Actorul Doru Cătănescu avea în copilărie alte planuri pentru cariera lui: «Voiam să mă fac gunoier»

Din toamnă, Doru Cătănescu intră în pielea lui Petre, un profesor simpatic de geografie, cel mai bun prieten a lui Mișu (interpretat de Andi Vasluianu), care vede în Mișu tot ce și-ar dori el să fie. Înainte de “6, vine Profu!”, pe Doru îl vedeam în show-urile de improvizație, în reclame și pe scenele de teatru.

– De unde ți-a venit ideea cu stand-up comedy? Am citit undeva că un coleg de-al tău a dat și examen la stand-up comedy. Cum vine asta? Cum a fost în cazul tău?
– Fac precizarea că este vorba despre improvizație, de impro, nu am făcut stand-up. Încă. E o zonă pe care nu am testat-o, fiind îndrăgostit iremediabil de teatru de improvizație. Fac asta (făceam mai precis) din 2007, fără întreruperi. Căci improvizația este despre mult lucru în echipă. Alături de colegii mei din trupa “Improvizatorii” (vezi pagina de Facebook și poate like ☺). 

– Unde îți găsești inspirația?
– Din tot ce trăiesc, simt, văd sau citesc. Oricât de complexă și specială ar fi, viața unui om nu poate acoperi toate palierele. Așadar, cărțile și filmele sunt o sursă mereu la îndemnă. Aud o poveste sau o întâmplare și încerc s-o duc mai departe, sau înapoi, și să-mi închipui ce e cu ea sau cu oamenii din ea. Unde o pot duce sau de unde și cum s-a ajuns la momentul “X”. E un joc, nu o joacă, un joc tare interesant. 

– Ce au spus ai tăi când le-ai spus care e drumul pe care vrei să-l urmezi în viață? De obicei, părinții nu prea încurajează carierele artistice, pe premisa că nu oferă o situație financiară prea bună.
– M-am născut și am trăit în Onești. O chestie de care sunt tare mândru. Nuș de ce, dar așa sunt. Un oraș născut, crescut și îngropat de combinatul Chimcomplex. Cât a mers el, a mers și orașul. L-au închis și au pus cruce orașului. Se vede de la 10 km. E una imensă pe dealul ce străjuiește Oneștiul. De ce am făcut introducerea asta? Tatăl meu subinginer, mama, laborantă la spital. Revoluția m-a prins în clasa a VIII-a. Degringolada era totală. Eu voiam limbi străine, ceva uman. Ei, ceva stabil, serios. Trecusem prin multe “cercuri” la Casa Pionierilor și Șoimilor Patriei (😱). Eram atras de partea asta: fotografie, teatru, poezie. Dar teama alor mei, m-a adus la Liceul Electrotehnic. 4, 5, 4, 5 erau notele mele în linie la mate, chimie electro, tehnologia materialelor. 9, 10 la olimpiade la română, istorie, geografie sau engleză. În rest era un chin. Cred ca mă treceau pentru că eram simpatic. Altfel nu înțeleg. În clasa a X-a, fără să știe tata și cu complicitatea mamei m-am transferat la Liceul Nadia Comăneci. Profil sportiv, dar cu clasă de uman. Și gata. Am intrat în zona de confort. Și în cercul de teatru ținut de un coleg care absolvise în acel an la domnul Colceag. A fost începutul celei mai frumoase meserii. Și al conflictului deschis cu tata :)). Am înființat și o grupa de umor. DoMi la pătrat. Doru și 2 Mihai. Unul dintre ei e coleg cu noi la TN Târgu Mureș. Băgam miss-uri la greu, festivaluri de umor. Vedete locale, ce să mai. 

– Dacă nu-ți ieșea cu actoria, ce plan de rezervă ți-ai făcut? Să ni-l imaginăm pe Doru Cătănescu la ghișeu la “Taxe și Impozite” sau erai profesor de ceva?
– M-am gândit de multe ori la asta. Când eram puști, voaim să mă fac gunoier. Îți dai seama cum făceau ai mei 13/14 când mă întrebau cunoștințe sau rude și eu dădeam răspunsul ăsta. Eram setat. Mă fascina mersul ăla pe scara din spate. Plus că au sindicat, sporuri :)) Dar sunt convins că dacă nu deveneam actor, sigur, sigur mă îndreptam spre bucătărie. Bucătar, nene. Sau na, chef. Iubesc gătitul (și mâncatul). Bunica mea a fost bucătăreasă și ar fi foarte mândră de mine dacă ar ști asta. Poate știe. 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE