Balanţă
- 2011-2013 – Sunteţi la apogeul unei perioade de modificări spectaculoase. Sigur veţi suferi schimbări, atât acasă, cât şi la serviciu, dar mai ales în ceea ce priveşte relaţiile personale. În perioada aceasta, veţi beneficia de pe urma unei moşteniri. În 2013, veţi călători mult în străinătate.
- 2014-2015 – Cea mai bună perioadă, de 10 ani încoace. Obţineţi, în sfârşit, ceea ce vă doriţi, primiţi laude şi recunoaştere. Puteţi chiar deveni faimoşi. Însă începeţi să vă îndoiţi de valorile voastre morale. În 2015, veţi lucra foarte mult în echipă.
- 2016-2017 – Viaţa ia o turnură neaşteptată. Vă mutaţi sau vă schimbaţi serviciul. Din septembrie 2016 până în octombrie 2017, veţi avea mult noroc, mai ales în plan financiar. Oameni importanţi încep să se intereseze de voi.
- 2018-2020 – E o perioadă foarte bună pentru creşterea veniturilor şi a numărului de proprietăţi. Veţi face afaceri foarte bune, veţi investi cu înţelepciune. Veţi face cunoştinţă cu o nouă cultură şi o limbă străină deosebită, într-o altă parte a lumii.
- 2021-2023 – E o perioadă a bucuriei. Multe călătorii, petreceri, sport şi multă implicare în activităţi legate de copii. E vremea pentru flirturi şi dragoste. Relaţiile pe care deja le aveţi înfloresc, iar alţi nativi îşi găsesc parteneri. În 2022-2023, veţi fi implicat, cu siguranţă, într-un parteneriat.
- 2024-2025 – Veţi beneficia de contribuţii financiare importante. Veţi avea de făcut multe călătorii, fie de plăcere, fie în interes de ser- viciu.
Scorpion
- 2011-2013 – Adio parteneriate, adio prieteni apropiaţi. Cu toate acestea, vă îmbunătăţiţi sănătatea şi cariera. În 2013, primiţi bani de unde nu vă aşteptaţi.
- 2014- 2015 – Scorpionii se reinventează. Începeţi să vă clădiţi o reputaţie solidă. O mutare e posibilă între 2014 şi 2015.
- 2016-2018 – Deveniţi foarte popular. Veţi stabili o mulţime de contacte. Există posibilitatea să deveniţi liber-profesionişti şi să aveţi contracte mici, dar constante, care să vă asigure un venit bun. Din octombrie 2017 până în noiembrie 2018, aveţi şi mai mult noroc pe plan financiar. Noi contracte vă vor spori încrederea în sine. Vă pregătiţi de alte schimbări.
- 2019-2020 – Simţiţi că vreţi ceva mai mult de la viaţă şi sunteţi gata să vă părăsiţi ţara. Odată ce aţi făcut lucrul acesta, veţi deveni mai optimişti cu privire la viitor.
- 2021- 2023 – După o perioadă de confuzie cu privire la locul de muncă, dar şi cu privire la căminul vostru, vă veţi concentra mai mult pe viaţa personală. Există posibilitatea unei căsătorii, a unei naşteri sau adopţii. 2022 este ideal pentru călătorii mai lungi, ba chiar există şansa să vă îndrăgostiţi de o persoană dintr-o altă cultură decât a dv.
- 2024-2025 – Vă gândiţi cum să faceţi mai mulţi bani şi veţi reuşi. În 2024, veţi face alianţe cu oameni cu mulţi bani. E un an excelent pentru noi relaţii, atât private, cât şi profesionale. În 2025, aveţi mai multă grijă de partenerul de viaţă.
Săgetător
- 2011-2012 – Sănătatea vă e din ce în ce mai bună, pentru că începeţi să faceţi sport mai des. Aveţi grijă la cheltuieli. Veţi realiza multe parteneriate.
- 2013-2015 – Vă distanţaţi de tot ceea ce s-a întâmplat în viaţa voastră în ultimii trei ani, vă faceţi loc pentru un nou viitor. Succes financiar în 2013-2014, mai ales datorită unor donaţii sau moşteniri. E momentul să vă cumpăraţi o casă, pentru că apoi, în 2015, veţi avea ocazia să călătoriţi mult şi să faceţi diverse cursuri.
- 2016-2017 – Vă aşteaptă o perioadă de fericire, cu mulţi bani şi o bună reputaţie în rândul colegilor de la serviciu. Există posibilitatea să lucraţi într-o ţară străină, mai ales dacă activaţi în domeniul medical, media sau juridic. În 2017, deveniţi tot mai pretenţioşi.
