Mergi direct la conținut »
Ultimul Crăciun cu tata. Cei cinci copii ai familiei Cercel din satul Alunișu speră la o minune pentru părintele lor grav bolnav
Știri România Libertatea > Ştiri > Știri România

Ultimul Crăciun cu tata. Cei cinci copii ai familiei Cercel din satul Alunișu speră la o minune pentru părintele lor grav bolnav

Doar 1 din 10 bolnavi în fază terminală are parte de îngrijire paliativă în România. La 37 de ani, Florin se stinge în dureri cumplite, sub privirile neputincioase ale soției și copiilor săi.

De Maria Andrieș, Bogdan Sorocan (video), Ionuț Ștefan (montaj),

Cu bicicleta la liceu

În fiecare zi de școală, Mihai Cercel se trezește la ora 6.00, se urcă pe bicicletă și merge cei 15 kilometri din satul Alunișu până la Liceul “Udrea Băleanu”, din comuna Băleni, Dâmbovița. Face cam o oră și jumătate pe drum.

Puștiul plăpând, cu ochi verzi, mari, e în clasa a IX-a. A bătut-o la cap pe mama lui să-l lase mai departe la școală. “E greu cu transportul aici. Am vorbit mai mulți părinți la primărie, la comună, la Cornețelu, am cerut să le dea microbuz măcar iarna, că nu poți merge cu bicicleta”, spune mama, Mirela.

Mihai a insistat pe lângă mama lui să meargă la liceu

Mihai pedalează 30 de kilometri pe zi, dus-întors. Se gândește la profesoara cea tânără de engleză, care aduce un laptop la ore și le arată tot felul de filme, se gândește că trebuie să învețe, “să mă pot angaja la București”. Se gândește că acasă, într-o cămăruță încălzită cu o sobiță de fontă, întins pe pat, stă tatăl lui, care mai ieri era un uriaș, era “gras, puternic și-acum nu se mai poate ridica în capul oaselor”.

Se gândește la cei patru frați ai lui, mai ales la fratele mai mare, Anuș, care s-a lăsat de școală și muncește pe ici, pe colo, pentru câteva sute de lei pe lună. Mihai a ales cartea și e convins că a ales bine, că “nu ajungi nicăieri fără carte”.

Motivele puerile pentru care autoritățile din Botoșani desconsiderau muncitorii srilankezi: “Știți ce au adus în termosul de ceai?!”
Recomandări

Motivele puerile pentru care autoritățile din Botoșani desconsiderau muncitorii srilankezi: “Știți ce au adus în termosul de ceai?!”

 

100 de lei, tariful contra durerii

Alunișu e un sat mic, vreo două sute de oameni. “Nici nu avem magazin”, oftează Mirela. Dar aici ea și soțul ei au găsit, în margine de sat, o căsuță ieftină, de 1.000 de lei, unde să încapă ei și copiii.

Mirela are 34 de ani, Florin, 37. Amândoi vin din familii sărace, cu mulți copii. N-au avut sprijin de nicăieri când și-au întemeiat un cămin. Au stat întâi într-o casă fără curent electric, vreo patru ani. Apoi au venit la Alunișu. Casa e prea mică pentru nevoile lor, dar grecii antici ar spune că nu e nevoie de prea mulți metri pătrați pentru ca o tragedie să se desfășoare.

Maria a ținut să ne arate că este pricepută la tăiat lemne

Florin muncea zilier pe șantier. “Era un munte de om, mai bea, dar nu fuma. Astă-vară, soțul meu a avut dureri, dar a spus că sunt suportabile. Abia în august ne-am dus la spital, la Titu. Și medicii nu au știut ce să zică. Am fost și la spital la Târgoviște.

Focar cu 30 de vârstnici infectați cu COVID-19 la un cămin de bătrâni din Mogoșoaia. Rudele sunt revoltate pe autorităţi: “DSP nici nu răspunde”
Recomandări

Focar cu 30 de vârstnici infectați cu COVID-19 la un cămin de bătrâni din Mogoșoaia. Rudele sunt revoltate pe autorităţi: “DSP nici nu răspunde”

 
  • Abia acum, în noiembrie, când am fost la București, la Fundeni, medicii i-au spus că are cancer și că nu se poate opera. N-au ce să-i facă. Dacă am fi venit mai devreme, din august, la Fundeni, ar fi fost altceva…”, povestește Mirela.

Când Florin muncea, aveau de toate, aveau carne aproape zilnic la masă. “Acum sunt zile când mâncăm doar o dată, și atunci cartofi prăjiți”. Mirela a muncit cu ziua și ea, la câmp, “la cartofi, la varză, în Lungulețu”. Acum muncește mai rar, că nu prea are unde și nici nu-și poate lăsa soțul să zacă singur.

  • “Am fost la Târgoviște, săptămâna asta, că nu mai putea de durere. Am plătit mașina, 100 de lei. I-au făcut o injecție, s-a simțit așa bine, zicea că poate să zboare. Dar apoi durerile au revenit. Medicii i-au dat niște pastile, dar sunt slabe, nu trece durerea”.
Oamenii nu cred în COVID. Ce au pățit buzoienii din cartierul Poștă. „Să știți că n-a fost nimic adevărat. Au inventat un motiv să ne țină în case”
Recomandări

Oamenii nu cred în COVID. Ce au pățit buzoienii din cartierul Poștă. „Să știți că n-a fost nimic adevărat. Au inventat un motiv să ne țină în case”

 

100 de lei e o sumă mare pentru un buget care se compune din pensie de boală, 500 de lei, și din alocațiile copiilor, în jur de 500 de lei.

