Guvernul a aprobat, miercuri, ordonanţa de urgenţă privind sprijinul acordat tinerilor întreprinzători. Iată ce prevede noua lege:
– Persoanele în vârstă de până la 35 de ani vor primi finanţare nerambursabilă, de maximum 10.000 de euro, pentru înfiinţarea de microîntreprinderi, cu condiţia să angajeze două persoane şi să reinvestească anual 50% din profit. Banii vor fi viraţi într-un cont şi vor putea fi folosiţi, de pildă, la plata salariilor sau pentru achiziţionarea unor echipamente.
– Beneficiarii ajutorului trebuie să fie debutanţi în afaceri şi să nu mai fi deţinut calitatea de acţionar sau asociat în vreo firmă.
– Antreprenorii începători vor mai primi garanţii de la Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM, la împrumuturile necesare în realizarea planului de afaceri, până la cel mult 80% din valoarea creditului solicitat, în limita sumei de 80.000 de euro.
– O altă facilitate e scutirea de la plata contribuţiilor de asigurări sociale datorate de angajatori pentru veniturile aferente timpului lucrat de cel mult patru salariaţi, angajaţi pe durată nedeterminată.
– Tinerii vor mai fi scutiţi de la plata taxelor pentru operaţiunile efectuate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului.
– Avantajele nu se mai acordă din momentul în care cifra de afaceri depăşeşte 500.000 de euro.
Boc: «Banii nu sunt pentru Bamboo»
Prim-ministrul Emil Boc (foto) a ţinut să precizeze că “ajutorul acordat tinerilor afacerişti va fi eliberat pe bază de facturi şi nu într-un mod necontrolat, care să le permită acestora să cheltuiască banii în Bamboo sau în alte discoteci”. Guvernul va sprijini, a afirmat premierul la postul public de televiziune, înfiinţarea a cel puţin 1.100 de firme.