- 2018-2020 – Începeţi să vă gândiţi tot mai mult la viaţa voastră şi încotro se îndreaptă ea. La finalul lui 2018, va începe o perioadă de 12 ani în care veţi avea legături cu publicul larg, mai ales din cauza jobului. În 2020 încep să curgă banii.
- 2021-2022 – E o perioadă propice pentru tranzacţii imobiliare. Există posibilitatea să vă măriţi familia, fie prin naşterea unui copil, fie prin adopţie. În 2022 e posibil să vă întâlniţi cu iubirea vieţii voastre.
- 2023-2025 – E o perioadă de stagnare. Familia e importantă. În 2023-2024, veţi fi într-o formă de zile mari . Sănătatea e de fier şi sunteţi fericiţi.
Citiţi luni ce zice specialistul despre alte trei zodii
HOROSCOPUL ZILEI te așteaptă! Fii primul care află ce spun astrele despre tine.
ABONEAZĂ-TE
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_5269c5c202378ce79c3ee6a34e4d893e.jpg)
Viva.ro
NEWS ALERT! Decizia de ultimă oră care răstoarnă totul: "Uitați-vă" Ciprian Ciucu tocmai a făcut anunțul crucial! Ce se întâmplă acum
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_0d93c82af9728d5f8d1d619ffdfc5e10.webp)
Unica.ro
Gata cu viața monahală! Tatăl Deliei și-a dat jos barba, s-a tuns modern și se bucură din plin de viață! Cum arată acum Ion Matache. Asta da schimbare!
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_b619c24f241ba09d20213fdaf5498404.jpg)
Elle.ro
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_f65baabf3ae58d692d6458a4e7877b68.jpg)
GSP.RO
„Ăsta e diagnosticul! La prima vedere poate părea înfricoșător” Scrisoarea lui Musiala după ce a oferit din nou scene dramatice
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_3cf80ebf1e6ddc8f78f6db77a4437050.jpg)
GSP.RO
Femeia cu peste 1 milion de urmăritori intervine în scandalul de la FCSB: „Nu e nici 1% apreciat! A trecut printre atâția fotbaliști și nu i-ai spus un «bravo»”
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_708ff8d30b4bf16b2998b00e24e99cd5.jpg)
Libertateapentrufemei.ro
Wow, imagini rare cu soția și fiica lui Dominic Fritz. Cum arătau când s-au cunoscut, efectiv nu îi recunoști! Ce salariu are și cu ce se ocupă misterioasa soție cu nume exotic și funcție mare a lui Dominic Fritz
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_806f175e5d6be67376a12e087ac372a1.jpg)
Avantaje.ro
Ca pe vremuri! Elena Udrea, în cel mai decupat costum de baie, pe Litoral! A atras toate privirile alături de fiica ei, Eva, o mică fashionistă, și de Adrian Alexandrov
![A îmbrăcat doar o salopetă din plasă! Loredana Groza, apariție fără inhibiții la 56 de ani: «Mâine nu e o nouă zi» [GALERIE FOTO]](https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/425x275/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_f23a98d007439d66615a59f4fb74f135.jpg)
Tvmania.ro
A îmbrăcat doar o salopetă din plasă! Loredana Groza, apariție fără inhibiții la 56 de ani: «Mâine nu e o nouă zi» [GALERIE FOTO]
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_fc969a741262a28c0079a06c16666fef.png)
Adevarul.ro
A fost salvat de două ori de la înec, dar s-a întors în mare cu steagul roșu arborat. Explicația psihologului
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_cce5c27b15e3b692bdcc320d8a7192dc.jpg)
Fanatik.ro
Adrian Mutu rupe tăcerea: de ce a eșuat, de fapt, ca antrenor la CFR Cluj. Ei sunt cei care au trântit meciuri
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_340b12ee7ed3c5c3962d45d11bc90965.jpg)
Financiarul.ro
Prețurile mondiale la alimente ar putea urca cu 11,8% în 2026
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/50_a276681cee76e3a38118ff32ec431b0a.jpg)
Elle.ro
La 70 de ani, celebrul actor iubește din nou! Imaginile în care apare alături de noua iubită, cu 30 de ani mai tânără, au surprins o lume întreagă
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_d349925b10067b61941cc3defe23877d.jpg)
Unica.ro
Mirabela Grădinaru, apariție surprinzătoare la tribunal, flancată de bodyguarzi. Ce s-a aflat despre prezența ei la Curtea de Apel
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_3ce8d29a3a9aed703ed37a0dd7d06689.jpg)
Viva.ro
Răspunsul lui Ilie Bolojan i-a lăsat mască și pe reporteri. A fost întrebat de partenera lui de viață, Ioana Fâșie, iar ce a urmat a generat un val de reacții
![Iulia Pârlea, apariție incendiară pe plajă! Prezentatoarea PRO TV a pozat fără inhibiții, iar fanii au reacționat imediat: „Ești superbă!” [GALERIE FOTO]](https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/425x275/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_c8d13627494bbc0eda8da60f9c60f86b.jpg)
TVMania.ro
Iulia Pârlea, apariție incendiară pe plajă! Prezentatoarea PRO TV a pozat fără inhibiții, iar fanii au reacționat imediat: „Ești superbă!” [GALERIE FOTO]
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_4ceacd1abf3d37d09c125200850fad59.jpg)
ObservatorNews.ro
