„Până când râul cel mare ne va despărți”, mult-așteptata carte de memorii a lui Elizabeth Gilbert, este disponibilă pentru precomenzi

Cartea este disponibilă pentru precomandă pe site-urile Libhumanitas, Libris, Cărturești și Emag, iar livrările vor începe pe 27 februarie 2026.

„Am scris această carte pentru mine – și pentru oamenii iscoditori, oamenii însetați, oamenii neliniștiți, oamenii care se simt prinși în capcană, oameni care, poate, încă din copilărie au simțit că trebuie să existe un sens mai înalt al vieții decât cel care ne-a fost arătat”, declară Elizabeth Gilbert despre noul său volum.

Devenită bestseller New York Times imediat după lansarea în Statele Unite, cartea a fost deja desemnată «Cartea anului 2025» de The Observer și recomandată de Oprahs Book Club.

Cu 11 titluri publicate și peste 25 de milioane de exemplare vândute în întreaga lume, Gilbert rămâne o voce influentă a literaturii contemporane, fiind tradusă în peste 50 de limbi și apreciată pentru contribuțiile sale la înțelegerea creativității, curajului și iubirii.

Editura Humanitas aduce un nou prilej de bucurie pentru cititorii români cu această carte profundă, marcată de sinceritate și introspecție.

„Un fenomen editorial: brutal de onestă, cutremurătoare și fascinantă… Elizabeth Gilbert este, fără îndoială, o forță literară.“ — The Boston Globe

„Ceea ce dă valoare acestei cărți este confruntarea neînduplecată a autoarei cu ea însăși.“ — Los Angeles Times

„Captivantă, pătrunzătoare, sfâșietoare – o carte care te marchează.“ — The Washington Post

„Cea mai dură și sinceră carte de memorii a lui Elizabeth Gilbert. Autoarea nu cruță nimic, dezvăluind fără ocolișuri iubirea, dependența și lungul drum al vindecării.“ — Elle

„Într-o proză de o frumusețe tulburătoare, Elizabeth Gilbert își simte viața destrămându-se și găsește puterea de a merge mai departe.“ — People

Elizabeth Gilbert este autoarea a 11 volume de ficțiune și nonficțiune, care s-au vândut în peste 25 de milioane de exemplare la nivel mondial, s-au menținut mai bine de două sute de săptămâni pe lista de bestsellere a The New York Times și au fost traduse în peste cincizeci de limbi. A fost finalistă la National Book Award, National Book Critics Circle Award și PEN/Hemingway Award. Prin cărțile și discursurile ei, a contribuit, timp de decenii, la felul în care înțelegem creativitatea, spiritualitatea, curajul, compasiunea și iubirea. Urmărită de milioane de cititori pe rețelele sociale, rămâne una dintre cele mai iubite și influente voci literare ale epocii noastre.

Până când râul cel mare ne va despărți este bestseller The New York Times, Cartea anului 2025 – The Observer și o recomandare Oprah’s Book Club.

Fragment din cartea „Până când râul cel mare ne va despărți”

Cartea aceasta, cu toate poveștile, rugăciunile, poeziile, notele de jurnal, fotografiile și desenele ei, este rodul încercărilor mele de a spune adevărul despre ce s-a întâmplat între mine și Rayya Elias. Prietenia noastră, povestea noastră de dragoste, frumusețea, furia și durerea de care am avut parte. Este o poveste despre dependența, recăderea și moartea Rayyei. Și povestea propriei mele dependențe și a momentului în care am cedat controlul, ca să-mi pot începe recuperarea.

Însă cartea de față nu este dedicată numai celor alor căror vieți au fost afectate de adicții, ale lor sau ale celor din jur, deși cred că aceste două categorii vor ajunge, mai devreme sau mai târziu, să ne includă aproape pe toți. Această carte arată și nenumăratele căi prin care, în ciuda eforturilor lor uriașe de a duce vieți sănătoase și echilibrate, oamenii pot uneori să fie târâți prin complicații sufletești și tragedii de proporții și să eșueze pe tărâmuri complet străine de adevărata lor natură.

„Cum naiba am ajuns aici?“ Iată o întrebare la care va trebui să răspundem, cu toții, o dată în viață. Sau poate chiar de mai multe ori. Cine n-a trăit niciodată un moment de rătăcire care-l face să se simtă rușinat? Cine nu s-a trezit în contexte înspăimântătoare, care izolează, sunt încărcate de rușine și-ți zdrobesc sufletul? Cine nu a tânjit să fie izbăvit de suferință? Și cine nu a recurs niciodată la substanțe, oameni, comportamente sau surse de distragere a atenției ca să obțină un mic răgaz de la lupta cu greutățile inerente are vieții? (…)

Cartea da față vorbește despre căutarea alinării și despre cât de multă sălbăticie și depravare poate presupune acest drum. Chiar și pentru cei mai puternici dintre noi. Chiar și pentru cei mai curajoși.

Sper, din tot sufletul, că tu nu te-ai prăvălit într-un hău atât de mare ca cel în care am ajuns, Rayya și cu mine, în unele momente ale călătoriei noastre împreună. Chiar dacă nu ți-ai pierdut niciodată cu adevărat busola, cred, totuși, că suntem la fel, în unele privințe, și că oricare
dintre noi s-ar fi putut afla în locul Rayyei.

Prin urmare, ofer această carte cu dragoste și respect oricui ar putea avea nevoie de ea.

