După emoţiile ceremoniei religioase, nuntaşii au plecat înspre un restaurant, unde petrecerea a început imediat. Deşi este însărcinată în şapte luni, Silvia a fost plină de energie şi mereu cu zâmbetul pe buze. Mai mult, ea şi Edi şi-au întâmpinat oaspeţii într-un stil inedit: au purtat costume populare luate de la naşul nea Marin.

Ei au îmbiat invitaţii cu pâine şi sare şi au pus în scenă o coregrafie vioaie pe ringul de dans.

„Petrecerea ne-a caracterizat. A fost exact aşa cum suntem noi! Ne-am simţit ca la o petrecere normală, la care i-am avut alături pe toţi cei dragi şi a ieşit super dezmăţ. Ideea cu costumele populare a venit de la Nea Marin, noi ne-am gândit să îmbinăm folclorul cu dansul modern şi aşa a iesit. Costumele le-am găsit cu ajutorul naşului, desigur”, povesteşte Edi Stancu.

La petrecere, Silvia şi Edi i-au avut alături pe colegii lor din Buftea, rudele, prietenii apropiaţi, dar şi foarte multe vedete, de la Smiley şi Laura Cosoi, la Andra, Pepe, Liviu Vârciu, Roxana Ionescu, Ştefan Stan, Ovidiu Danci, Elwira şi Mihai Petre, Cătălin Moroşanu, care au ţinut să le ureze mirilor casă de piatră.

(Sursa foto: protv.ro)

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.