Cristi Chivu e unic în istoria lui Inter în ultimii 89 de ani și poate fi primul antrenor care reușește o performanță incredibilă în istoria fotbalului italian

 1 comentariu

Cristi Chivu a intrat în istoria lui Inter după ce a cucerit titlul de campion și își poate scrie numele și în istoria fotbalului italian, fiind calificat în ultimul act al Cupei Italiei în primul său sezon complet ca antrenor la Inter Milano.

Tehnicianul român a devenit astfel primul om din ultimii 89 de ani din istoria lui Inter care cucerește titlul atât ca jucător, cât și ca antrenor. Armando Castellazzi a reușit asta anterior, cucerind titlul de pe banca tehnică în 1937-1938, după ce a fost campion în teren, în sezonul 1929-1930.

Dacă va reuși să câștige și Cupa Italiei, fostul internațional român va deveni primul om din istoria fotbalului italian care câștigă aceste două trofee atât ca jucător, cât și ca antrenor.

După o scurtă experiență pe banca Parmei, Chivu a preluat conducerea tehnică a echipei „nerazzurrilor“ în 2025, într-un moment de criză pentru club. Sub comanda sa, Inter a redevenit o forță de temut, având acum un avans insurmontabil în Serie A, cu doar 4 etape rămase de disputat.

Cu un campionat adjudecat, rămâne problema Cupei Italiei, care pare să fie la îndemâna echipei lui Chivu. Inter s-a calificat dramatic în finală, după ce a revenit spectaculos în fața celor de la Como, de la 0-2, într-un meci tensionat. În ultimul act, programat pentru 15 mai 2026, trupa de pe „Giuseppe Meazza” o va înfrunta pe Lazio.

Performanța ar fi cu atât mai specială pentru Chivu, care ar repeta succesele obținute ca jucător în sezonul istoric 2009-2010, când, sub comanda lui Jose Mourinho, Inter a realizat tripla istorică: campionat, Cupa Italiei și Liga Campionilor.

„Poate că vă plac titlurile, dar mie nu îmi place să fiu comparat. Mi-am pus inima și pasiunea în echipa pe care o antrenez. Nu contează pentru mine, încerc să-mi fac treaba cât de bine pot să răsplătesc încrederea celor care au crezut în mine și să îndeplinesc niște obiective”, a declarat Chivu, citat de Tutto Mercato Web, respingând orice comparație cu fostul său antrenor portughez.

După cucerirea Scudetto-ului, Chivu se alătură unui grup select de antrenori care au reușit să câștige titlul în primul lor sezon în Serie A. Printre aceștia se numără nume grele precum Antonio Conte, care a triumfat cu Juventus, Inter Milano și Napoli, Fabio Capello, campion cu AC Milan în 1991-1992, sau Marcello Lippi, care a dus Juventus pe culmile succesului în 1994-1995. Primul tehnician din istorie care a cucerit Scudetto la debut a fost însă Tony Cargnelli, în 1927-1928, pe banca celor de la Torino.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (1)
  • Avatar comentarii

    Karina2022 04.05.2026, 07:06

    Bravo lui se vede ca este un antrenor cu suflet si destept ,mai rar ca el ,daca castiga si cupa va fi o petrecere mare [poate si pe strazile din Romania de ce nu .]TREBUE VB, CU EL SA VINA SA ANTRENEZE ECHIPA ROMANIEI OK .