Rayyei îi plăcea să folosească harta centrului din New York ca metaforă de lucru când venea vorba despre prieteniile și relațiile ei.

Iată de ce: În primul rând, spunea ea, ai prieteni de tipul Fifth Avenue, cei din centrul hărții. Ei sunt oamenii față de care nu ești niciodată tu însuți. Nu le permiți accesul decât la lucruri de suprafață, iar ei procedează la fel. Acestea sunt cunoștințele ocazionale și cele din mediul profesional. Toată lumea face eforturi să-i impresioneze pe ceilalți; toată lumea minte. (…)

Cum o iei spre est însă, apar prietenii de pe Fourth și Third Avenue. Ești politicos și față de ei, dar îi lași să vadă un pic mai mult din adevărata ta natură. Țin la glume, poți să te relaxezi un pic în preajma lor, să ajungi la un anume grad de intimitate. Poate că le-ai cunoscut familia. Poate ai fost la nunta lor. Ai o afecțiune sinceră față de ei, dar mai au până să-ți ajungă la suflet. Mai mergi un pic și dai de prietenii de pe Second și First Avenue. Aici chiar sunt lucruri de zis. Oamenii aceștia te cunosc cu adevărat, ceea ce poți spune și tu despre ei. Nu vă știți de ieri, de azi. Poate că ați fost mereu vecini. Sau ați călătorit împreună. Ori ați pus bazele unei afaceri împreună. Ați fost martorii succeselor și ai eșecurilor celuilalt și puteți să vă vorbiți sincer, spunându-vă lucruri care dor. Ei sunt oamenii tăi de încredere, te poți baza pe ei, îți vor fi mereu alături.

Însă abia când ajungi la prietenii apropiați din Alphabet City, poți vorbi despre o apropiere autentică, obișnuia să spună Rayya. Prietenii tăi de pe Avenue A, B, C și D sunt cei care, deși ați trecut prin mari încercări, continuă să te iubească. Oamenii care ți-au plătit cauțiunea, ca sa ieși din închisoare. Cei care au venit în vizită cât ai fost la dezintoxicare, care știu cu cine te-ai încurcat, care te-au ținut când îți vomitai sufletul, pe canapeaua cărora te-ai refugiat când treceai prin divorț. Ți-au confiscat cheile de la mașină când situația a cerut-o. Ai plâns în brațele lor când ți-ai pierdut slujba, mama, copilul, mințile. V-ați fost alături în sălile de așteptare din spital, la morgă, în clinicile de planificare familială. Pe tine te-au chemat când au avut un atac de panică în aeroport. Poate că v-ați certat crunt și ați avut neînțelegeri de-a lungul anilor și poate că nu v-ați mai vorbit o vreme. V-ați călcat pe bătături iar și iar. A trebuit să vă împăcați. Aceștia sunt cei mai buni prieteni pe care-i vei avea vreodată în viață.
Dar harta New Yorkului nu se oprește aici.
Mai mergi un pic.
Dacă ești foarte norocos, e posibil să dai de un prieten, unul singur în toată viața, care va străbate cu tine, pe jos, tot drumul până la East River, susținea Ryya pe vremuri. Acesta este prietenul care le știe pe toate. N-ai cum să-l duci de nas pe omul acesta. E cel care te citește de la o poștă și care-și dă imediat seama că ceva nu-i în regulă. Și mai știi acel secret teribil care n-a ajuns niciodată la urechile nimănui? Persoana asta îl știe. La naiba, se prea poate să fi fost de față când s-a petrecut grozăvia. Cu toate astea, nu-l vei pierde, indiferent ce-ai face. E omul pe care-l suni în creierii nopții, când nu mai ai nici o soluție.
— Tu ești omul cu care voi merge până la apa cea mare, îmi spunea Rayya.
Chiar așa era. Și eram mândră de asta. Și ea era la fel în ce mă privește. O știam amândouă, o știau toți. Era ca un titlu nobiliar pentru mine.
Prin urmare, e cumva de înțeles că, atunci când am descoperit că Rayya era pe moarte, am început să vorbim despre plecarea ei ca despre mersul „la apa cea mare“.
— Vreau să vii cu mine tocmai până la apa cea mare, mi-a spus ea, când a primit diagnosticul de cancer în faza terminală.
I-am promis că așa voi face.
— Nu pot intra în râu cu tine, i-am spus eu. Dar merg cu tine până la buza malului. Voi fi alături de tine la fiecare pas.
Speriate cum eram, ne-am găsit alinare în acele cuvinte frumoase.
Dar aici apare metafora hărții la care a recurs Rayya.
Dacă ești familiarizat cu geografia centrului orașului New York, știi, probabil, că drumul dinspre Fifth Avenue către East River nu e chiar o plimbare plăcută. (…) Vreau să spun că, dacă promiți cuiva că-l însoțeși „tocmai până la râu“, te așteaptă o călătorie periculoasă. E romantic, dar și periculos. Intimitatea construită la nivelul acela este dură. Vei descoperi, în tine și în celălalt, lucruri care te vor speria și-ți vor face rău; și vei trece prin
întâmplări care te vor schimba. N-aș fi ratat drumul alături de Rayya pentru nimic în lume. (…)
I-am promis mult-iubitei mele prietene Rayya Elias că o voi însoți tocmai până la apa cea
mare.
Și Dumnezeu mi-e martor că m-am ținut de cuvânt!

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE