La propunerea avocatului poliţistului, Maria Vasii copilul lui Cristian Cioacă a fost introdus ca parte în proces.
Magistraţii Tribunalului Argeş au admis cererea avocatei poliţistului şi au dispus amânarea, peste o lună, a procesului pe fond.
Ulterior, judecătorii au luat în discuţie cererea de revocare a măsurii arestării preventive a lui Cristian Cioacă, document formulat de către apărătoarea poliţistului, avocata Maria Vasii, iar decizia a rămas în pronunţare.
Poliţistul Cristian Cioacă a pledat nevinovat în faţa instanţei şi a cerut magistraţilor să fie pus în libertate, spunând că se va prezenta la fiecare termen al proceselor pe care le are, argumentând, ca şi până în momentul arestării sale preventive, că el nu s-a eschivat anchetei poliţiştilor şi procurorilor şi a fost la toate înfăţişările şedinţelor de judecată.
„Nu am făptuit crima, nu o să aveţi probleme cu mine, aveţi în faţa dumneavoastră mii de pagini dintr-un rechizitoriu întocmit pe baza unor presupuneri. În cinci ani ca ofiţer de poliţie nu am greşit niciodată şi dacă mă veţi elibera nu o să aveţi probleme cu mine. Menţinerea arestării preventive este o încălcare a drepturilor constituţionale în condiţiile în care nu există probe care să confirme acuzaţiile”, a declarat Cristian Cioacă în faţa judecătorilor.
Avocata lui Cristian Cioacă, Maria Vasii, a declarat că nu există indicii că clientul său este vinovat, urmele de sânge găsite în zona plintelor de la parchet fiind în opinia ei, material adeziv, situaţie demonstrată şi de expertiză, iar singurele probe de sânge, cei 23 de mililitri descoperiţi în apartament, nu reprezintă o probă în condiţiile în care un om ar pierde această cantitate nu ar fi în pericol să-şi piardă viaţa.
De partea cealaltă, Crina Radu, avocata Elodiei Ghinescu a spus în faţa magistraţilor că poliţistul Cristian Cioacă este protejat şi i se respectă excesiv drepturile, exemplificând că acesta este adus la instanţă pe o altă uşă decât cea destinată inculpaţilor şi este transportat la şi de la penitenciar cu o maşină specială, iar în închisoare are un regim diferit de al celorlalte persoane încarcerate.
 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.