REPORTAJ/ Așa arată un veceu din județul Botoșani! Când firma de construcții face vila șefului județului mai repede decât școala. Elevii din satul Roma, printre mormane de moloz, până la veceul deschis - VIDEO

Comentează

Acolo unde corupția și incompetența își unesc forțele, suferă copiii. La 13 kilometri de municipiul Botoșani, lecțiile, inclusiv ora de sport, se țin într-o baracă. În jur, e șantier. Copiii și muncitorii folosesc aceeași toaletă, plătită cu bani de la Banca Mondială. Nimeni – primari, inspectori școlari sau oficiali ai prefecturii – nu poate spune exact când, la ce preț și de ce au apărut aceste caricaturi de școli pe teritoriul județului.

Inspectoratul școlar: "N-avem nicio implicare!"

Printre movilele de pietriș și nisip, copiii se strecoară spre toaleta turcească din fundul curții. Școala primară nr. 2 și grădinița din satul Roma, comuna Roma, Botoșani, sunt în renovare. Lucrările au început anul acesta. Dar de câțiva ani, lecțiile se fac într-un modul din panouri sandwich. Seamănă mai degrabă cu o baracă decât cu o instituție de învățământ.

Arhiva foto

Pe teritoriul județului Botoșani, au fost instalate 89 de astfel de clădiri, care să înlocuiască școlile vechi, din cărămidă, considerate necorespunzătoare.

"E vorba despre un program vechi al Ministerului Educației cu Banca Mondială, care s-a derulat în 2006. Noi nu eram inspectori atunci", spune Ciprian Manolache, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean Botoșani.

"Tot ce pot să vă spun e că Ministerul a făcut parteneriate directe cu primăriile beneficiare. Inspectoratul nu a avut nicio implicare, nicio treabă cu aceste școli-module."

Reporter: "Am înțeles bine, după instalarea modulelor, pasul doi era reconstrucția școlilor?"
"Da, așa era. Dar nu putem ști noi de ce nu s-au reconstruit, întrebați primăriile sau la Minister.”

MEN: "Am vrut să scoatem copiii din chirpici"

La Ministerul Educației, există Unitatea de Management a Proiectelor pentru Modernizarea Rețelei Școlare și Universitare. Directorul acestei unități, Horia Palmer Hîrtopanu, a căutat în arhivă și a confirmat că baraca din Roma este produsul unui program finanțat de Banca Mondială. Clădirea din panouri pe structură metalică a fost recepționată în 24 august 2006 și a costat, inclusiv TVA, 67.000 de euro.

"Ideea era să scoatem copiii din școlile și grădinițele din chirpici. Că nu poți ține copiii în chirpici. Să-i scoatem temporar. Autoritățile locale aveau obligația să dărâme școlile și grădinițele vechi și să finanțeze construirea altora noi, de la zero", a explicat oficialul MEN. La Roma, autoritățile au sărit peste partea cu demolarea, lucru ilegal, susține Horia Palmer Hîrtopanu.

Viceprimar Roma: "Toaleta e de la Banca Mondială"

În curtea școlii din Roma, muncitorii descarcă niște saci cu ciment. O fetiță scoate capul pe ușa modului. Se aude nemuritorul îndemn: Hai în clasă, că facem sportul! A venit doamna! Și răspunsul: Vin, dar să fac pipi!

Arhiva foto

E soare plăcut de octombrie, dar în curtea școlii nu ai loc unde să alergi, nici vorbă să bați mingea. Copiii s-au aliniat lângă bânci și își rotesc piciorușele, după cum le dictează doamna.

Cu vârful spre interior, spre exterior, spre interior, umerii drepți! Baraca unde se înghesuie vreo 30 de copii are centrală electrică, dar nu are apă curentă. Copiii și-au lăsat încălțările pe niște suporturi, la intrare, să nu aducă praf de șantier pe parchetul melaminat.

Arhiva foto

"La iarnă, sigur, nu îi lăsăm să învețe aici", spune viceprimarul Mihai Asiminicesei.Reporter: Și unde îi duceți?
Viceprimar: Îi ducem în școala mare din sat.

Reporter: De ce nu ați început renovarea mai devreme? Situația asta durează de câțiva ani.
Viceprimar: Cine v-a spus că durează de câțiva ani?

Reporter: Sursele.
Viceprimar: Ei, sursele astea… Păi, abia anul trecut am făcut licitația. Că programul PNDL II a început doar de doi ani. Nu puteam mai devreme. Anul ăsta am primit finanțare. Pentru școală, în jur de 900.000 de lei, pentru grădiniță, 730.000 lei.

Reporter: Dar baraca stă acolo de multă vreme.
Viceprimar: Cu baraca e altă poveste. E cu bani de la Banca Mondială.

Reporter: Și toaleta din curte?
Viceprimar: Și toaleta, au venit împreună, școala și toaleta, de la Banca Mondială. A fost un program cu inspectoratele școlare județene. Trebuia să ai un ordin de demolare a școlii vechi, să primești o școală din panouri din astea. Unele sate chiar și-au demolat școlile. Bine că noi n-am demolat-o. Dar ordin de demolare există, înregistrat în arhivele primăriei. Noi nu eram aici, erau alții.

