0-138829-golf6.jpg

Juriul format din 59 de jurnalişti din majoritatea ţărilor cu nume în lumea auto a ales în prima fază în luna ianuarie o listă de 10 finalişti, luna februarie restrângând această listă la doar trei modele: Ford Fiesta, Toyota iQ şi VW Golf. Cea de-a şasea generaţie a compactei germane a reuşit să iasă în faţa competitorilor săi la final.

„Noul Golf 6 împrumută grila şi farurile de la Scirocco iar senzaţia este că stai într-un model mult mai scump decât celelalte modele din acest segment datorită construcţiei sale solide şi a habitaclului care se ridică la standarde înalte. Clienţii au la dispoziţie nu mai puţin de şase motoare, incluzând aici versiunea de 160 de cai a motorului TSI de 1.4 litri sau propulsorul diesel common-rail TDI disponibil în mai multe versiuni de putere. Alegerea uneia dintre opţiunile disponibile la nivelul transmisiei este foarte dificilă. bazându-se pe un şasiu foarte bun, VW Golf este mai rafinat decât rivalii săi, mai ales la viteze de croazieră. Zgomotele produse în timpul rulării sunt reduse la minimum, transformând noul Golf într-o maşină perfectă pe distanţe mari”, şi-a motivat juriul internaţional alegerea.

Oficialii Volkswagen SUA s-au declarat mândri de primirea premiului: „Suntem onoraţi că a şasea generaţie a lui Golf a primit acest premiu. Golf este un nume care a creat o istorie iar brandul Volkswagen e cunoscut peste tot în lume. Golf este cel mai bine vândut model VW, cu peste 26 de milioane de unităţi vândute în peste 120 de ţări”, a spus Stefan Jacoby, preşedintele VW Group of America.

Ediţia 2009 a Salonului Auto de la New York a găzduit cea de-a patra ediţie a concursului inţernational, anterioarele fiind câştigate de Audi A6 (2005), BMW Seria 3 (2006), Lexus LS460 (2007) şi Mazda2 (2008).

www.automarket.ro

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.