Ziua națională împotriva traficului ilicit de mărfuri, un apel la acțiune pentru protejarea economiei și a siguranței publice

Comentează
Arhiva foto

21 aprilie marchează în România Ziua națională împotriva traficului ilicit de mărfuri, un prilej de a reafirma impactul grav al contrabandei asupra economiei, siguranței consumatorilor, comunităților locale și, în cele din urmă, asupra fiecăruia dintre noi. Industria legitimă are un rol esențial în sprijinirea autorităților prin expertiză, cooperare și investiții în tehnologii moderne menite să prevină și să combată comerțul ilegal. BAT continuă și în 2026 acțiunile concrete derulate în sprijinul instituțiilor de aplicare a legii prin proiecte specifice în cadrul parteneriatelor cu toate autoritățile cu atribuții în domeniu, alături de campanii de informare privind cadrul legislativ și de conștientizare a efectelor contrabandei.

Potrivit companiei de cercetare Novel Research, piața neagră a țigaretelor a scăzut în februarie 2026 la 10,9%, cu 1,7 puncte procentuale față de noiembrie 2025 (12,6%). Cu toate acestea, nivelul rămâne peste media ultimilor 5 ani. Fluxurile de produse non-domestice, în special din Bulgaria, continuă să exercite presiune asupra mediului economic din regiunile sudice, confirmând adaptabilitatea și persistența rețelelor de trafic ilicit. Aceste realități subliniază nevoia urgentă de măsuri fiscale și de reglementare coerente, coordonate și predictibile, aliniate cu situația din teren. Cu pierderi anuale estimate la peste 2,5 miliarde de lei, comerțul ilicit cu produse din tutun privează bugetul de stat de resurse critice, într-un moment în care fiecare leu contează pentru construcția bugetară națională.

”Combaterea traficului ilicit este un efort care trebuie menținut constant și care nu poate reveni exclusiv autorităților. Este o responsabilitate comună în care statul, industria legitimă și societatea trebuie să acționeze împreună. Industria are atât datoria, cât și capacitatea de a sprijini autoritățile prin expertiză, suport tehnic și cooperare pe termen lung și ne bucurăm ca BAT să fie din nou alături de autorități în acest demers, deoarece doar prin parteneriate solide și acțiune consecventă putem limita un fenomen care afectează economia, consumatorii și comunitățile deopotrivă”, a declarat Ileana Dumitru, Director pentru afaceri externe al Ariei Europa de Sud Est, BAT

Potrivit studiului Novel Research, în februarie 2026 se observă scăderi semnificative ale comerțului ilegal cu produse din tutun în mai multe regiuni: cea mai mare reducere este în vest, unde contrabanda scade cu 10,8 p.p., până la 10%. De asemenea, în nord-est, regiune grav afectată în trecut, piața neagră ajunge la 8,1%. Din punct de vedere al provenienței, țigările destinate pieței din Bulgaria rămân principala sursă, cu 30,8%. Totodată mai mult de 25% din țigările consumate în piața ilicită din România sunt contrafăcute, conform rezultatelor analizelor de laborator efectuate de producătorii participanți la studiul pieței ilicite cu țigări.

Fabrici ilegale, transporturi de țigări și arme

Traficul ilicit subminează dezvoltarea sustenabilă a României, alimentează criminalitatea organizată și afectează direct bugetul public. În primele patru luni ale anului 2026, conform datelor centralizate pe platforma www.stopcontrabanda.ro, autoritățile au capturat 58,5 milioane de țigarete, în valoare de aproximativ 30 milioane lei, în creștere cu 62% față de aceeași perioadă din 2025, ceea ce reprezintă un semnal clar al intensificării eforturilor de combatere a fenomenului. Printre cele mai relevante acțiuni recente se numără

  • capturi de peste 2 milioane de țigarete la frontiera cu Bulgaria, în valoare de circa 1,4 milioane lei;
  • descoperirea unei fabrici ilegale de țigarete la Timișoara, cu peste 11,2 milioane de țigarete și 7,3 tone de tutun, în urma unei ample operațiuni DIICOT și IGPR;
  • descoperirea unei locații ilegale de prelucrare a tutunului în Urziceni, cu două instalații de mărunțit tutun, o instalație pentru prelucrat tutun, peste 700 de kilograme de tutun mărunțit și peste 500 de kilograme de foi din tutun uscat;
  • capturi semnificative realizate de Autoritatea Vamală Română, inclusiv peste 255.000 de țigarete și 230 litri de alcool destinate pieței ilegale din vestul Europei;
  • 106 pistoale și aproximativ 60.000 de țigarete, descoperite de inspectorii vamali și polițiștii de frontieră din cadrul Serviciului Echipe Mobile Calafat – Direcția Regională Vamală Craiova, împreună cu lucrători ai Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu – Sectorul Poliției de Frontieră Calafat.

