MENIU CAUTĂ

CENTENAR SOLIDAR/ Visul unei nopți de iarnă: un acoperiș deasupra capului și un ursuleț de pluș nou-nouț. O familie din Lehliu Gară trăiește într-o casă de rugăciuni - VIDEO

Maria Andrieș

Suntem uniți! În anul Centenarului, Libertatea vă invită să întindeți o mână românilor copleșiți de nevoi. Pe parcursul lunii noiembrie, vom publica, de două ori pe săptămână, reportaje despre oameni din toată țara, de toate vârstele, de la sat sau de la oraș, oameni care au nevoie de ajutorul nostru urgent. Puterea unei țări stă în oamenii ei. Să fim puternici pentru aceia dintre noi care nu se mai pot ajuta singuri!

Să te lupți cu sărăcia și cu depresia e ca și cum te-ai lupta cu un demon cu două capete. Veronica se jenează când o întrebi despre boala ei. Oamenii din sat s-au obișnuit cu faptul că vecina lor e retrasă și nu prea vorbește. Veronica și soțul ei, Mihai, nu au o casă a lor, nici măcar una închiriată, deși în Lehliu Gară, județul Călărași, chiriile sunt mult mai mici decât în București, cam 400-500 de lei lunar.

Veronica și Mihai stau într-o casă de rugăciuni a baptiștilor, cu permisiunea unei fundații. O cameră, un hol unde și-au depozitat hainele și puținele obiecte și o bucătărioară, așa locuiesc de câțiva ani soții Aron.

Doborâtă de «cancerul» minții

Lucrează doar Mihai, care, la 61 de ani, a găsit un post de paznic la București. Face naveta și e toată ziua plecat. Acasă rămân soția, mama-soacră, Zamfira, și cei doi copii, Rebeca Lidia, 5 ani, și Samuel, 2 ani.

Veronica, 47 de ani, se află la a doua căsătorie. Ea și Mihai și-au dorit mult copii, așa că a îndrăznit să-i aibă, deși trecuse de 40 de ani. I-a născut pe amândoi prin cezariană. Dar imediat după nașterea Rebecăi au început necazurile. Mihai a rămas fără slujbă și familia s-a trezit în stradă. Au fost adăpostiți în casa de rugăciuni.

Însă nașterea copiilor și lipsurile tot mai mari au copleșit-o pe Veronica. A fost diagnosticată cu depresie încă din adolescență. Viața ei s-a împărțit, de la 16 ani, în perioade bune și perioade întunecate, când se gândea că nu vrea să mai trăiască. După a doua căsătorie, simțindu-se mai bine, a întrerupt tratamentul.

„Anul ăsta am început să mă simt iar rău. M-am dus iar la medic, apoi la psihiatru”, spune Veronica.

Nu se mai putea ridica din pat, plângea tot timpul. Mihai s-a ocupat el de copii, dar și-a găsit serviciu și atunci a apelat la mama lui, de 83 de ani, să-i ajute.

120 lei punga cu medicamente

„E greu cu copiii, la vârsta mea, dar ce să facem? Până se pune ea pe picioare, stau cu ei, fac mâncare, îi spăl, îi îmbrac. Tare mult și i-au dorit, copiii ăștia”, spune Zamfira.

Ea trăiește din pensia minimă și stă într-o cameră, nu are unde-și adăposti nepoții. Samuel are un mic semn din naștere pe obrăjor, în rest copiii sunt sănătoși, vaccinați și mâncăcioși.

„Cel puțin două porții cer la masă, dacă le place mâncarea”, se mândrește Zamfira. Ce mâncare le place? „Salam, cașcaval, mușchi”, spune Rebeca.  Și ciocolată, dacă s-ar putea, la toate mesele.

Rebeca merge la grădinița din sat. E desenatoare pricepută, îi ies cel mai bine ursuleții. Are unul de pluș, dar e scămoșat și fără nas. Își dorește un ursuleț nou și o trotinetă nouă. Samuel știe doar să facă mingi din desenele Rebecăi și să le ofere pisicilor care monitorizează curtea.

Familia Aron are un venit lunar de aproximativ 1.600 de lei. Salariul minim, încasat de Mihai, plus alocațiile copiilor și alocația pentru susținerea familiei. Din banii ăștia, Veronica trebuie să rupă 120 de lei lunar, cât costă medicamentele antidepresive. Medicamentele acestea se află pe lista compensatelor cu 90 la sută.

Însă, dacă o persoană fără venit dorește să beneficieze de medicamente compensate, are două variante oferite de statul român. Fie plătește la Fisc lunar câte 190 de lei, fie plătește 1.330 de lei pe tot anul. În oricare din variante, Veronica ar trebui să cheltuiască mai mult. Așa că achită 120 de lei pe lună, prețul speranței că într-o zi va râde iar din toată inima.

Visul unui acoperiș de iarnă

Până atunci, Veronica și familia ei au de înfruntat iarna, care îi va găsi iar într-un adăpost provizoriu. Primăria Lehliu Gară nu le poate pune la dispoziție locuință socială, pentru că nu deține așa ceva.

Protecția socială nu poate face mai mult pentru ei, iar comunitatea se zbate în aceleași nevoi, rata de sărăcie a comunei Lehliu Gară fiind de 38 la sută. Pentru Samuel, Rebeca, Veronica, Mihai și bunica Zamfira, singura nădejde suntem noi, românii.

De undeva, din cămara casei sau a inimii, găsim noi o haină pentru copii, o pungă cu mălai și, mai ales, o vorbă bună. Aș avea nevoie de o încurajare', mărturisește Veronica. S-o încurajăm!

Cei care vor să ajute familia Aron pot scrie un mail la adresa ajutacopiii@ringier.ro sau pot dona bani în conturile deschise la Raiffeisen Bank de Fundația Ringier, precizând la detaliile de plată numele familiei ajutate. RO29 RZBR 0000 0600 1552 6176- RON

RO02 RZBR 0000 0600 1552 6177- EURO


Citește și:

VIDEOREPORTAJ/ Campania Libertatea „Centenar Solidar' a început. Opt copii, o cameră, nici o jucărie, dar multe visuri

 

Comentarii