Doina Lemny, expert în opera lui Brâncuși: „A devenit deja, din păcate, un «brand național», în vreme ce el s-a înălțat demult în universalitate. Îl tragem în jos, aducându-l doar la creația folclorică”

Doina Lemny este istoric de artă, fost curator-şef la Atelierul Brâncuşi din cadrul Centrului Pompidou din Paris, muzeografă, scriitoare și cercetătoare. 

Supranumit „inventatorul sculpturii moderne”

Constantin Brâncuşi, socotit unul dintre cei mai mari sculptori ai secolului al XX-lea, s-a născut la Hobiţa, în judeţul Gorj, pe 19 februarie 1876 şi s-a stins la Paris, pe 16 martie 1957, la 81 de ani. Sculpturile sale abstracte și stilizate au rămas în istoria artei. Multe dintre creațiile sale au fost inspirate din arta populară, formele naturale și civilizațiile antice, iar personalitatea lui Brâncuși dăinuie și astăzi prin lucrările impresionante.

Capodoperele sale – de la  „Masa tăcerii” ori „Poarta sărutului” până la „Pasărea măiastră” și „Domnişoara Pogany”  – au influenţat în mod esențial viziunea plastică în sculptura lumii. Sculpturile sale sunt evaluate la sume uriașe, iar unele dintre ele s-au vândut de-a lungul deceniilor pentru zeci de milioane de dolari. 

Cea mai mare sumă pentru care s-a vândut o sculptură a lui Constantin Brâncuși a fost stabilită pe 15 mai 2018, atunci când „La Jeune fille sophistiquée (Nancy Cunard)/ Tânără sofisticată (Nancy Cunard)”, realizată în 1932, a fost vândută pentru nu mai puțin de 71 milioane de dolari, la o licitație organizată la New York de către celebra casă Christie’s. 

Și, la 150 de ani de la nașterea sa, sculpturile marelui Brâncuși continuă să provoace, să fie admirate și să rămână simboluri ale sculpturii moderne.

Stabilită cu familia din 1990 la Paris, cercetătoare, scriitoare și istoric de artă, Doina Lemny și-a dedicat cu pasiune și mult profesionalism o mare parte din viață pentru a studia opera lui Constantin Brâncuși și pentru a-i înțelege arta de un farmec inefabil, fiind la ora actuală un expert de renume internațional în acest sens.  

Absolventă a Facultății de Filologie la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Doina Lemny (73 de ani) a obținut în 1992 diploma de studii aprofundate în istoria artei la Universitatea Paris I-Sorbonne, iar în 1997, după ani de muncă asiduă, a luat doctoratul în istoria artei la Universitatea Paris I – Sorbonne cu lucrarea: „Mediul artistic și cultural al lui Brâncuși”.

De-a lungul anilor, Doina Lemny a publicat mai multe cărți despre Constantin Brâncuși, atât în Franța, cât și în România. 

„De 30 de ani, Brâncuși mă însoțește aproape tot timpul”

Libertatea: De ce a fost și este Constantin Brâncuși o pasiune nesfârșită pentru dumneavoastră?
Doina Lemny: Este adevărat că de 30 de ani, Brâncuși mă însoțește aproape tot timpul. Cu cât citesc și văd mai multe detalii din opera lui, cu atât sunt mai curioasă să merg mai departe. Și aceasta este legată de personalitatea artistului, de fascinația pe care a creat-o printr-o operă singulară și înnoitoare. De fiecare dată, găsesc alte întrebări pe care mi le pun în legătură cu un anumit aspect al muncii lui și de fiecare dată o portiță se deschide și mă invită să avansez. 

Este ca un magnet care te atrage pe drumuri doar bănuite, dar neclarificate încă. Știu că va fi o pasiune pe viață și acest lucru îmi dă imbolduri să continui. Trebuie să vă închipuiți ce momente de satisfacție trăiesc când, descoperind un mic amănunt despre creația unei opere, am impresia că am completat o poveste întreagă, că am contribuit cu ceva esențial la înțelegerea acestei personalități excepționale a culturii noastre.

-Cât de mare este riscul transformării lui Brâncuși într-un „brand cultural” golit de sens, într-un context internațional în care marile muzee organizează expoziții ample, iar artiștii contemporani revendică influențe adesea superficiale?
-El a devenit deja, din păcate, un „brand național”, în vreme ce el s-a înălțat demult în universalitate. Fără să-și nege originile, el s-a hrănit din această moștenire imaterială și s-a înscris în creația lumii, iar noi îl tragem în jos, aducându-l la creația folclorică, la dorința de a-l atrage către mediul rural din care el nu s-ar fi putut desprinde și de a cărui nostalgie ar fi suferit. Crezând acest lucru, demascăm o necunoaștere a operei și a personalității artistului.

Marile muzee organizează expoziții ample pentru că au și fonduri de opere importante și – ceea ce nu se ia în seamă la noi – condiții ideale de expunere. În țară la noi îl omagiem în fiecare an pe Brâncuși – a devenit o obișnuință atât de banală, încât nici nu ne mai punem întrebarea în ce mod am putea să-l omagiem. 

Cât despre tinerii artiști contemporani: sunt multe căi să-și manifeste admirația față de Brâncuși, care ar trebui să-i inspire prin altceva decât prin formele pe care el le-a creat și care i-au devenit emblematice. Ar trebui să reflecteze la personalitatea lui Brâncuși, la ce anume l-a adus în a crea opere atât de diferite de ceea ce se crease până la el, la gândirea lui, departe de o filozofie definită, dar foarte aproape de o intuiție și o înclinație în a căuta sensul lucrurilor.

-Ce v-a atras cel mai mult în creațiile lui Brâncuși?
-Drumul spre perfecțiunea formei fără să piardă ideea. Este încântător să creezi opere decorative, dar este mult mai complicat să le și faci să poarte în ele o încărcătură filozofică și emoțională.

-Cât de diferită este percepția francezilor asupra lui Brâncuși comparativ cu percepția românilor?
-Originalitatea operei lui Brâncuși a făcut ca aceia care nu cunosc mediul românesc să creadă că el și-a găsit sursele în folclorul românesc. Credință întărită și de afirmațiile lejere ale unor comentatori români şi care a denaturat în multe situații interpretarea operei sale. 

Din fericire, mulți istorici și amatori de artă, precum Sidney Geist sau Teja Bach, care au cunoscut bine mediul românesc, au luat o adevărată distanță față de aceste interpretări facile și au mers mai departe, încercând să înțeleagă și să transmită propriile credințe, și anume că Brâncuși este un produs al epocii sale și nu neapărat al unui spațiu delimitat. Acesta i-a dat o anvergură universală, care ar trebui să ne însoțească în a-l privi pe acest artist genial.

„Lucrările lui Brâncuși par că ies din el însuși și se întruchipează în materie într-o lungă gestație”

-Ce sculptură de Brâncuși v-a făcut să vă puneți cele mai multe întrebări asupra demersului său artistic?
-Toate, pe rând. Aceea pentru al cărui demers continui să-mi pun întrebări este Leda. Și iată de ce! El sculptează în marmură un corp complex și complicat în 1920, când era antrenat în procesul de simplificare a formelor; când, de exemplu, părăsise ideea Măiastrei ca primă etapă din seria Păsărilor și o reduce la o elipsă lansată pe verticală, imaginând că-și ia zborul. 

Redusese până la această dată capetele de copii la niște ovaluri, păstrând doar urmele trăsăturilor amintind de primul strigăt al Nou-născutului. Redusese, de asemenea, chipurile de femei la ovale alungite, păstrând doar urmele părului strâns într-un coc discret pe ceafă și înnobilând-o cu o atitudine de meditație. 

Leda în marmură albă (păstrată la Art Institute din Chicago) apare ca o formă complexă și chiar ambiguă. El adaugă ambiguității formei – o împreunare a două forme, un tors larg ce întruchipează maternitatea și un gât lung puternic sub o formă falică înfipt în acest corp – titlul de Leda, care trimite la mitologia greacă și la procreație printr-o metamorfoză a lui Zeus: acesta, transformat într-o lebădă, o seduce prin înșelăciune pe Leda, din a căror unire ies doi copii, Elena și Pollux, conținuți într-un ou. 

Întrebat fiind de semnificația acestei opere complexe, Brâncuși nu recunoaște că ar fi făcut aluzie la legenda din mitologia greacă, dar nici nu dă vreo altă explicație. O fi făcut o asociație cu cuvântul românesc „lebădă” – pasărea măreață cu mișcări unduitoare pe care o va filma mai târziu? Realizează un singur exemplar în bronz, pe care-l păstrează la atelier și-l instalează pe un disc din inox pus și el pe două socluri, în interiorul cărora artistul introduce un mecanism de rotație. 

Cred că Leda, așa cum a creat-o și instalat-o Brâncuși în centrul atelierului, are un rol foarte important, pentru că, prin rotație, ea reflectă pe acest corp complex toate operele ce o înconjoară. Dar aceasta este supoziția mea care lasă loc și la alte interpretări.