Reporter: Și de ce n-ați demolat școala?
Viceprimar Pentru că nu era nevoie, trebuie doar consolidată, renovată.

Reporter: După renovare, va avea toaleta afară sau înăuntru?
Viceprimar: Înăuntru, sigur. Clădirile astea din panouri ar fi mai potrivite în sud, după părerea mea, unde e clima mai blândă. Nu la noi, unde-s ierni grele. Acum doi ani, acoperișul era din carton din acela mai tare, cu bitum. Și s-a crăpat și ploua înăuntru. Noroc că era în garanție.

Reporter: La școala mare din sat, aveți toaleta în curte sau în interior?
Viceprimar: În interior, e gata de un an, dar încă nu a fost făcută recepția.

Reporter: De ce?
Viceprimar: Pentru că au fost niște probleme.

Reporter: Ce probleme?
Viceprimar: Probleme de funcționare.

dav

Reporter: Și copiii nu pot folosi toaleta nouă?
Viceprimar: Nu încă. Asta e, nu eram noi la primărie când s-a făcut licitația.

Au tras apa peste 50.000 de euro

Toaleta de la Școala nr.1 din Roma, școala mare, a costat 266.000 lei, sumă pe care Curtea de Conturi o cere înapoi de la primărie, iar primăria, de la constructor, Simcos SA. Construcția a început în 2008, valoarea totală a lucrării, toaletă, plus puț de apă, plus stație de epurare, fiind de 470.000 lei, bani de la Ministerul Educației. Puțul a fost săpat la o adâncime prea mică, apa nu are presiune, iar toaleta nu poate fi folosită. Simcos SA a dat între timp faliment.

Arhiva foto

La sfârșitul anului trecut, Botoșani se afla pe locul trei într-un top al județelor cu cele mai multe școli care au toaleta în curte. 207 de unități de învățământ din Botoșani se aflau în această situație.

Mădălina Ursuleanu, purtătorul de cuvânt al Prefecturii Botoșani, spune că, totuși, numărul școlilor cu veceu exterior e în scădere, în ultimii trei ani.

Reporter: Ce măsuri a luat Prefectura, pentru a remedia problema?
Oficial Prefectură: La sfârșitul lui august, trei comisii mixte, formate din reprezentanți ai Direcției de Sănătate Publică, ai Inspectoratului Școlar Județean și ai ISU, au evaluat școlile din județ și au alcătuit un raport. Pe viitor, ne propunem să continuăm monitorizarea.

Reporter: Și în afară de monitorizare?
Oficial Prefectură: Imobilele în care se află școlile aparțin primăriilor, ele sunt singurele responsabile. Între primării și prefecturi nu există raport de subordonare.

Reporter: Copiii din satul Roma sunt expuși în fiecare zi de școală pericolului: utilizează o toaletă infectă, nu au de unde bea apă, unde se spăla pe mâini. Nu puteți face nimic?
Oficial Prefectură: Primăriile trebuie să facă.

Reporter: Dar puteți închide școlile neconforme?
Oficial Prefectură: Da, dar preferăm să nu luăm măsuri așa drastice. Pot să vă spun că la nivelul județului sunt deja 39 de școli în șantier, în alte 13 vor începe în curând lucrările. În total, 150 de școli vor intra în renovare anul acesta și în prima parte a anului viitor, lucrări finanțate prin diverse mecanisme, cu bani de la Guvern sau bani europeni.

 Legenda meșterului Cornell

dav

Firma care renovează Școala nr.2 și grădinița din Roma, Cornell’s Floor SRL, este campioană la câștigat licitații pe bani publici în Botoșani.

La cele mai multe licitații, e singura candidată.

Patronul acestei firme, Marcel Bîrsan, este cercetat de DNA în același dosar cu fostul președinte al Consiliului Județean Botoșani, Florin Țurcanu.

Țurcanu i-ar fi promis lui Bîrsan mijlocire pentru contracte pe bani publici. În schimb, Bîrsan i-a construit politicianului, printr-o firmă paravan, o vilă, pe care a și dotat-o cu televizor, frigider, perdele și canapea.

Patronul Cornell’s Floor, denunțător în acest dosar, a făcut cerere de scoatere de sub urmărire penală, după recunoașterea vinovăției. Cererea i-a fost respinsă de Tribunalul Botoșani.

Vila fostului șef de județ a fost ridicată în mai puțin de un an. Renovarea Școlii nr. 2 și grădiniței din Roma vor dura, conform panoului de șantier, un an și două luni.

