și a atacurilor teroriste, din moment ce oricum, ei erau responsabili pentru cele mai multe dintre aceste atacuri.

Însă ISIS erau dedicați și unui scop mai larg. Au interzis în scurt timp femeilor să mai iasă neînsoțite din case, au interzis fumatul și alcoolul și au început să persecute minoritățile religioase. Nivelul nemulțumirii populare a crescut rapid.

Și banii contează. Jihadiștii sunt capabili să taxeze accesul pe șosele sau să adune bani de pe urma unor industrii ilegale, precum traficul de droguri. Odată ajunși la putere, ei au nevoie de mai multe resurse și nu le pot strânge în același fel, fără să se delegitimeze.

În Siria și Irak, Statul Islamic a început să facă bani din răpirea străinilor. Și eliberarea lor, în urma unei recompense.

În Mozambic, jihadiștii care au preluat controlul asupra provinciei Cabo Delgado, s-au apucat să jefuiască bănci și să jecmănească oamenii de afaceri.

Asta înseamnă că își pot plăti luptătorii, pot procura arme și își pot continua lupta. Dar banii câștigați prin jafuri și luări de ostatici se vor termina. Lucrurile pot deveni complicate.

Un astfel de scenariu este posibil și în Afganistan. Înainte de căderea Kabulului, profesorii și doctorii care lucrau în școli și clinici din teritoriile controlate de talibani erau plătiți tot de guvernul central de la Kabul, cu ajutorul donatorilor internaționali.

Rezervele Afganistanului se află în SUA, fiind înghețate de administrația americană. Și nu este clar dacă ajutorul financiar bilateral va continua.

Talibanii au capturat imaginația populară

Jihadul nu este, în principiu, singurul mod prin care islamiștii pot ajunge la putere. Teoretic, ei ar putea fi votați.

Guverne cu o importantă componentă islamistă au avut succes în unele părți ale Asiei. Dar tentativele de a institui guvernări islamiste în lumea arabă s-au lovit de furia oamenilor, odată ce popularitatea s-a evaporat.

Frăția Musulmană a condus Egiptul timp de doi ani, înainte ca o lovitură de stat militară să îi arunce iarăși în afara puterii și în închisori.

Luna trecută, președintele Tunisiei a dizolvat parlamentul, pe fondul protestelor față de guvernul condus de un partid islamist.

Prin urmare, pentru mulți, jihadul pare o variantă mai tentată decât democrația, pentru accederea la putere.

Islamiștii care aduc aminte de Muhammad Badie, fostul lider al Frăției Musulmane care le cerea susținătorilor să înfrunte tancurile cu activism pașnic, sunt acum ironizați pe rețelele sociale.

„Talibanii au capturat imaginația populară. Când te exprimi împotriva violenței, mulți te atacă. Este un pic îngrijorător”, explică Osama Gaweesh, un jurnalist egiptean exilat la Londra.

În vreme ce sărăcia crește în multe țări din Orientul Mijlociu, frustrările au nevoie de o supapă.

Unii vorbesc despre o nouă încredere în acțiunile în forță.

„Au renunțat să mai creadă în partidele și organizațiile elitei islamiste falimentare”, spune Naim Tilawi, un islamist iordanian care a luptat în Siria. „Acum vor jihadism”, adaugă el.