Comisiile reunite de cultură ale Parlamentului au validat-o pe Doina Gradea cu majoritate de voturi.

„Am început activitatea mea în 1992 ca reporter la Agenţia de presă Mediafax. (…) Ulterior, am fost asistenta preşedintelui MediaPro. (…) În anul 2004 am ales să mă ocup de un proiect foarte special Pro Tv Internaţional, pe care l-am condus până în 2014. În cei 10 ani cât m-am ocupat de Pro Tv Internaţional, un canal început de la zero, acesta a devenit canal etnic numărul 2 din Europa după Rusia. Anul trecut, am fost numită membru titular în CA, unde am fost până astăzi şi m-am ocupat şi de proiectul canalului de sport, de proiecte online. (…) Am vrut să întorc tot ce am primit ca experienţă şi vreau să contribui la ridicarea SRTv prin experienţa pe care am dobândit-o. (…) Vorbim de un mandat care este limitat din punct de vedere legal, nu pot fi făcute foarte multe lucruri până la desemnarea unui CA, dar cred că pot, împreună cu colegii, să contribuim la folosirea mai eficientă, optimă a resurselor de care beneficiază SRTv”, a declarat Doina Gradea, la audieri, precizând că a fost şi vicepreşedinte al Fundaţiei Pro.

Preşedintele Comisiei de cultură din Senat, Radu Preda, a spus că se doreşte ca Televiziunea Română să revină acolo unde i-a fost locul.

„Aşteptările noastre nu sunt deloc mici. Ne dorim ca Televiziunea Română să revină acolo unde i-a fost locul, la o audienţă rezonabilă. (…) Am speranţa că mandatul dvs. de interimar va duce TVR-ul pe un făgaş de normalitate”, a menţionat Radu Preda.

Preşedintele Comisiei de cultură din Camera Deputaţilor, Gigel Ştirbu, a arătat că, în opinia sa, Doina Gradea este o profesionistă, iar aceasta va trebui să stopeze, printre altele, pierderile financiare cu care se confruntă instituţia.

„Înţeleg că SRTv, de la începutul anului până astăzi, are o datorie de 40 şi ceva de milioane de lei. (…) Dacă nu veţi stopa aceste scurgeri de bani s-ar putea să asistăm la o situaţia nedorită de noi. (…) S-ar putea ca dvs să fiţi pusă în situaţia să luaţi nişte decizii nu tocmai populare. (…) Suntem puşi în situaţia în care pe picior, pe repede înainte, luăm decizii în legătură cu o instituţie foarte importantă a statului român”, a spus Ştirbu.

Anterior, senatorii şi deputaţii au respins raportul de activitate al SRTv pe anul 2016, ceea ce a atras de drept demiterea Consiliului de Administraţie al instituţiei.

Conducerea SRTV a fost demisă, miercuri, de Parlament, prin respingerea în ședința plenului reunit a raportului de activitate al instituției pe anul 2016. 

Raportul de activitate al SRTv pe anul 2016 a primit un vot negativ încomisiile de cultură, și a fost respins și de plenul reunit, înregistrându-se 203 voturi ”pentru” şi 74 ”împotrivă”.


EXCLUSIV. Ludovic Orban anunță că vrea să fie premier


 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.