Carmen Rădulescu a apărut prima dată pe scenă la vârsta de trei ani, iar la 14 ani începe deja să participe la diferite festivaluri interjudeţene de muzică uşoară. A fost una dintre cele mai cunoscute artiste din generaţia de aur.
A lansat şlagăr după şlagăr, printre melodiile care s-au bucurat de un imens succes la public numărându-se cântece precum: „Speranţă, dă-mi speranţă”, „Muzica te cheamă” şi „Nu ştiu”.
În anul 1988, Carmen Rădulescu s-a căsătorit cu Sorin Oprea, fiul dirijorului Paraschiv Oprea. În anul 1989, cântăreaţa l-a adus pe lume pe fiul ei, Sorin.
Acesta este astăzi un tânăr în vârstă de 25 de ani, extrem de bine făcut şi de atrăgător, care cu siguranţă frânge inimile multor domnişoare.
Cântăreaţa este extrem de mândră de băiatul ei, pe care îl iubeşte ca pe ochii din cap.
Sorin şi-a aniversat recent ziua de naştere, ocazie cu care Carmen Rădulescu a postat pe contul său de pe un site de socializare o fotografie în care apare alături de fiul ei şi un mesaj înduioşător. de asemenea, artista i-a dedicat băiatului ei şi o melodie din repertoriul său – „Nu-i un vis, e dragostea”.
„Acum 25 de ani, pe 22 ianuarie, îmi ţineam pentru prima oară puiul în brate. După cum se vede, acum mă ţine el pe mine. Mulţumesc lui Dumnezeu pentru acest minunat dar!
La mulţi ani buni şi fericiţi, să ne trăieşti şi să ne bucuri vieţile şi… chiar nu-i un vis, aşa cum spune şi melodia pe care o dăruiesc fiului meu Sorin Oprea cu toate dragostea. Te iubesc şi te îmbrăţişez cu dor şi drag!”, a scris vedeta.