Vlad Zgărdău, care a murit în tragedia aviatică de la Arad, era un pilot WizzAir din București. Alături de el, un tânăr de 18 ani care visa să zboare

 2 comentarii

Durere imensă în comunitatea aviatorilor și în două familii din Arad, după ce Vlad Zgărdău, pilot la compania WizzAir și tată a doi copii, și un tânăr de doar 18 ani, și-au pierdut viața sâmbătă dimineață, în urma prăbușirii unui avion de mici dimensiuni în curtea fabricii Astra Vagoane din municipiul Arad, scrie publicația locală Special Arad.

Un zbor de instruire, încheiat tragic

Potrivit primelor informații, aeronava decolase de la Aeroclubul Charlie Bravo din localitatea Șiria și urma să aterizeze la Arad. La bord se aflau pilotul Vlad Zgărdău, în vârstă de 48 de ani, și Vlad Popescu, fiul proprietarilor Pensiunii Etap din Arad, care își dorea să obțină brevetul de pilot.

Impactul a fost atât de puternic încât echipajele medicale ajunse la fața locului nu au mai putut face nimic pentru cei doi. În urma coliziunii, avionul a luat foc, iar incendiul a fost stins inițial de echipa privată de intervenție a fabricii, până la sosirea pompierilor militari.

„Omul care m-a introdus în frumusețea aviației, un suflet minunat și plin de viață… Ai decolat într-un ultim zbor, spre ceruri… Zbor lin, Vlad”, a scris un prieten apropiat pe rețelele de socializare.

„Ai luat bilet doar dus spre ceruri”

Vlad Zgărdău era originar din Arad, dar locuia la București. Venise cu o zi înainte în orașul natal pentru a testa avionul personal, pe care îl reparase recent. Prietenii spun că era un profesionist desăvârșit și un instructor dedicat tinerilor pasionați de aviație.

„Vlad, nu e corect, cum ziceai tu, ‘în puii mei’… Ai luat bilet doar dus spre ceruri. Drum lin, prieten drag”, a scris o altă persoană îndurerată.

„Astăzi, poate aripile tale s-au frânt, dar sufletul tău zboară liber, acolo unde cerul este mereu senin. Vlad, prieten drag, ai fost un om rar, cu un zâmbet care putea lumina și cele mai întunecate zile. Ai iubit cerul și libertatea, iar acum faci parte din ele pentru totdeauna. Îți voi păstra amintirea vie în inima mea, iar fiecare avion care va trece pe deasupra îmi va aminti de tine și de visul tău”, este unul dintre mesajele sfâșietoare.

Povestea lui Vlad Zgărdău

Vlad Zgărdău, arădean de origine, avea 48 de ani și o carieră impresionantă în aviația civilă, fiind căpitan cu aproape două decenii de experiență. De-a lungul anilor, a pilotat pentru companii importante, precum Carpatair, TAROM și Wizz Air, iar colegii îl descriau drept un profesionist desăvârșit, calm și mereu cu zâmbetul pe buze.

Stabilit la București, revenea des acasă, la Arad, unde păstra o legătură specială cu Aerodromul „Charlie Bravo” din Șiria, locul de unde a și decolat în dimineața accidentului. Pasionat nu doar de zbor, ci și de tehnica din spatele acestuia, Vlad era cunoscut pentru atenția la detalii și pentru felul în care îi încuraja pe tinerii care visau la o carieră în cockpit.

Prietenii și familia îl vedeau ca pe „căpitanul cerului”, omul care își găsea liniștea printre nori și care, așa cum spun colegii săi, „a decolat acum într-un zbor din care nu se mai întoarce”.

Durerea unui tată care și-a pierdut fiul

Tatăl lui Vlad Popescu, tânărul de 18 ani a cărui viață a fost curnată brusc, a postat un mesaj cutremurător, care exprimă drama unei familii rămase fără sprijinul și bucuria casei:

„Au plecat spre ceruri. Copilul meu își dorea o viață în aviație, iar Vlad Zgărdău dorea să-l îndrume, și astăzi au făcut ultimul zbor. Noi toți nu știm cum trăim fără tine, copilul meu bun și cuminte… O parte din mine se stinge. De ce, Doamne, mi-ai luat copilul așa repede, când avea viitorul în față?”

