„Nu măsurilor de mizerie socială, ajunge până acum, nu mai vrem”, se putea citi pe o pancartă amplasată în faţa sediului unei instituţii din centrul Atenei. Miile de manifestanţi ieşit în stradă s-au ciocnit cu forţele de ordine, potrivit Mediafax.
Strigând „Proiectul de lege nu va trece”, manifestanţii au defilat, la începutul după-amiezii, până la Piaţa Syntagma, în faţa Parlamentului, unde şi-au instalat tabăra, de peste o lună, „indignaţii”, o mişcare populară lansată în mai, în Spania, care s-a răspândit şi în Grecia.
La câteva ore de la începutul protestelor, străzile din centrul Atenei arătau ca după război – zeci de maşini incendiate şi vitrinele mai multo magazine, sparte. Greva generală a paralizat Atena şi a blocat complet transporturile, informează realitatea.net
Cu două ore mai devreme, aproximativ 4.000 de membri ai Frontului Muncitorilor (Sindicatul Pame) au defilat, de asemenea, până la Piaţa Syntagma, potrivit unor jurnalişti AFP.
Importante forţe de poliţie, al căror număr se ridica la aproximativ 4.000, potrivit autorităţilor, erau mobilizate în centrul capitalei, pentru a escorta defilările manifestanţilor, blocând traficul rutier în centrul Atenei.
Parlamentul era înconjurat de sute de jandarmi, în timp ce o barieră era ridicată în faţa intrării în clădire, pentru a împiedica manifestanţii să se apropie.
La ora 15.GMT (18.00, ora României)  urmau să fie reluate dezbaterile începute luni seara, privind „strategia finanţelor publice”, un proiect de lege controversat, dar crucial pentru ţară şi pentru zona euro, care prevede realizarea unor economii în valoare de 28,4 miliarde de euro şi privatizări în valoare de 50 de miliarde de euro, până în 2015.
Grecia a fost supusă unui prim val de austeriate în 2010, în schimbul unui împrumut de 110 miliarde de euro, de la zona euro şi FMI.
 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.