Conform DNA, Viorica Dinu, judecător la Tribunalul Bucureşti – Secţia penală, este acuzată de constituire a unui grup infracţional organizat, cinci infracţiuni de trafic de influenţă, dintre care una în formă continuată (2 acte materiale) şi trei infracţiuni de luare de mită, iar Antonela Costache, judecătoare la Tribunalul Bucureşti – Secţia penală (în prezent suspendată din funcţie), este acuzată de constituire a unui grup infracţional organizat, luare de mită, trafic de influenţă, complicitate la infracţiunea de trafic de influenţă şi trei infracţiuni informatice, conform Agerpres.
Anchetatorii susţin că, în luna ianuarie, grefierul Sorin Vasilescu de la Tribunalul Bucureşti a primit 5.000 de euro de la avocaţii Ileana Răducan şi Costel Petre, pentru a manipula sistemul informatic de înregistrare a cauzelor penale, astfel încât dosarul privind eliberarea din arest a omului de afaceri Dinel Nuţu (fost Staicu) să fie repartizat la un complet din care făceau parte şi cele două judecătoare.
În baza unei înţelegeri cu Antonela Costache, bărbatul a cerut de la Ileana Răducan 150.000 de euro, dintre care 50.000 de euro pentru el, iar 100.000 de euro pentru cealaltă judecătoare, ce urma să împartă banii cu alţi membri ai completului.
Marian Staucu i-a remis avocatului Costel Petre suma de 60.000 euro cu scopul clar de a determina pe judecători să dispună punerea în libertate a fratelui celebrului Dinel Staicu, fost patron al echipei de fotbal Universitatea Craiova.
Citeşte şi: A venit la proces pe tocuri de 10 cm Judecătoarele şpăgare, nevoite să halească mâncarea puşcăriaşilor  
 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.