Fotografia celor doi, realizată cu doar 10 minute înainte de prăbușire, a rămas ultima amintire.

Prietenii transmit mesaje sfâșietoare

Pagina de Facebook a pilotului s-a umplut de sute de reacții. Unul dintre prietenii lui a scris:

„Vlăduț, Doamne, nu vreau să înțeleg ce ai lăsat în urma ta. Am fost vecini, prieteni, am mâncat clătite împreună… Doamna Gabi, Dumnezeu să vă întărească.”

„Ai fost mai mult decât un coleg, un prieten, un om calm, dedicat și mereu cu zâmbetul pe buze. Drum lin printre stele, Vlad Zgărdău!”, a adăugat un alt apropiat.

„Când un pilot pleacă, cerul primește încă o stea. Astăzi, cerul e mai bogat, iar inimile noastre mai sărace”, spune un alt mesaj emoționant.

„Ai trăit cu ochii spre cer și, din păcate, acolo ai și rămas. De acum, când vom privi norii, te vom căuta printre ei și vom ști că ne veghezi de sus”, a scris un fost elev de-al său.

Ancheta este în desfășurare

Poliția și procurorii au deschis o anchetă pentru a stabili cauzele tragediei. Inspectoratul de Poliție Județean Arad a transmis:

„A fost constituită o echipă operativă, în vederea asigurării locului producerii evenimentului. Totodată, a fost informat procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, competent în vederea efectuării cercetărilor.”

Deocamdată nu se cunoaște motivul prăbușirii avionului. Cert este că, pentru două familii, cerul a rămas fără bucurie, iar pasionații de aviație au pierdut doi oameni care trăiau cu sufletul printre nori.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (2)
  • Avatar comentarii

    AndreyRlz 09.08.2025, 19:19

    Probabil era un avión Vechi fara mentenanță făcută asa cum se practică pe la noi, te urci în astfel de avion obligatoriu iei și parașuta cu tine. La fel cum te-ai urca într-o mașină veche de 40 ani gen Dacia care nu se știe când a avut revizia ultima oara. Pai dacă te urci în asa Dacie la drum lung obligatoriu îți iei și pachetul de Tractare inclusa oriunde cu cazare la ceva hotel în apropriere ca nu știi dacă se strica pe drum

  • Avatar comentarii

    EUMM 10.08.2025, 15:39

    Foarte dureros pentru oricine află de această dublă tragedie... Aici întrebarea "de ce ?" nu găsește răspuns... Oricum, susțin la nesfârșit că noi, oamenii, indiferent de stat, etnie, alte diferențe, trebuie să nu fim unii împotriva altora . ... Și o spun eu, care nu iubesc oamenii la grămadă, ci punctual cu îngăduință, dar cu rezerve, pentru a nu experimenta dezamăgirea.