Citește și:

ANCHETĂ / Preț exorbitant pentru paza cimitirelor din Ploiești! Decizia care va lăsa zeci de oameni șomeri și va duce la triplarea cheltuielilor

REPORTAJ: Procesul Colectiv, reluat la 3 ani după tragedie: cine e noul judecător, câți oameni vor fi audiați, ce spun părinții victimelor

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Nicușor Dan a atacat la CCR legea care permite primăriilor să dea 1 million euro pe cluburilor private. Foto: Hepta
8 oct.
Nicușor Dan a atacat la CCR legea care permite primăriilor să dea 1.000.000 de euro cluburilor private
Luca Niculescu este optimist după discuțiile cu PSD, PNL și USR. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
8 oct.
Mesajul lui Luca Niculescu după discuțiile cu PSD, PNL și UDMR. Premierul desemnat a tras concluzia primei zile de negocieri
MONDEN
Sarah și Anca Serea
ExclusivInterviu
8 oct.
Anca Serea, detalii neștiute despre instalarea fiicei sale la Milano: „A fost temerea mea numărul 1. Jumătate de an ne-am chinuit”
Carla's Dreams la Munchen | sursa foto: Instagram
8 oct.
Carla's Dreams a reapărut după un an. Anunțul făcut la începutul lunii octombrie: „Mai e”
POLITIC
Dragos Pislaru, ministrul Investitiilor si Proiectelor Europene. Foto: Hepta
8 oct.
Dragoş Pîslaru continuă cearta cu partidul lui Grindeanu: „Din păcate pentru PSD, propaganda nu mai funcţionează”
Luca Niculescu la sediul PNL, în prima zi de negocieri pentru viitorul Guvern. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
8 oct.
Răspunsul premierului desemnat Luca Niculescu, întrebat dacă își depune mandatul în caz că nu strânge o majoritate înainte să ajungă în Parlament
Ultimele știri
8 oct.
Ce chirie se cere pe o garsonieră de 11 mp în Cluj-Napoca: „Este cochetă și utilată”
8 oct.
Ambasadoarea SUA care s-a întâlnit cu Sorin Grindeanu la un restaurant din București este anchetată de Departamentul de Stat din SUA. Liderul PSD: "N-am făcut trădare de țară"
8 oct.
Marco Rubio a plecat de la Atena cu un acord de 4 miliarde de dolari. Ce s-au angajat să cumpere grecii
8 oct.
Un jurnalist american a vizitat România și a rămas impresionat de un restaurant tradițional din București: „Cele mai bune murături din viața mea”
TRENDING
Analiză
8 oct.
Calculul care îl trimite pe Cătălin Cherecheș înapoi la pușcărie. De ce reîncarcerarea este inevitabilă, indiferent de decizia Curții de Apel Cluj
8 oct.
Premiul Nobel pentru Literatură 2026 îi revine scriitoarei Anne Carson, una dintre cele mai rafinate autoare din literatura contemporană
8 oct.
Horoscop 9 octombrie 2026. Racii ar fi bine să judece la rece și de mai multe ori orice decizie dură legată de soarta unui parteneriat sau a unei colaborări
8 oct.
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
priveliște asupra Gornergrat, Zermatt și stațiunii de schi Matterhorn din Elveția, cu transportul asigurat de telescaun
8 oct.
Se deschide sezonul de schi 2026-2027. Oferta de cazare din Alpi, Dolomiți și alte regiuni montane de top se extinde considerabil prin lansarea unor noi hoteluri
Trenul Venice Simplon Orient Express sosește la gara Bakirkoy, după o călătorie de 5 zile, în Istanbul, Turcia
8 oct.
Orient Express adaugă o nouă oprire de lux în Europa. Cât va costa o călătorie spre Monte Carlo în celebrul tren retro
Pilot de avion în cabina aeronavei
8 oct.
Regula „cabinei sterile” în aviație: ce înseamnă codul secret folosit de piloți la decolare și aterizare
Murături asortate la borcan
8 oct.
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
O femeie cu părul castaniu deschis stă pe o bancă de lemn într-o saună, cu ochii închiși, înfășurată într-un prosop alb
8 oct.
Saunele, noul trend în materie de vacanțe în sezonul rece. Unde găsești cele mai spectaculoase băi de abur din lume, de feribotul din Finlanda până la oul din aur din Suedia
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
La percheziții au fost descoperiți peste 400 de litri de combustibil
8 oct.
Angajați CFR din Argeș, acuzați că furau motorină și încasau bani pentru ore fictive în weekend
Un polițist local
8 oct.
Cum a anulat șeful Poliției Locale Constanța amenzi de peste 100.000 de lei. Directorul a fost trimis în judecată de DNA
Rareș Bogdan a fost audiat ca martor la DNA Iași în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos. Fotografie de arhivă: Profimedia
8 oct.
Rareș Bogdan s-a enervat pe Ilie Bolojan după ce a fost audiat la DNA în dosarul lui Fănel Bogos
antrenament-rezervisti-s-47
ExclusivReportaj
8 oct.
MApN a plimbat rezerviștii cu autocarele pentru o poză a ministrului cu rachetele antidronă: „Să fi fost de mai multe zile antrenamentul! Nu o fugă, într-o singură zi”
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește