„Eu cred că foștii noștri soți merg pe o idee tottal greșită. Dacă lor nu le-a ieșit figura cu soșții lor să nu fgim nici noi fericți.Și încearcă să strice cfe ar urma după divorț Din păcate asta se întâmplă. Eu ama avut noroc de o înfățișare simplă la notar. Hotărârea a fost spmună nu a fost ncii unul cu un pas înaintea celuilalt. Din păcate la domnul Cornu, fiind în joc probleme finacniare, averi, orgolii ale unei soții, deși nu as fost prezentă în momentele dobândiriia acestei averi, eu cred că domnul Cornu va aeva răbdarea de a nu pune la suflet partea urâtă care va urma. Eu sper să ajungă la liniștea și armonia la care a visat toată viața.
Este un moment neplăcut în viața fiecărui om, să ajungi la un pucnt terminus al unei relații. Din păcate, nu toate relații durează, ci multe dintre ele încep să scârțâie și se proavoacă rupturi iremediabile. În momentul în care am aoprut în viața domnului Cornu, relația cu soția era compromisă. La fel era în ambele cazuri, Nu me-am dorit o aventură, pentru că nu avem vârsta pentru așa ceva. 
E complicat atunci când între doi oameni există o distanță, însă cu siguranțăs e va găsi o soluție, va trevui să ne gândim și la copii. Acum avem patru copii. Din momentul n care vom fi împreună, voi avea o responsabilitate și în cazul lor. Este foarte atașat de copiii lor, ceea ce pentru mine a fost o mare plăcere. Din păcate, eu nu am văzut așa ceva în jurul meu.
Mă supără faptul că doamna Cornu își implică copiii în această poveste și încearcă să-i întoarcă împotriva mea. Ar trebui să se gândească la faptul că la un moment dat va avea de-a face cu mine. Este de dorit să existe o relație bună între mama vitregă și copii”, a declarat Marina Almășan, la emisiunea Happy Hour.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.