ALTE ȘTIRI
Cristian Tudor Popescu este gazetar din 1990. Foto: Shutterstock
20:46
Cristian Tudor Popescu, deranjat de atitudinea lui Nicușor Dan: „De unde știm că nu e o minciună sfruntată, încă una?”
Imaginea surprinde traficul bară la bară și poluarea aerului cauzată de emisiile de eșapament ale mașinilor
19:13
Bucureștiul, cea mai poluată capitală din UE. PMB propune interzicerea accesului de la 1 noiembrie 2027 a peste 80 de mii de mașini în zona centrală
MONDEN
Elena Ionescu In Oglinda Kanal D2
17:53
Dezvăluirea emoționantă făcută de Elena Ionescu despre fiul ei, Răzvan. „L-am făcut să devină un pic din mine”
Dan Pavel | sursa foto: arhiva personală
Exclusiv
17:27
Ce studii are Dan Pavel de la Antena 1: „Poate m-aș fi făcut bucătar”. Cum a ajuns să lucreze în presă
POLITIC
Nicușor Dan și Giorgia Meloni, front comun pentru agricultură și coeziune în bugetul UE. Foto: Profimedia
17:54
Nicușor Dan și Giorgia Meloni, front comun pentru agricultură și coeziune în bugetul UE. Scrisoare semnată de 17 lideri europeni care se opun tăierilor - Surse
Dominic Fritz a fost ales președintele USR în iunie 2025. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
18:34
Dominic Fritz insistă cu alegerile anticipate și anunță că USR va intra la guvernare cu o singură condiție
Ultimele știri
22:35
Christa Pike se află în stare critică după execuția eșuată în Tennessee, spun avocații ei: este conectată la un ventilator și inconștientă
22:00
Doi români au agresat și jefuit o femeie în propria casă, în Austria. Victima a murit la câteva săptămâni după atac
21:19
Mesajul transportatorilor din COTAR pentru ministrul Transporturilor, după problemele TollRo: „Parcă suntem proştii Europei”
21:09
Imagini cu Donald Trump și liderii din Balcani, inclusiv Nicușor Dan, la Adunarea Generală ONU, manipulate cu Inteligența Artificială. Precizările Administrației Prezidențiale
TRENDING
21:00
Consiliul Concurenței, precizări despre AnimaWings: „Intrarea noilor acţionari în AnimaWings nu intră sub incidenţa Legii Concurenţei”
Analiză
12:57
Euro, nou record negativ la cursul BNR, din cauza instabilității politice: 5,3447 lei. Ce înseamnă deprecierea bruscă a monedei naționale
11:47
Ion Țiriac vrea să construiască un hotel de 4 stele în Otopeni: patru etaje cu 136 de unități de cazare
12:00
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026. Venus va intra într-o retrogradare lungă
horoscopul zilei de astăzi 11 septembrie 2026 pentru zodia ta - dragoste, bani sau sanatate
21:50
Horoscop 3 octombrie 2026. Scorpionilor le convine, nu le convine, existența lor este pe cale să se complice foarte mult din cauza unor probleme
Își închide frunzele noaptea și „dansează” după soare! Greșeala frecventă care usucă trifoiul violet în apartament. Sursă foto: Profimedia.
20:31
Planta cu frunze mov care se deschid la lumină și se închid noaptea: pe timpul zilei, se „mișcă” la fel ca un fluture
Castraveți bulgărești
13:01
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Spectacol într-o sauna Therme
12:43
Locul din București unde saunele devin scene: povești din Harry Potter și spectacole de stand-up comedy
Horoscop berbec pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
00:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Berbec. Previziuni pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026
De ce se face floare albă în borcanul cu murături
20 sept.
De ce se face floare albă la murături și cum o previi. Greșeala frecventă din borcan
Cum știi când începe să fermenteze mustul
24 sept.
Cum îți dai seama că mustul începe să fermenteze
De ce să pui bicarbonat în coșul de gunoi
22 sept.
De ce să pui bicarbonat în coșul de gunoi
Campanie pentru sanatate minata lansata la Administratia Prezidentiala. Prima doamna despre pericole
16:47
Un adolescent din 16 a experimentat droguri. Proiectul de 11,7 milioane de franci elvețieni lansat la inițiativa Administrației Prezidențiale: Ce spune prima-doamnă despre pericole
Simona Halep reziliază contractul cu AnimaWings după ce compania aeriană a cerut insolvența. Sursă foto: Andrei Crăițoiu /GSP
16:17
Simona Halep, decizie radicală după ce compania aeriană AnimaWings a cerut intrarea în insolvență
Exercitiu Mobilizare MOBEX
16:06
10.000 de bărbați din București și Ilfov, cel mai tânăr având 43 de ani, sunt convocați, de pe 5 octombrie, la un exercițiu de mobilizare
Peste 4.000 de comercianți români și-au extins afacerile pe piețele din Bulgaria și Grecia prin intermediul platformei de comerț electronic Trendyol
15:00
Românii, motorul Trendyol în Balcani: o treime din vânzările din Grecia și Bulgaria vine de la cei 4.000 de comercianți din România
Nicusor Dan
Analiză
17:00
Extremismul economic se bate cu extremismul politic, ăsta e adevărul
oameni-romani-strada-guvernul-romaniei
14:54
„Vox populi, vox Dei”
grafic-crestere-online-economie-inteligenta-artificiala
14:43
Creșterea economică în era inteligenței artificiale
Actriță repetând pe scena unui teatru
Analiză
06:55
Artiști din toate țările, uniți-vă! Jos capitalismul, trăiască ideologia!