Un medic oncolog lucrează în construcții ca necalificat. Motivul paradoxal pentru care acesta nu poate profesa
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_b953239c4d90322e503efca7ce04aa61.jpg)
Libertateapentrufemei.ro
Ultima oră! Ce a făcut nepotul lui Mircea Rednic cu o seară înainte să moară subit, cu doar 12 ore înainte de nuntă! Ce scrie în certificatul medico-legal
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_9f1887f9add3335b51d92844cd9bb50c.jpg)
Mediafax.ro
Are toate avizele, dar stă blocat. Cine a oprit proiectul Bala
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_2e2dcbc8ca2fdd1df34e99d9ccaa0b04.jpeg)
StirileKanalD.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_b3a9d0ca265f05416d05cfd9024cf7bb.jpg)
Wowbiz.ro
Nepotul lui Mircea Rednic a murit cu câteva ore înainte de nuntă! Marius Totolici s-a stins în somn la doar 37 de ani. Ce a arătat autopsia?
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_21fa2a33552f16200cb5cc19d0199f27.jpg)
Wowbiz.ro
Vești tot mai triste despre Joe Biden. Fiul fostului președinte confirmă că boala a avansat: „Cancerul s-a răspândit și îi provoacă dureri”
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/288_4a0fc4c4aac8a4e7b0d92906785c2525.jpeg)
Redactia.ro
Cine era, de fapt, medicul care s-ar fi aruncat de la etaj la Spitalul Universitar din București
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_eccb7b0b6f02d89907f847050ed1093b.jpg)
KanalD.ro
În ce stare se află femeia din Galați, lovită intenționat cu mașina de soțul ei. Cei doi se aflau în plin proces de divorț
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_e8848784896df3258066d5a424db1393.jpg)
ZiaruldeIasi.ro
Cei mai bine plătiți lucrători din Iași au fost creați de Justiție. Ei nu văd însă banii din cauză că muncesc pe datorie
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_2e3ea9efbb85998ded30ff19522375e6.jpg)
Fanatik.ro
FCSB și CFR Cluj, pe „lista rușinii” din Europa! Granzii eliminați prematur în această vară: cine le ține companie românilor
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_e999094a569256c6b07cf12bde2b1f12.jpg)
Spotmedia.ro
Chiar și o singură arsură solară intensă îți poate afecta sănătatea pentru totdeauna
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/cristian-tudor-popescu-si-a-enervat-cititorii-dupa-ce-a-spus-ca-nicusor-dan-este-prost-si-inapoiat-mintal-e1772831843707.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/nicusor-dan-dupa-decizia-ccr-care-il-poate-lasa-pe-dominic-fritz-fara-mandatul-de-primar-in-timisoara-e1787066159959.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/alexandrastan.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2024/05/claudia-pavel-3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_9836b11d718d893b965a5118a4a5a34a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_a93f97e6c6c9b9ddd038a23b9d168918.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_9279386746e8a88b85c1902cd44c7d4f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_ea7dcd5d0b2ed441898d8b07d4f389ec.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/simina-tanasescu-dezvaluie-ca-ilie-bolojan-a-propus-ca-discutia-sa-aiba-loc-in-biroul-presedintelui-senatului.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/mireasa-frumoasa-si-ingrijorata-stand-in-parc--sursa-foto-profimedia-e1787124354541.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/marija-durkovic.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/birou-bancnote-euro-casa.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/sezlonguri-plaja-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/horoscop-19-august-2026.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/ora-de-iarna-2026-cand-se-schimba-ora.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/de-ce-nu-mai-este-pluto-considerata-o-planeta.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/verdeturi-congelate.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/femeie-portavoce-facturi-calculator.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/femier-motorina-tractor-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/radacinile-copacilor-continua-sa-se-aprinda-din-pamant.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/77751610022912156550427135909215092264555358n-e1787129154534.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/case-si-cladiri-in-bucuresti-romania-shutterstock2132543327-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/nicusor-dan-fitch-e1785573694612.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/vot-parlament-shutterstock-scaled.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/ilie-bolojan-conferinta-de-presa-03.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/donald-trump-stanga-si-kim-jong-un-in-marja-summitului-de-la-hanoi-foto-profimedia-e1786996691521.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.