Profesorii și angajații din sistemul de învățământ de stat vor primi indemnizație de hrană doar dacă au salarii nete de până la 6.000 de lei inclusiv, potrivit unui ordin publicat recent în Monitorul Oficial. Este vorba despre ordinul nr. 3.185 din 6 februarie 2026, care reglementează acordarea acestui drept salarial, potrivit Edupedu.
Condiția esențială pentru acordarea indemnizației de hrană este nivelul salariului net. Potrivit ordinului publicat în Monitorul Oficial, se ia în calcul salariul net aferent funcției de bază, fără a include indemnizația de hrană.
„Art. 1. - (1) Pentru personalul din sistemul de învățământ de stat, acordarea indemnizației de hrană se stabilește prin raportare la salariul net cuvenit funcției de bază.
(2) Indemnizația de hrană se acordă personalului din sistemul de învățământ de stat al cărui salariu lunar net format din drepturile salariale aferente funcției de bază, altele decât indemnizația de hrană, este de până la 6.000 lei inclusiv.”, se precizează în ordinul publicat în Monitorul Oficial.
Prevederile ordinului se aplică începând cu drepturile salariale aferente lunii ianuarie 2026, ceea ce înseamnă că profesorii și angajații din învățământ vor primi indemnizația odată cu salariile din luna februarie 2026.
Conform ordinului nr. 86/2005 al Ministerului de Finanțe, care stabilește regulile privind plata salariilor bugetarilor, angajații din Educație primesc salariile în mod regulat pe data de 14 a fiecărei luni.
Reglementările din ordin sunt corelate cu modificările aduse de Legea 141/2025 la Legea salarizării unitare.
„Art. 18. - (1) Ordonatorii de credite acordă lunar, pentru personalul încadrat ale cărui salarii lunare sunt de până la 6.000 lei net inclusiv, o indemnizație de hrană de 347 lei lunar. De acest drept nu beneficiază personalul căruia i se acordă alte drepturi de hrană, potrivit legislației specifice.”
Aceste prevederi au intrat în vigoare la 1 ianuarie 2026, conform așa-numitei Legi Bolojan.
În 2023, pragul pentru acordarea indemnizației de hrană era un salariu net de până la 8.000 de lei. Noul plafon de 6.000 de lei reduce astfel numărul angajaților eligibili.
Grib 11.02.2026, 08:41
Să le dea 10.000 lei salar dar în vacanțe, să le dea minim pe economie! Așa ar fi normal deoarece ei sunt clasa socială cu cele mai multe libere într-un an... Vacanța de iarnă, vacanță de ski, vacanță de Paște, vacanță de vară plus căci majoritatea, nu fac 8 ore pe zi.....plus că nu își declară veniturile din pregătiri etc....
Vp382qX 11.02.2026, 14:23
La cele 3 ore de predat pe zi sigur îi taie foamea. Precis primesc și în vacanțele elevilor.
diss1958 11.02.2026, 16:04
Așa și? Tot peste 50% de analfabeți funcțional va produce acest sistem de învățămănt total rupt de realitate.
Victor15 11.02.2026, 16:49
Aceeași ură la adresa profesorilor, din partea unora, care nu știu nimic despre sistemul de educație, cu atât mai puțin despre ce presupune această meserie. Cu respect, îi invit să devină dânșii profesori. Nu este foarte greu, iar avantajele sunt pe măsură! Nu trebuie decât să termini o facultate de profil, să faci un masterat, apoi, te înscrii la examenul de titularizare. Apoi, daca reușești să iei minim nota 7, să-ți cauți un post liber intr-o scoala. Cel mai probabil, vei fi doar suplinitor calificat, în primii ani de muncă, fiind nevoit să-ți cauți școala/școli o dată la doi ani. Te vei reînscrie la examen, și îl vei susține până vei găsi un post liber (trebuie să moară cineva, să se elibereze). Dacă ai avut noroc să te titularizezi în 3 școli, cea mai apropiată fiind la 40 de km, deschizi șampania! Nu contează că din cei 3800 lei vei da o buna parte pe naveta (se decontează doar parțial). Va continua!
Emilys 11.02.2026, 16:56
Comentati si nu ati rezista nici 10 min in fata a 20 de copii cu nevoi diferite, care nu presupun doar un transfer de cunostinte, ci si atentie, empatie, iubire... pe care cei mai multi, dupa cum e vibratia aici... sigur nu le aveti nici pentru voi insiva. Revoltati ca nu aveti vacante, dar cu salariile acestea infime ce vacante credeti ca avem noi? O societate scindata de tot felul de lucruri. Lasati, ca are Bolojan grija sa ne dea liber de tot unora si atunci sa vi-i edicati singuri cu mult succes.