Anunțul venit de la Atena nu miră pe nimeni: piețele financiare s-au pregătit încă din weekend pentru un „default” al Greciei, în condițiile în care cabinetul lui Tsipras a refuzat oferta creditorilor internaționali și a convocat un referendum național, anunţă realitatea.net.
Guvernul de la Atena trebuia să plătească pe 30 iunie aproximativ 1,6 miliarde euro în conturile FMI, în condițiile în care Fondul Monetar Internațional a amânat deja cu câteva săptămâni termenul-limită pentru Grecia.
Divorțul dintre Grecia și Europa s-a produs încă de sâmbătă, când miniștrii de finanțe din zona euro, reuniți de urgență la Bruxelles, au respins varianta unei prelungiri a acordului de împrumut pentru Grecia, iar Alexis Tsipras a convocat un referendum pe 6 iulie, în care îi cheamă pe greci să spună dacă acceptă sau nu condițiile impuse de Troika creditorilor.
Banca Centrală Europeană a respins, duminică, cererea Greciei vizând majorarea cu șase miliarde de euro a plafonului liniei de finanțare de urgență (ELA) destinat băncilor grecești, dar cu toate acestea a promis că va menține deschisă această linie până la referendumul din 5 iulie, au declarat pentru Reuters surse din interiorul BCE.
În ultimele zile, deponenții greci s-au grăbit să-și retragă economiile din bănci, ceea ce a majorat și mai mult presiunile la care este supus sistemul bancar elen, după ce premierul Alexis Tsipras a anunțat, sâmbătă, organizarea unui referendum având ca temă ultima ofertă de acord făcută Greciei de către creditorii săi.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.