ALTE ȘTIRI
Nicușor Dan a atacat la CCR legea care permite primăriilor să dea 1 million euro pe cluburilor private. Foto: Hepta
8 oct.
Nicușor Dan a atacat la CCR legea care permite primăriilor să dea 1.000.000 de euro cluburilor private
Luca Niculescu este optimist după discuțiile cu PSD, PNL și USR. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
8 oct.
Mesajul lui Luca Niculescu după discuțiile cu PSD, PNL și UDMR. Premierul desemnat a tras concluzia primei zile de negocieri
MONDEN
Sarah și Anca Serea
ExclusivInterviu
8 oct.
Anca Serea, detalii neștiute despre instalarea fiicei sale la Milano: „A fost temerea mea numărul 1. Jumătate de an ne-am chinuit”
Carla's Dreams la Munchen | sursa foto: Instagram
8 oct.
Carla's Dreams a reapărut după un an. Anunțul făcut la începutul lunii octombrie: „Mai e”
POLITIC
Dragos Pislaru, ministrul Investitiilor si Proiectelor Europene. Foto: Hepta
8 oct.
Dragoş Pîslaru continuă cearta cu partidul lui Grindeanu: „Din păcate pentru PSD, propaganda nu mai funcţionează”
Luca Niculescu la sediul PNL, în prima zi de negocieri pentru viitorul Guvern. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
8 oct.
Răspunsul premierului desemnat Luca Niculescu, întrebat dacă își depune mandatul în caz că nu strânge o majoritate înainte să ajungă în Parlament
Ultimele știri
8 oct.
Ce chirie se cere pe o garsonieră de 11 mp în Cluj-Napoca: „Este cochetă și utilată”
8 oct.
Ambasadoarea SUA care s-a întâlnit cu Sorin Grindeanu la un restaurant din București este anchetată de Departamentul de Stat din SUA. Liderul PSD: "N-am făcut trădare de țară"
8 oct.
Marco Rubio a plecat de la Atena cu un acord de 4 miliarde de dolari. Ce s-au angajat să cumpere grecii
8 oct.
Un jurnalist american a vizitat România și a rămas impresionat de un restaurant tradițional din București: „Cele mai bune murături din viața mea”
TRENDING
Analiză
8 oct.
Calculul care îl trimite pe Cătălin Cherecheș înapoi la pușcărie. De ce reîncarcerarea este inevitabilă, indiferent de decizia Curții de Apel Cluj
8 oct.
Premiul Nobel pentru Literatură 2026 îi revine scriitoarei Anne Carson, una dintre cele mai rafinate autoare din literatura contemporană
8 oct.
Horoscop 9 octombrie 2026. Racii ar fi bine să judece la rece și de mai multe ori orice decizie dură legată de soarta unui parteneriat sau a unei colaborări
8 oct.
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
priveliște asupra Gornergrat, Zermatt și stațiunii de schi Matterhorn din Elveția, cu transportul asigurat de telescaun
8 oct.
Se deschide sezonul de schi 2026-2027. Oferta de cazare din Alpi, Dolomiți și alte regiuni montane de top se extinde considerabil prin lansarea unor noi hoteluri
Trenul Venice Simplon Orient Express sosește la gara Bakirkoy, după o călătorie de 5 zile, în Istanbul, Turcia
8 oct.
Orient Express adaugă o nouă oprire de lux în Europa. Cât va costa o călătorie spre Monte Carlo în celebrul tren retro
Pilot de avion în cabina aeronavei
8 oct.
Regula „cabinei sterile” în aviație: ce înseamnă codul secret folosit de piloți la decolare și aterizare
Murături asortate la borcan
8 oct.
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
O femeie cu părul castaniu deschis stă pe o bancă de lemn într-o saună, cu ochii închiși, înfășurată într-un prosop alb
8 oct.
Saunele, noul trend în materie de vacanțe în sezonul rece. Unde găsești cele mai spectaculoase băi de abur din lume, de feribotul din Finlanda până la oul din aur din Suedia
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
La percheziții au fost descoperiți peste 400 de litri de combustibil
8 oct.
Angajați CFR din Argeș, acuzați că furau motorină și încasau bani pentru ore fictive în weekend
Un polițist local
8 oct.
Cum a anulat șeful Poliției Locale Constanța amenzi de peste 100.000 de lei. Directorul a fost trimis în judecată de DNA
Rareș Bogdan a fost audiat ca martor la DNA Iași în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos. Fotografie de arhivă: Profimedia
8 oct.
Rareș Bogdan s-a enervat pe Ilie Bolojan după ce a fost audiat la DNA în dosarul lui Fănel Bogos
antrenament-rezervisti-s-47
ExclusivReportaj
8 oct.
MApN a plimbat rezerviștii cu autocarele pentru o poză a ministrului cu rachetele antidronă: „Să fi fost de mai multe zile antrenamentul! Nu o fugă, într-o singură zi”
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește