„Căderea unui autocar a făcut cel puţin 48 de victime”, a declarat poliţia, într-un comunicat publicat pe site-ul internet al Ministerului peruan de Interne, care a precizat că recuperarea corpurilor a fost suspendată, la căderea nopţii, din cauza valurilor puternice ale mareei.

Accidentul a avut loc la ora locală 11:43 (16:43 GMT) într-un loc numit „virajul diavolului”, la 45 de km nord de Lima, a declarat presei colonelul Dino Escudero, şeful poliţiei rutiere.

La bordul autocarului se aflau 55 de pasageri şi doi şoferi, maşina îndreptându-se spre capitala peruană, după ce plecase din oraşul Huacho (centru), situat la 130 km de aceasta.

Doar şase ocupanţi ai autocarului au fost găsiţi în viaţă şi spitalizaţi, dintre care patru se află în stare gravă.

Autocarul a căzut de la înălţimea de 100 de metri şi s-a zdrobit de stâncele aflate la poalele falezei, pe malul oceanului.

Echipele de intervenţie, dintre care unele au fost aduse cu elicopterele la faţa locului şi altele au coborât de pe faleză cu ajutorul corzilor, au fost nevoite să-şi întrerupă căutările la căderea nopţii din cauza mareei. Potrivit autorităţilor, o macara urma să sosească la faţa locului pentru a ridica autobuzul, răsturnat cu roţile în sus, la poalele falezei şi la câţiva metri de mare.

Un bilanţ precedent informa despre existenţa a 36 de morţi. Operaţiunile au fost reluate, în această dimineață.

În 2013, tot în Peru, cel puţin 24 de morți în urma prăbuşirii unui autocar într-o prăpastie.

Foto: andina.pe


CITEȘTE ȘI…

Un avion cu pasageri a zburat…în trecut. Cum a fost posibil

Tunelul din Munții Hunedoarei care a fost săpat în vremea austro-ungarilor e părăsit. Se află pe fostul traseu al mocăniței


 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.