-De ce lucrările lui Brâncuși sunt atât de paradoxale?
-N-aș zice că sunt paradoxale, ci cu totul noi, surprinzătoare. Ele sunt așa, pentru că sunt rezultatul unei munci îndelungate. Brâncuși n-a sculptat niciodată în grabă și nici sub privirea prietenilor sau a vizitatorilor săi. Ele par că ies din el însuși și se întruchipează în materie într-o lungă gestație. El lucrează cu materia, dar și cu timpul.

„Manifesta o tandrețe și o delicatețe deosebite față de toate femeile care-i pășeau pragul”

-Care dintre detaliile vieții lui Brâncuși v-au impresionat cel mai mult?
-Faptul că a contribuit la propria legendă și mai ales la aceea a traversării pe jos a Europei până la Paris: a mers și pe jos, dar a luat și trenul, s-a oprit, a muncit în anumite locuri tocmai pentru a câștiga bani ca să ajungă la Paris. Dar el s-a fotografiat cu desaga de pelerin când a ajuns la Paris ca să aibă o probă pentru această legendă.

Un alt aspect, dar nu un detaliu, pe care l-am dezvoltat într-o carte „Brâncuși et ses muses”, apărută în franceză în 2023 și pe care sper să o văd tradusă în română anul acesta la Editura Vremea, mi-a confirmat o credință, aceea a atitudinii sale față de femei, fie ele prietene, vizitatoare, modele, iubite: pudic și foarte respectuos față de femei. Manifesta o tandrețe și o delicatețe deosebită față de toate femeile care-i pășeau pragul, ceea ce demonstrează bun-simț, nu neapărat o educație de care n-a beneficiat în copilăria și tinerețea lui.

-În care dintre lucrările lui Brâncuși reflectă cel mai bine geniul său?
-În toate se remarcă geniul său prin armonia formelor, prin inteligența sa de a merge dincolo de un chip – frumos sau nu – prin știința sa de a simplifica formele fără a le geometriza sau fără a atinge abstractul de care se ferea cu grijă. 

Dar totuși, seria lungă a Păsării în văzduh mi se pare culmea artei sale: în tot procesul de simplificare și alungire a primei Păsări care a fost Măiastra, el a înlăturat milimetru cu milimetru din corpul rotunjit al acesteia pentru a ajunge la o elipsă care evocă forma unei navete spațiale. Ceea ce este genial, a lucrat continuu luni și ani la a găsi echilibrul acestei forme asimetrice care se sprijină pe un picior cu diametrul de un centimetru. 

În afară de a fi un mare artist, Brâncuși era și un extraordinar tehnician. Acest lucru mă face să-l citez pe Sidney Geist, pe care l-am intervievat la 19 noiembrie 1995 și al cărui interviu l-am publicat în volumul „L-au întâlnit pe Brâncuși”, apărut la Editura Vremea în 2020: „Era un artizan foarte fin, el a fost cel mai mare sculptor tehnic din câți am avut. Mă gândesc la Leda realizată în bronz: ea este pentru mine o adevărată realizare, ca podul din Brooklyn. E atât de perfectă, de înălțătoare, o adevărată desăvârșire tehnică. 

Nimeni din toată lumea n-a atins o asemenea perfecțiune tehnică. La fel ca și Păsările: nici un alt sculptor din lume nu poate să facă o altă Pasăre.” (p. 98)

-Dacă ar trebui să-l descrieți pe Brâncuși într-o singură frază, care ar fi acea frază?
-Un artist unic, supranumit „inventatorul sculpturii moderne”, dar care n-a inventat decât un mod de abordare a sculpturii, întorcându-se la originile ei și încercând să o recreeze într-un stil personalizat.

-Care este, în opinia dumneavoastră, cea mai importantă moștenire a vieții și operei lui Constantin Brâncuși?
-Exemplul său personal de abnegație, pasiune, seriozitate și respect față de materialul cu care lucra. A lăsat lumii o operă care străbate secolele, care a deschis calea sculpturii moderne și care depășește secolul al XX-lea.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE

Reportajele și anchetele sunt mari consumatoare de timp și resurse. Din acest motiv, te invităm să susții munca jurnaliștilor printr-o donație. Aici găsești mai multe opțiuni prin care poți contribui la dezvoltarea altor materiale similare: libertatea.ro/sustine. Îți suntem recunoscători că ne citești și că ești alături de noi.