MENIU CAUTĂ
03 Apr. 2018 20:25

Editorial de Claudiu Săftoiu. Daniel Morar ar mai vrea o dată la șefia DNA, deși postul e ocupat

Distribuie

Când doi ditamai procurorii-șefi anticorupție se contrazic public în ceea ce privește protocoalele prin care DNA a funcționat ani de zile în cooperare cu  mai multe instituții ale statului, inclusiv cu SRI, ceva nu e în regulă. Sunt oamenii aștia cu adevărat responsabili, sau ce? Daniel Morar, acum judecător constituțional, a ales să se descalifice ca șef de instituție, după șase ani de la părăsirea funcției de procuror-șef al DNA, declarând că protocolul SRI - Parchetul General este ilegal. O întrebare persistă: cum poate Morar să denunțe, senin, ilegalitatea unui document - normativ de lucru -  al propriei instituții, multiplicat totuși în sute și mii de exemplare, fără să nu fie acuzat măcar de tăinuire?

Echipe comune operative, cu atribuții stricte ale părților componente

Conținutul protocolului dintre SRI și Parchetul General, recent desecretizat, va fi analizat și judecat de Consiliul Superior al Magistraturii (CSM). După Paște, vom avea un răspuns avizat la avalanșa de solicitări privind legalitatea acestuia. Continui să cred că articolele protocolului, oricât sunt ele de întoarse pe toate părțile, nu încalcă nici Codul de Procedură Penală, nici Constituția, și nu aduc defel prejudicii activității de cercetare penală din perioada 2009 – 2016. Cooperarea SRI – DNA, în cadrul echipelor comune operative de cercetare penală, a fost reglementată strict în text: la cererea procurorului, SRI a asigurat exclusiv suportul tehnic – interceptarea comunicațiilor, fie urmare a unui mandat de siguranță națională, fie a unui mandat de supraveghere tehnică. Nicăieri în protocol nu găsim autorizarea ofițerului SRI de a administra probe în locul procurorului și nici posibilitatea de a accesa informații din dosar, altele decât cele privind securitatea națională.

Dar dacă Daniel Morar vrea înapoi la șefia DNA?

Fără să intre în detalii, domnul Daniel Morar încearcă o delimitare riscantă. El declară că a citit protocolul și l-a arhivat, fără să îl circule prin instituție, după ce i-a transmis telefonic procurorului general de atunci, Laura Codruța Kovesi, că ar conține elemente nelegale. Din această sfadă publică între șefi, întru totul neproductivă, singurul element de stabilitate și validitate îl dă arbitrajul CSM, așteptat cu sufletul la gură.

Până atunci, să urmărim parcursul domnului Daniel Morar. După cum votează la CCR, în cazuri sesizate de clasa politică privind constituționlitatea unor acte normative pe care tot politicienii le-au votat, și după anturajul său privat, domnul Morar pare că își pregătește următorul pas în carieră. Întâlnirea sa cu Florin Iordache, fost ministru PSD al Justiției și șeful Comisiei speciale de modificare a legilor justiției, nu poate fi întâmplătoare. O posibilă vacantare a postului de procuror-șef al DNA îl pune pe Daniel Morar în postura înlocuitorului de drept al Codruței Kovesi. Smetia administrată fără scrupule de Morar lui Kovesi, total în afara registrului de decență și muțenie cu care ne-a obișnuit Daniel Morar, poate fi o dovadă de loialitate pentru un viitor stăpân politic.

DNA, cu dinamita 'Daniel Morar' la tâmplă

Dacă asta intenționează, Daniel Morar își pavează următorul salt în carieră, prin compromiterea publică a entităților anticorupție, din care a făcut parte ani la rând. Iar reacția Codruței Kovesi, care este dispusă să deschidă întreaga arhivă a DNA, pentru a dovedi că Morar este parte indisociabilă a istoriei instituției pe care acum o blamează, demonstrează că Daniel Morar sapă groapa altuia, ca să intre el însuși în ea. El își maximizează șansele la o posibilă nominalizare la șefia DNA printr-o manevră politică de cea mai joasă speță: 'datul în gât'. Dar cine pe cine dă acum 'în gât'?


Claudiu Săftoiu (autorul este doctorand în informații și securitate națională la Universitatea Națională de Apărare 'Carol I'. A fost Președinte-Director General al Televiziunii Române (2012 – 2013). A fost Director al Serviciului de Informații Externe (2006-2007). A fost consilier prezidențial (2004-2006). A publicat numeroase materiale de presă (interviuri, comentarii, analize politice și sociale, ca redactor șef-adjunct la 'Evenimentul Zilei' (1995-1998), 'Privirea' (1999-2000), 'Oameni în top' (2000-2003). A lucrat la PRO-FM, Radio Total (1991-1994). A fost trainer de presă la Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) și la Fundația pentru Pluralism (FpP), în perioada 2000-2004) și consultant politic în mediul privat. Este autor al primului manual de jurnalism politic din România: 'Jurnalismul politic – manipularea politicienilor prin mass-media, manipularea mass-media de către politicieni' (Editura Trei, 2003).


Citește și: 

Loading...
Comentarii