Aceste rezultate demonstrează angajamentul și eficiența autorităților, dar și amploarea fenomenului, care necesită vigilență permanentă.

Un apel ferm la responsabilitate și implicare

Ziua națională împotriva traficului ilicit de mărfuri ne reamintește fiecăruia dintre noi faptul că lupta împotriva contrabandei este o responsabilitate comună. Este nevoie de colaborare strânsă între autorități, industrie și societate, de politici publice coerente și de toleranță zero față de comerțul ilegal. Fiecare produs cumpărat din surse ilegale înseamnă bani pierduți pentru infrastructură, digitalizare și dezvoltare sustenabilă, dar și riscuri directe pentru siguranța comunităților și pentru un nivel de trai calitativ. În același timp, fiecare produs refuzat pe piața neagră înseamnă un pas înainte pentru o economie corectă, pentru comunități mai sigure și pentru un viitor mai bun al societății în ansamblu.

Despre contrabanda cu țigări în România

  • Traficul ilicit de țigări prejudiciază anual statul român cu circa 2,5 miliarde de lei, ceea ce reprezintă contravaloarea a 500 km de drum național modernizat.
  • România are 2.000 de km de graniță cu țări non-UE, în care prețul tutunului poate fi de până la trei ori mai mic.
  • Fiecare container de țigări ilegale înseamnă un milion de euro profit pentru rețelele de contrabandă. Date ale Interpol arată că traficul ilicit de țigări este un catalizator pentru traficul de droguri, arme, persoane și chiar activități teroriste.
  • Potrivit studiului Novel, media comerțului ilicit cu produse din tutun în 2025 se situează la 10,6%, față de nivelul mediu din 2024 de 9%, fiind cea mai mare creștere anuală din 2014 până în prezent. Piața neagră a țigaretelor a atins în februarie 2026 nivelul de 10,9%, peste media comerțului ilegal din 2025 de 10,6% și peste cea din 2024 de 9%. 

Despre BAT în România

  • BAT este unul dintre principalii contribuabili la bugetul de stat și un investitor important în economia României. În 2024, compania a plătit la bugetul de stat circa 11,5 miliarde de lei în taxe și accize, fiind al doilea cel mai mare contribuabil din țară.
  • Compania are peste 28 de ani de prezență pe piața locală și investiții de peste 500 milioane euro în dezvoltarea fabricii de la Ploiești, a doua cea mai mare unitate de producție  a grupului din Europa, care exportă circa 70% din producție către țări din lumea întreagă.
  • Portofoliul BAT în România include în prezent toate cele trei categorii de produse care nu implică arderea tutunului, respectiv glo – dispozitivul pentru încălzirea consumabilelor din tutun sau plante, dispozitive pentru vapat și produse moderne cu nicotină pentru uz oral.

Compania continuă să sprijine autoritățile în combaterea comerțului ilicit prin campanii de informare, parteneriate instituționale și instrumente de monitorizare, inclusiv prin intermediul platformei Stop Contrabanda.

Foto: BAT

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Tags: promo
ALTE ȘTIRI
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
8 sept.
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
8 sept.
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
8 sept.
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
8 sept.
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
POLITIC
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
consultari-cotroceni-psd-nicusor-dan-formare-guvern8
8 sept.
Saga noului premier. Nicușor Dan și partidele cântă pe voci diferite. Cum e păsuit Grindeanu de la înscăunarea la Palatul Victoria
Ultimele știri
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
8 sept.
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
8 sept.
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
TRENDING
8 sept.
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
8 sept.
Drona care a survolat 5 județe din România s-a prăbușit în Republica Moldova și a provocat un incendiu
Exclusiv
8 sept.
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
8 sept.
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
8 sept.
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
8 sept.
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
8 sept.
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
8 sept.
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
Un bărbat din Marea Britanie a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia. Sursă foto: Getty Images.
8 sept.
Un bărbat a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia: „Au aruncat cheia și au uitat de el”
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
8 sept.
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Augustin Zegrean
8 sept.
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
8 sept.
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
Cristian Deliorga
8 sept.
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!