Elfii mamei: spală rufe, taie lemne, gătesc

Copiii au devenit mai cuminți, crede mama, de când s-a îmbolnăvit tatăl lor. Se întrec între ei s-o ajute la treburi. Livian, 12 ani, face paturile, spală vasele, taie lemne, dă cu mătura. Maria, 13 ani, singura fată, gătește, spală rufe. A ajutat-o pe mama ei să zugrăvească, toamna asta. Marius, 10 ani, are grijă de animalele din ogradă. 

Pentru oaspeți, Maria a adus mandarine și struguri pe tavă

Mihai, liceanul, are mai puțin timp când e la școală. Îi place să citească, dar are o singură cărțulie, de basme, “am citit-o toți, de mai multe ori”. Îi plac basmele, pentru că “unele dintre ele sunt adevărate, nu toate, unele”, precizează serios băiatul. “Nu-mi vine să cred că tata s-a îmbolnăvit, așa, dintr-odată”, spune Mihai, privind în jos.

Mama și cei patru copii mai mici stau într-o odăiță cu două paturi mari. Anuș, pentru că e mai mare, are o cămăruță a lui, în spate. Au puține jucării. Cândva, au avut o minge, dar s-a spart.

Lui Marius îi place fotbalul, se uită la Champions League și joacă în echipa școlii, ca atacant. Astea sunt pasiunile lui: fotbalul și religia, că e o materie ușoară, “scriem mult”. Ar vrea să fie fotbalist, dar “nu neapărat pentru bani, ci pentru joc”.

Singura fată din cinci copii, Maria nu s-a mai jucat de mult cu păpușile

Livian e tentat de o carieră de polițist la Rutieră, “să opresc mașini”. Iar Maria se face asistentă medicală, “să am grijă de oameni”. În camera de trei metri pe trei s-au aciuat și două pisici. În hol s-a pripășit un pui de câine auriu, cu care Marius împarte biscuiții. Maria decojește mandarine și împarte feliile cu frații. Totul se împarte în familia Cercel.

Suntem gașcă. Și vrem o minge!”

“Ne-a fost bine când eram toți sănătoși și trăiam în armonie. N-am avut până acum probleme, să mergem pe la spitale. Ne-a lovit ca trăsnetul boala soțului meu”, spune Mirela.

Când vorbește despre cum va fi când Florin nu va mai fi, femeii îi dau ochii în lacrimi. Și de tristețe, și de spaimă. “Că sunt singură cu cinci copii în satul ăsta, suntem străini aici”.

La 15 ani, Mihai încă vrea să stea sub aripa mamei

Pe patul lui, Florin încă speră la un miracol, încă nu s-a resemnat cu diagnosticul. “Ar trebui să mă opereze, dar nu-și dă nimeni interesul… Așa e când ești sărac. Nu mai pot să mănânc, de trei zile n-am putut înghiți decât două linguri de supă. Nu pot să ies afară decât dacă mă susține soția. Ce aș vrea pentru copilașii mei? Aș vrea să fiu iar cum am fost, să am grijă de ei”.

La trei spitale a mers Florin să afle diagnosticul

La un perete distanță, copiii lui Florin se pregătesc să aibă grijă unul de altul. “Suntem gașcă”, zice Maria. Vine Crăciunul, dar nu știe ce să-și dorească, în afară de sănătate pentru tatăl lor. “Un trening… Poate și un telefon”, spune fetița, după câteva minute de gândire.

Livian vrea o minge și o mașinuță cu telecomandă. Mașinuță n-a avut niciodată. Doar plușuri. Marius vrea și el o minge și ghetuțe. Mihai, niște cărți, niște haine. Anuș își cumpără singur cadoul: un brăduț pentru toată lumea.

Anuș (aici, fotografiat de Mihai) muncește cu ziua, „să aibă pâine frații”

În camera copiilor, miroase a mandarină și a plită încinsă. Un motan calic se întinde leneș pe lângă sobă.  Patru ghiozdane stau cuminți în cuier.

O amintire din vremurile liniștite: familia Cercel, cei cinci copii și părinții

Pe un perete, tatăl zâmbește din poze. E tânăr, încrezător, are ochii mari ai lui Mihai, dar mai duri. Nimic nu-l poate doborî. Pe cap și-a pus șapcă și stă drept ca un militar. Mirela poartă bluză albă, decoltată. Era o vară fără sfârșit, era iunie. Copiii au cămăși, tricouri, adidași noi. Toți se uită direct în aparat și zâmbesc reținut.

De Crăciun, suntem familie! Cine dorește să-i ajute pe soții Cercel și să le facă o bucurie de Sărbători copiilor poate lua legătura cu redacția Libertatea sau poate dona în contul Asociației Șansa Ta, cu precizarea “pentru familia Cercel”:

Banca BCR, cont lei RO64RNCB0591123278690001

Close
Închide
  Close